Prima pagină » Evenimente » Preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, despre împlinirea a 85 de ani de la prima emisie a radioului public
Preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, despre împlinirea a 85 de ani de la prima emisie a radioului public
Aşa este, iar acum, în această perioadă, ce mai reprezintă radioul public pentru români? Cel puţin generaţia mai tânără nu prea ascultă.
Vreau să vă contrazic aici. Radioul public adună zilnic aproape cinci milioane de ascultători. Ceea ce, în multe zile, televiziunile adunate la un loc nu fac. Postul principal al Societăţii Române de Radiodifuziune este Radio România Actualităţi (RRA). În termeni de cotă de piaţă, de marketing share, RRA este pe locul 1, atât la indicatorul naţional, cât şi la cel urban sau pe Bucureşti. În termeni de „reach“ este pe locul doi, dar, desigur, distanţa se micşorează. Deci, iată că foarte multă lume încă ne ascultă. Va depinde de noi să fim suficient de inteligenţi încât să adaptăm şi să transformăm aceste atuuri extraordinare pe care radioul public le are pentru a fi pe placul ascultătorilor care ne plătesc. De fapţ trebuie să îndeplinim misiuniunea publică în spiritul vremurilor de acum.
Aduceam aminte de tineri. Încercaţi să abordaţi o anumită tactică pentru a-i atrage să asculte radioul public?
Sigur. Aici suntem uşor deficitari în sensul că nucleul nostru important de ascultători este constituit din persoane de peste 45 de ani. A aduce pe posturile noastre oameni tineri este fundamental. Acest lucru nu putem să-l facem decât modernizând programul, împachetând programele mai bine, devenind mai performanţi, acoperind aria de interes inclusiv a acestor categorii de oameni şi comunicând pe „limba lor“. Totul face parte dintr-o strategie mare a radioului public de a se adapta accelerat la acest an. Pentru că există, încă, remanenţe sau inerţii, iar lucrurile astea se aud pentru că, ştiţi, urechea nu are pleoapă, se aude tot. Atunci când nu comunicăm aşa cum trebuie, lumea schimbă canalul. Suntem foarte atenţi din acest punct de vedere, iar eu asta vreau să fac aici.
Articol editat de Mirabela Afronie,
28 noiembrie 2013, 16:00 / actualizat: 29 noiembrie 2013, 11:03
Radioul public a împlinit în noiembrie 85 de ani de la primele sale emisii. Ovidiu Miculescu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, spune că vrea să înlăture „rugina“ din această instituţie.
Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“, Ovidiu Miculescu a vorbit despre decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) privind statutul de incompatibilitate, a povestit despre dificultăţile prin care a trecut instituţia pe care o conduce, despre experienţa din SUA în calitate de corespondent român de televiziune sau despre decizia de a importa în România telenovele.
„Adevărul“: Cum comentaţi decizia luată de ANI (Agenţia Naţională de Integritate n.r.) în legătură cu statutul de incompatibilitate? Dacă lucrurile se vor adeveri, timp de trei ani nu mai puteţi să ocupaţi o funcţie publică în stat.
Ovidiu Miculescu: Nu comentez punctul de vedere al ANI. Este interpretarea lor şi o asumă. Nu sunt membru al Guvernului şi acesta este un adevăr incontestabil. Voi contesta în justiţie raportul lor. De fapt, toată povestea asta este cusută cu aţă albă şi numai justiţia va decide cum se interpretează corect un cuvânt pe care agenţia îl citeşte… cum crede ea. Voi respecta decizia, evident.
Imaginea radioului public are de suferit de pe urma acestei neconcordanţe?
