Ascultă Radio România Reșița Live

Răzvan Suma, solistul unei lucrări aventuroase şi romantice, la Sala Radio

Vineri, 26 februarie (ora 19:00), Orchestra Naţională Radio, cu participarea unuia dintre cei mai cunoscuţi muzicieni români ai momentului – violoncelistul Răzvan Suma – vă invită la o seară sub semnul romantismului, concepută în jurul poemului dramatic Manfred, scris de Lordul Byron. O „dramă metafizică”, aşa cum Byron însuşi o denumea, poemul spune povestea unui nobil măcinat de un adânc sentiment de vină din cauza morţii iubitei sale, erou care invocă lumea spiritelor pentru a-şi cere iertare. Povestea cu inedite elemente supranaturale i-a inspirat pe doi dintre marii compozitori romantici – Schumann şi Ceaikovski, ale căror frumoase partituri le veţi asculta la Sala Radio: uvertura partiturii compuse de Schumann pe baza poemului lui Byron şi Simfonia Manfred de Ceaikovski.

Răzvan Suma, solistul unei lucrări aventuroase şi romantice, la Sala Radio

Articol editat de Mirabela Afronie, 23 februarie 2016, 13:41

Solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, apreciat în turnee naţionale, dar şi în numeroase concerte susţinute în străinătate, violoncelistul Răzvan Suma va interpreta de această dată Concertul în la minor pentru violoncel, semnat de Schumann. Evenimentul se va derula sub bagheta unuia dintre marii dirijori români, care se bucură de o mare apreciere internaţională: Nicolae Moldoveanu.

Pe lângă activitatea concertistică din România, Răzvan Suma interpretează frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Kursall din San Sebastian sau Casa da Musica din Porto.

În august 2014, Răzvan Suma a fost invitat pentru a doua oară la Festivalul Murten Classics (Elveţia). În noiembrie a susţinut un amplu turneu de succes în Argentina, iar pe 1 decembrie 2014 a concertat la Lisabona, la invitaţia Institutului Cultural Român. Pe 9 aprilie 2015, Răzvan Suma a fost aplaudat din nou la Lisabona, în Marea Catedrală Patriarhală a oraşului, într-un concert susţinut cu ocazia inaugurării noului sediu al Institutului Cultural Român.

Sub titlul Vă place Bach?, Răzvan Suma a suţinut în 2012 primul său turneu naţional solo, evenimentul reprezentând o premieră absolută în România în domeniul muzicii clasice: prima interpretare susţinută de un artist român, într-un singur concert, a integralei de suite pentru violoncel semnate de Bach. Ca o continuare firească a acestei frumoase iniţiative, între 8-29 octombrie 2013, Răzvan Suma a propus melomanilor din 13 oraşe turneul naţional Vă place Brahms?, susţinut alături de pianistul spaniol Josu Okiñena. În toamna anului 2014 şi în iunie 2015 a prezentat alături de Analia Selis şi de chitaristul şi compozitorul argentinian Julio Santillan turneul naţional Vă place tango?.

Violonist, corepetitor, organist şi nu în ultimul de rând dirijor, Nicolae Moldoveanu este unul dintre muzicienii români care şi-a construit un frumos parcurs în lumea artistică internaţională. Pregătirea sa muzicală l-a purtat în apreciate instituţii de învăţământ superior europene, de la Conservatorul din Leipzig (unde a studiat orga) la cursurile Conservatorului din Zürich (unde s-a dedicat artei dirijorale) şi apoi la Basel şi Berna şi în cele din urmă la Academia Regală de Muzică din Londra.