Aceasta este o chestiune care ţine strict de persoana mea. Procesul de modernizare şi eficientizare a radiolului în direcţia îndeplinirii cât mai performante a misiunii sale publice nu se va opri şi nu este afectat de această chestiune. Sigur, unii vor să o „umfle“ şi să exagereze pentru a-şi acoperi propriile nerealizări sau incompetenţe sau interese personale. Ştiu că succesul deranjează şi întotdeauna mediocrii se aliază cu detractorii de profesie pentru a demola orice. Am performat până acum peste tot pe unde am lucraţ am făcut şi o voi face şi la Radio România. Mergem înainte.
În curând, radioul public va împlini 85 de ani de la primele emisiuni radio. Într-un asemenea moment, ce reprezintă pentru dumneavoastră faptul că vă aflaţi în fruntea unei asemenea instituţii?
Ziua exactă în care a fost prima emisie este 1 noiembrie 1928. Pentru mine personal este o onoare şi în acelaşi timp este o mare responsabilitate pentru că această instituţie, care a traversat cei 85 de ani şi care, practic, şi-a confundat istoria cu cea a României, nu a avut o viaţă uşoară. Vremurile au fost cum au fosţ şi mai bune şi mai rele, războiul, perioada comunistă, momentul în care s-a mutat emisia la Iaşi, dar această instituţie a rezistat cu fruntea sus. Şi-a păstrat credibilitatea, în mare parte profesionalismul, şi devotamentul faţă de misiunea publică. Sunt dator să continui acest lucru, sigur, acum trăim o altă perioadă.
Aşa este, iar acum, în această perioadă, ce mai reprezintă radioul public pentru români? Cel puţin generaţia mai tânără nu prea ascultă.
Vreau să vă contrazic aici. Radioul public adună zilnic aproape cinci milioane de ascultători. Ceea ce, în multe zile, televiziunile adunate la un loc nu fac. Postul principal al Societăţii Române de Radiodifuziune este Radio România Actualităţi (RRA). În termeni de cotă de piaţă, de marketing share, RRA este pe locul 1, atât la indicatorul naţional, cât şi la cel urban sau pe Bucureşti. În termeni de „reach“ este pe locul doi, dar, desigur, distanţa se micşorează. Deci, iată că foarte multă lume încă ne ascultă. Va depinde de noi să fim suficient de inteligenţi încât să adaptăm şi să transformăm aceste atuuri extraordinare pe care radioul public le are pentru a fi pe placul ascultătorilor care ne plătesc. De fapţ trebuie să îndeplinim misiuniunea publică în spiritul vremurilor de acum.
Aduceam aminte de tineri. Încercaţi să abordaţi o anumită tactică pentru a-i atrage să asculte radioul public?
Sigur. Aici suntem uşor deficitari în sensul că nucleul nostru important de ascultători este constituit din persoane de peste 45 de ani. A aduce pe posturile noastre oameni tineri este fundamental. Acest lucru nu putem să-l facem decât modernizând programul, împachetând programele mai bine, devenind mai performanţi, acoperind aria de interes inclusiv a acestor categorii de oameni şi comunicând pe „limba lor“. Totul face parte dintr-o strategie mare a radioului public de a se adapta accelerat la acest an. Pentru că există, încă, remanenţe sau inerţii, iar lucrurile astea se aud pentru că, ştiţi, urechea nu are pleoapă, se aude tot. Atunci când nu comunicăm aşa cum trebuie, lumea schimbă canalul. Suntem foarte atenţi din acest punct de vedere, iar eu asta vreau să fac aici.
Nu oricine are în casă un aparat de radio. Atunci de ce plătim cu toţii taxa radio?
Aici este o adevărată discuţie. Această taxă radio, această subscripţie, poate să fie numită în diverse feluri, înseamnă nu numai o taxă directă de susţinere a unei instituţii, ci, practic, reprezintă o taxă de susţinere a unui serviciu public, lucru care există peste tot în lume. Este datoria fiecărui stat să susţină un post public pentru că el acoperă zone pe care posturile private nu le acoperă sau o fac doar foarte puţin. Vă dau un exemplu. Avem două canale dedicate exclusiv culturii, Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Ambele lucruri de bună calitate. Cine mai face lucrul acesta în audiovizual? Nimeni. Avem RRA, cu celălalt capăt al segmentului, sportul. Priviţi fragmentarea între diverse canale de televiziune care preiau doar o parte din informaţie. Aici, radioul este întregul: sunt componente educative, iei informaţie echilibrată, nepărtinitoare, ceea ce este extrem de important. Ştim foarte bine că piaţa de media este destul de împărţită şi partizană, ori caracteristicile acestea trebuie să existe într-o ţară, dacă statul nu le susţine, atunci nu o va face nimeni. Cine are grijă de limba română, de valorile naţionale, de istorie, de cultură? Cineva trebuie să o facă. Faptul că o facem bine este dovedit de audienţă. Nu vreau să fac comparaţii cu alt post public, dar diferenţa este majoră. Adică, avem audienţă înseamnă că ne îndeplinim misiunea publică, deci livrăm ascultătorilor, celor care mă finanţează, produsul pe care ei îl consumă. Eu nu îi pot obliga să asculte sau nu, dar faptul că ne ascultă arată ca facem bine ceea ce facem. Ori aceste lucruri peste tot în lume se susţin.
E un soi de educaţie ceea ce încercaţi să faceţi?
Absolut. Educaţie, cultură, valori naţionale, apoi vin orchestrele şi corurile. Nimeni nu susţine acest lucru. Este o stagiune regulată, biletele au un preţ accesibil, câţiva lei. Sunt gesturi de cultură, de informaţie echidistantă şi echilibrată pe care noi le asigurăm. Mai este un lucru important. Modul în care noi gestionăm aceşti bani pe care populaţia îi plăteşte. Eu când am venit am găsit societatea pe un minuş iar la un an de la preluare suntem pe un plus consistent. Nu avem datorii sau credite într-o piaţă complicată şi cu o companie mare. Avem 14 posturi naţionale, dar şi regionalele. Radio Chişinău la care noi ţinem foarte mult. E o luptă grea, Radio Chişinău performează într-o luptă în care sunt peste 15 posturi de altă limbă. Ori acolo menţinem valorile care ne unesc, orientarea pro-europeană, istoria şi limba comună.
Voiam să aduc în discuţie şi staţia de la Chişinău. Aşadar, misiunea sa este să ne unească?
Misiunea sa este să aducă permanent în atenţia publicului o informaţie, în primul rând, corectă despre România şi despre ce se întâmplă acolo. L-am construit exact pe misiunea publică pe care noi o îndeplinim aici pe cele trei coordonate: informare, educaţie şi cultură şi divertisment. Aceleaşi principii le păstrăm şi acolo şi să ştiţi că nu e uşor. E greu, dar e un proiect la care ţinem foarte mult. Anul trecut, atunci când Radio Chişinău a împlinit un an de existenţă am reuşit să adunăm în piaţa publică 20.000 de oameni pe care nu îi scotea nimeni din casă într-o zi geroasă de decembrie. Românismul, limba, valorile naţionale şi europene acolo se întâmplă.
Aţi fost primul corespondent român de televiziune în Statele Unite ale Americii. Povestiţi-mi puţin despre acea perioadă.
În vremea aceea, în media românească, există acest reflex de „a ţine“ informaţia, de a nu o lăsa „să curgă“. De a proteja, oarecum, informaţia. Motivele sunt multiple. Primul lucru pe care l-am realizat acolo a fost că erau cascade de informaţii, problema era doar selectarea lor. Trebuia să ştii foarte bine să iei ceea ce este relevant şi să poţi să faci conexiuni ca să poţi să creezi ştirea. În al doilea rând, un lucru neimportant, nespectaculos, a fost acel „fair play“ între mass-media şi restul societăţii. Vă dau un exemplu. În momentul în care se stabilea că o discuţie este „off the record“, aşa rămânea. Una dintre părţile implicate în discuţie putea să întrebe chestiuni greu de imaginat, iar cealaltă parte răspundea pentru că exista garanţia, şi încă există, că ceea ce era „off the record“ rămânea astfel.