Printre ansamblurile importante pe care le-a dirijat se numără: Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Malaezia, Orchestra de Cameră din Stockholm, Manchester Camerata, Orchestra Naţională din Johannesburg, Orchestra Filarmonicii Regale, Orchestra de Cameră din Scoţia, Orchestra Simfonică din Islanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Filarmonicii din Varşovia, Orchestra Simfonică din Birmingham, Melbourne Symphony, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Printre ansamblurile de care îl leagă o colaborare deosebită se află English Sinfonia şi London Mozart Players, iar până în anul 2012 Nicolae Moldoveanu a fost şi dirijor al orchestrei Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pewww.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Teatrul de Vest face Ultima haltă în paradis, la Caransebeș!
Evenimente marți, 11 februarie 2025, 18:48

Teatrul de Vest face Ultima haltă în paradis, la Caransebeș!

Teatrul de Vest vă invită, joi, 13 februarie de la ora 𝟏𝟖:𝟎𝟎, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș. Acolo se joacă o...

Teatrul de Vest face Ultima haltă în paradis, la Caransebeș!
Visit Timișoara promovează orașul în vecini: campanie activă în Serbia și participare la Târgul de Turism de la Budapesta
Evenimente marți, 11 februarie 2025, 07:00

Visit Timișoara promovează orașul în vecini: campanie activă în Serbia și participare la Târgul de Turism de la Budapesta

Visit Timișoara continuă să pună orașul pe harta destinațiilor de city-break printr-o nouă campanie de promovare în Serbia. Campania se...

Visit Timișoara promovează orașul în vecini: campanie activă în Serbia și participare la Târgul de Turism de la Budapesta
“Forever ELVIS” – Concert tribut pentru Regele Rock & Roll-ului, la Reșița
Evenimente luni, 10 februarie 2025, 21:54

“Forever ELVIS” – Concert tribut pentru Regele Rock & Roll-ului, la Reșița

Pe 11 martie, iubitorii muzicii lui Elvis Presley sunt invitați la un spectacol de excepție, unde Reșița va vibra pe acordurile inconfundabile...

“Forever ELVIS” – Concert tribut pentru Regele Rock & Roll-ului, la Reșița
La Bouche pe scena Timișoara Music Awards Festival 2025!
Evenimente duminică, 9 februarie 2025, 09:37

La Bouche pe scena Timișoara Music Awards Festival 2025!

Legendara trupă Eurodance La Bouche va urca pe scena Timișoara Music Awards 2025 Timișoara devine epicentrul muzicii internaționale între 23 și...

La Bouche pe scena Timișoara Music Awards Festival 2025!
Evenimente joi, 6 februarie 2025, 14:12

Revelația acestei stagiuni a Teatrului de Vest, spectacolul Sub apă are o nouă reprezentație

Teatrul de Vest din Reșița continuă să impresioneze publicul cu revelația acestei stagiuni: spectacolul „Sub apă” care va avea o nouă...

Revelația acestei stagiuni a Teatrului de Vest, spectacolul Sub apă are o nouă reprezentație
Evenimente miercuri, 5 februarie 2025, 13:07

Lansare de carte la Reșița: „Oameni din Banatul istoric la răscrucea vremurilor”

Luni, 10 februarie 2025, de la ora 16:00, la Muzeul Banatului Montan din Reșița, va avea loc lansarea volumului „Oameni din Banatul istoric la...

Lansare de carte la Reșița: „Oameni din Banatul istoric la răscrucea vremurilor”
Evenimente joi, 30 ianuarie 2025, 12:18

Teatrul de Vest ne oferă un weekend ”Sub apă”! O premieră absolută interzisă tinerilor sub 14 ani

Teatrul de Vest deschide noua stagiune într-un mod absolut original, cu un spectacol scris de un actor plecat din Reșița, despre o legendă...

Teatrul de Vest ne oferă un weekend ”Sub apă”! O premieră absolută interzisă tinerilor sub 14 ani
Evenimente sâmbătă, 25 ianuarie 2025, 10:33

Idei romantice pentru zilele îndrăgostiților la Visit Timișoara

Visit Timișoara a pregătit peste 230 de modele diferite de cărți poștale cu Timișoara, dar și cu imagini romantice, pentru timișorenii și...

Idei romantice pentru zilele îndrăgostiților la Visit Timișoara