O chestiune de etică foarte importantă. Absolut extraordinară.
Reglementările lor sunt foarte clare, în media din SUA se munceşte mult, este o industrie foarte performantă, iar nici ei nu sunt plătiţi la fel de bine precum vedetele lor. Este un sistem construit altfel. Le-am admirat capacitatea de a documenta lucrurile, de a nu vorbi la prima mână, de a avea surse, de a dubla sursele. Deci de a se menţine într-o zonă extrem de seriosă. Ei (jurnaliştii – n.r.) se expun justiţiei în fiecare zi pentru că sunt mulţi care aşteapă ca o „medie“ să spună un lucru neadevărat despre ei. E o dramă! Dar când deschid gura ştiu despre ce vorbesc. Această rigoare profesională extraordinară pe mine m-a impresionat. Plus apetitul extraordinar pentru a comunica, de a nu ţine informaţia, ci de a-i da drumul.
Nu v-aţi gândit nicio clipă să vă stabiliţi acolo sau să vă urmaţi cariera?
Nu. A fost o perioadă în care am stat aproape de nişte oameni de la un canal de televizine foarte important. Am văzut multe, am învăţat multe, am înţeles trei lucruri şi am încercat să le pun în practică: cea mai bună minciună este adevărul, niciodată să nu răspunzi la întrebările care nu ţi se pun şi faptul că echilibrul este succesul. A părtini astăzi, mâine se va întoarce împotriva ta. Nu mă refer strict la zona politică. A nu fi echilibrat înseamnă a îţi săpa singur groapa. Una din calităţile majore pe care o „medie“ poate să le dobândească este credibilitatea. Poţi să fii spumos şi spectaculos, rămâi în zona de entertainment, de facil. Ori exemplul acestei societăţi se bazează pe un pilon imporant reprezentat de credibilitate.
Totodată, aţi adus telenovelele pe piaţa românească. Care a fost prima telenovelă importată?
Cred că „Sclava Isaura“ dacă îmi aduc bine aminte. A fost o discuţie întreagă. Am învăţat multe în America.
Tot de acolo aţi venit cu această idee?
Da. Exista concurenţa cu Pro TV (pe vremea când Ovidiu Miculescu se afla la Antena 1 – n.r.) care acţiona pe mai multe pieţe şi cumpăra filme în regim de reţea. Noi ne-am zis ce facem? Cred că, de foarte multe ori, am ştiut să găsesc soluţii în momente complicate. Lucrurile trebuiau contrabalansate. Mi s-a spus că sunt ieftine, dar e o întreagă nebunie cu aceste telenovele. Au un mesaj pozitiv, lucrează dincolo de ce se vede, în mental. A fost o luptă complicată, oamenii au înţeles, iar telenovele au devenit un „sport naţional“. La un moment dat am propus ca Antena 1 să construiască un canal de telenovele. Mi s-a spus „Ce e asta“?
Ar fi avut mare succes acum.
Pro TV a făcut Acasă TV. La Antenă am adus, pentru prima oară, ştirile de la ora 19.00. Eraţi foarte tânăr pe vremea aia, dar Observatorul a fost înaintea ştirilor de la Pro TV. A mai fost apoi povestea cu Marius Tucă, după părea mea, cea mai bună perioadă de talk-show din România. Toate aceste lucruri s-au realizat pe baza experienţei, a devotamentului faţă de profesie, prin faptul că nu am minţit şi nu m-am minţit pe mine niciodată. Cu muncă multă şi cu o echipă alături se reuşeşte.
În traseul dumneavoastră mediatic aţi trecut de la privat la stat. Cum a fost această trecere?
Foarte grea. După aproape 20 de ani în care am condus sau am lucrat în „medii“ private, şocul este foarte mare. Există imobilisme, rugină, există orgolii nejustificate, există o fractură, întotdeauna, între o instituţie de stat şi viaţa reală. E un glob de sticlă în care unii încă trăiesc şi care nu înţeleg necesitatea competiţiei. Mai este şi un sistem birocratic foarte complicat. Mulţi nici nu ştiu dacă au o vină, nu le-a spus nimeni că vremurile au evoluat, că trăim într-o epocă a comunicării instantanee, că ritmul nostru de viaţă s-a accelerat foarte mult şi că trebuie să livrăm repede şi bine. Nu să dormim pe noi. În radio sunt foarte mulţi oameni excepţionali, există şi unii care nu se regăsesc în această accelerare. Până la urmă viaţa va tria. Repet, a fost greu şi de multe ori frustrant. De multe ori, într-o companie privată se ia o decizie bazată pe o anumită strategie şi există un efect. Într-o instituţie de stat e complicat de la „a vorbi“ până la „a se întâmpla“. E un handicap major, dar învăţăm…
Încercaţi să schimbaţi această rigiditate?
Da. Dacă lucrurile nu se schimbă, această instituţie, pe care unii au construit-o cu efort, cu sânge şi cu multă dăruire, poate să cadă. Cum se vor schimba lucrurile? Implementând o structură de organizare în spiritul industriei, pentru că media este o industrie, nu este un hobby, accelerând procese, responsabilizând oameni, fixând obiective, monitorizând, evaluând şi cerând performanţă. Totul se rezumă la program, la acoperire, audienţă, stabilitate financiară. Totul pe îndeplinirea misiunii publice.
De curând a avut loc Festivalul George Enescu. Care a fost rolul radioului public în desfăşurarea festivalului?
În cadrul Festivalului George Enescu, radioul public este partener şi co-producător de la prima ediţie, din 1959. Am fost alături de festival de la început. Am transmis mereu, şi în acest an, care parcă a fost mai bun decât oricare altul, foarte multe concerte, aproximativ 90% din concerte. Unele dintre ele le-am urcat pe platforma EBU (European Broadcasting Union n.r.), unde noi suntem parteneri serioşi, respectaţi. Am acoperit mediatic, informativ acest festival pe toate canelele noastre, nu doar pe cele dedicate exclusiv culturii. Au fost interviuri, lumea a avut reacţii, a ştiut ce se întâmplă, am fost foarte, foarte aproape. Mai mult, dacă la ediţia trecută, Radio România a editat un set de CD-uri cu prima ediţie a festivalului din 1959, anul acesta am editat un set de zece CD-uri cu ediţia din 1961, un lucru de o valoare rară în actualul peisaj.
Radio Trei Net, înfiinţat de Florian Pittiş, mai are, acum, succes?
El funcţionează în online, este partea cea mai „young“ (tânără n.r.) a Societăţii Române de Radio. Sunt oameni tineri, foarte liberi în gândire, este zona din radio în care, practic, acea mentalitate rigidă de care aduceam aminte nu se regăseşte deloc. Răspunsul publicului există pentru că ei fac lucruri specifice vârstei lor. Iar asta înseamnă vizionări, vizite, audiţii live, like-uri, tot registrul. Sunt în pas cu vremea. Unul din obiective este să se susţină on air-ul, zona de online. Organizaţia, până acum, nu a pedalat foarte mult pe această chestiune.
O să mizaţi şi pe online de acum încolo?
Da, este în strategia noastră să susţinem on air-ul cu online-ul, căruia îi acordăm o importanţă majoră. De fapt, pe Radio România Cultural creem o platformă pentru revista literară radio, pentru revista teatrală radio şi pentru revista muzicală radio. Emisiunea vine acum dublată şi susţinută foarte puternic în online. Tocmai pentru acces mai mare. Trebuie să venim în calea tinerilor.
Acum, cu noile tehnologii, Teatrul Radiofonic şi-a pierdut din importanţă, cel puţin pentru tineri. Cum încercaţi să readuceţi „scena acustică“ în atenţia lor?
Teatrul Radiofonic a pornit în februarie 1929, atunci când nu se înregistra, totul era live. Un lucru absolut fabulos. Teatrul Radiofonic este unul dintre reperele pe care se sprijină această instituţie. E unul din brand-uri. Avem „Ora Exactă“, „Teatrul Radiofonic“, „Teatrul Radiofonic pentru copii“, „Fotbal minut cu minut“, „Ştirile de la Radio România Actualităţi“ şi aşa mai departe. Teatrul radiofonic este o chestiune ce se desfăşoară pe două paliere. În primul rând trebuie să aducem din acest patrimoniu extraordinar pe care îl avem valorile din urmă pe care să le oferim spre ascultare. În al doilea rând, trebuie să alegem piese de teatru cu teme foarte actuale interpretate pe acele elemente de limbaj moderne. Apoi posibilitatea de a asculta teatrul radiofonic în online înseamnă o promovare ţintită pe acele categorii de public tânăr. Pradoxal, să ştiţi, această generaţie tânără este consumatoare de cultură. Vă dau un exemplu ţintit. La târgul Gaudeamus, este vorba despre carte, în era digitalului. Anul trecut, noi, la Romexpo am adus 40.000 de oameni pe zi, 70% tineri. În momentul în care oferi un lucru de calitate lumea vine. Totul e să se ştie că se întâmplă, pe un anumit nivel calitativ.
Mai sunt şi acele proiecte culturale şi educative pe care noi le dezvoltăm. Despre „Duelul Viorilor“ ştie deja toată lumea, este un brand. Există proiectul „5 minute de muzică clasică în şcoli“. Mai există „Pianul călător“. Pe vremea când Franz Liszt cânta existau puţine piane, iar el călătorea cu pianul. Pornind de la această poveste, noi mergem cu pianul şi cu Horia Mihail, un artist excepţional, în oraşele mici ale României, în care nu se întâmplă aproape nimic. În ultimul oraş, de la capătul turneului, lăsăm pianul pentru unul sau doi ani cu condiţia ca în jurul acelui pian permanent să se întâmple ceva. Şi să stiţi că se întâmplă, concerte, evenimente, audiţii în casele de cultură.
Mai e „Vioara lui Enescu“ la sate. O realizare absolut extraordinară, pentru mine chiar emoţionantă. Totuşi, în zona rurală a României trăieşte aproximativ jumătate din populaţie. Vin oameni în câte un cămin cultural de prin sate, cu copii, cu bunici, mulţi au pământ sub unghii, şi stau o oră, oră şi jumătate, hipnotizaţi. Nu suntem un popor de manelişti, totul este să oferi lucruri bune şi într-o formă accesibilă. Lumea consumă cultura. Cine mai face asa ceva? Nimeni. Această misiune publică declinată în diverse forme este o sarcină pe care noi o realizăm cu devotament, iar mulţi dintre noi suntem mândri că o facem. Faptul că lumea vine şi ascultă arată că facem bine ceea ce facem. Repet, cu grijă mare pentru banul public. Obişnuiesc să le spun colegilor meu, «şi mama mea este plătitor de taxa radio. Nu aş dori să risipesc bănuţul mamei mele. Ăla puţin, de pensionară, de undeva de la Arad».
Pe lângă toate acestea, ce mai pregătiţi pentru viitor?
S-a încheiat „Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova“ sub patronajul Casei Regale a României. Un adevărat succes cu o reverberaţie mare în sfera teatrului radiofonic din lume. În juriu au fost preşedintele Academiei Norvegiene pentru Litere şi Literatură, şefa secţiei de teatru de la BBC, Ducu Darie, directorul Teatrului Bulandra, şi o realizatoare de-a noastră, Ilinca Stihi. Ne apropiem de aniversarea celor 85 de ani, pragmatic vorbind, ea nu înseamnă foarte mult. Important este bilanţul pe care noi îl facem la această aniversare şi mai ales promisiune şi proiecţia pentru viitor. Suntem într-un moment în care schimbăm grilele, vrem să modernizăm programul, să-l facem mai alert şi să venim şi spre un public mai tânăr. Ne dorim o prezenţă serioasă şi la fel de activă în interiorul EBU şi URTI (International Radio and Television Union). Pe platformele lor, în regim de sharing, promovăm produsele noastre. Ne dorim, în primul rând, să performăm, să creştem audienţa, să creştem calitatea programelor, să acoperim misiunea publică la un nivel cât mai serios, iar totul să fie făcut cu inteligenţă, cu responsabilitate, cu dedicaţie şi, nu în ultimul rând, cu eleganţă.
Ce pasiuni aveţi?
Am făcut sport foarte mulţi ani. Atletism, alergam 200 şi 400 de metri, înot, joc tenis, călăresc, schiez. Îmi place să călătoresc, dar, din păcate, timpul este foarte presant. Am văzut toată lumea, am fost în Alaska, Africa de Sud, am fost aproape de Pol, în America de Sud, în Orientul Îndepărtat. O experienţă extraordinară. Fac scuba diving, cu certificat, am multe salturi la activ cu paraşuta, raliuri.
Sporturi apropiate de vârsta tinerilor.
Şi foarte active, nu mi-a plăcut să dorm pe mine. De multe ori am deranjat. Le spuneam colegilor mei şi echipelor cu care lucram, dar şi mie când mă uit în oglindă, nu sunt un personaj comod.
Cum vă vedeţi?
De multe ori incomod şi nu foarte plăcut. Spun asta pentru că am învăţat şi am înţeles că succesul se construişte greu, cu rigoare, cu multă muncă, cu pragmatism şi cu marje de eroare cât mai mici. Ori atâta timp cât eu îmi impun un anumit ritm încerc să-l impun şi echipei cu care lucrez. Fără să fiu comod, întotdeauna mi-am dus echipele la victorie. Sunt suficient de determinat, nu mă clatin uşor. Până acum am învins, întotdeauna mi-a plăcut să construiesc, dar, de multe ori, mi-am şi pierdut interesul. În momentul în care mecanismul mergea era doar o chestiune de întreţinere şi voiam altceva. Nu mi-e ruşine cu nimic din ce am lăsat în urmă. Sunt foarte mulţi oameni care au lucrat cu mine, iar acum sunt în posturi de decizie. N-am fost întotdeauna prietenos cu ei, dar ne-am respectat şi marea majoritate a înţeles că sunt dificil, doar că îi duceam unde trebuie.
Pe plan personal ce vreţi să faceţi?
Acum vreau să aşezăm această instituţie unde îi este locul, mi se pare că e puţin sub locul pe care şi-l merită. Nici mai mult, nici mai puţin, doar locul care trebuie. Cred că mă pregătesc de o nouă provocare.
Care este aceasta?
Nu pot să vă spun. Oricum, este legată de radio şi de zona de media. Mai am în vedere familia.
Soţia dumneavoastră este ambasador al României la ONU.
E prima femeie care a obţinut rangul diplomatic de ambasador. Este meritul ei. Noi am investit tot în copii, ei lucrează, stau pe picioarele lor. Aceasta este o realizare extraordinară. Posturile, funcţiile trec, nimic nu este veşnic. Atunci când ne aşezăm pe un scaun trebuie să realizăm ca ca veni momentul în care ne vom ridica. E important să fim oneşti cu noi înşine şi cu profesia noastră. E important să lăsăm ceva după noi. Viaţa e făcută din lucruri simple, de multe ori noi o complicăm. În general sunt un optimist şi îmi place ceea ce fac la radio. Nu întotdeauna mă mulţumesc rezultatele, dar cred că această organizaţie are capacitatea de a face pasul către modernizare şi de a intra într-un ritm mult mai adaptat industriei.
