Ascultă Radio România Reșița Live

La Radio România Muzical, Ziua Mozart şi mari spectacole de operă în direct de la Teatrele Metropolitan din New York şi Scala din Milano

Începutul lunii decembrie aduce la Radio România Muzical, unicul post românesc clasic, jazz & more programează întâlniri memorabile: cu unul dintre cei mai importanţi compozitori ai tuturor timpurilor, Wolfgang Amadeus Mozart, comemorat la 225 ani de la moarte, dar şi mari spectacole de operă, transmise în direct de pe două dintre cele mai importante scene ale lumii: Teatrele Metropolitan din New York şi Scala din Milano.

Ziua Mozart la Radio România Muzical

La Radio România Muzical, Ziua Mozart şi mari spectacole de operă în direct de la Teatrele Metropolitan din New York şi Scala din Milano

Articol editat de Gerhard Chwoika, 29 noiembrie 2016, 15:24

Ziua Mozart la Radio România Muzical

În 5 decembrie 1791 părăsea această lume compozitorul care pentru mulţi este întruchiparea genialităţii în muzică: Wolfgang Amadeus Mozart. Avea doar 35 ani şi scrisese peste 600 lucrări muzicale în scurta sa viaţă, iar pe ultima, celebrul Requiem, avea să o lase neterminată. Wolfgang Amadeus Mozart rămâne unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori nu doar pentru stilul clasic pe care-l reprezintă, ci pentru întreaga istorie a muzicii: generaţii întregi au fost fascinate de spiritul luminos al muzicii sale, ca şi de paleta foarte diversă de creaţii în care a excelat, de la sonate pentru pian până la partituri de operă.

În 5 decembrie, la 225 de ani de la dispariţia lui Wolfgang Amadeus Mozart, la Radio România Muzical este programată Ziua Mozart: între orele 10:00 şi 21:00, marile opusuri mozartiene vor fi prezentate de Monica Isăcescu, Ioana Marghita şi Marina Nedelcu.

Iar între 6 şi 9 decembrie, de la ora 11:15, Compozitorul săptămânii este tot Wolfgang Amadeus Mozart.

Debutul stagiunii de transmisiuni directe 2016-2017 de la Teatrul Metropolitan din New York

Sâmbătă, 3 decembrie, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct de la ora 19:30 spectacolul Manon Lescaut de Giacomo Puccini de pe scena celebrului teatru new-yorkez Metropolitan. Este debutul stagiunii de transmisiuni directe 2016-2017: de 17 ani, în cadrul emisiunii Seara de operă prezentată de Luminiţa Arvunescu, radioul public preia în direct, în fiecare stagiune, spectacole puse în scenă la opera new-yorkeză.

Transmisiunile în direct sunt realizate prin reţeaua Uniunii Europene de Radio. Teatrul Metropolitan din New York este un pionier al difuzării spectacolelor sale atât prin radio, cât şi prin cinematografe, construindu-şi, şi în felul acesta, reputaţia unuia dintre cele mai valoroase teatre de operă ale prezentului. De regulă, spectacolele care pot fi ascultate la radio sunt diferite de cele care pot fi vizionate în sală.

Sâmbătă, 3 decembrie, de la ora 19:30, protagonistă a operei pucciniene Manon Lescaut este una dintre divele operei contemporane: soprana rusă Anna Netrebko, ajunsă la al optsprezecelea rol la Teatrul Metropolitan din New York. Spectacolul este comentat de Luminiţa Arvunescu şi invitatul său, criticul muzical Costin Popa.

În stagiunea 2016-2017, pot fi ascultate la Radio România Muzical şi Radio România Cultural următoarele spectacole de la Teatrul Metropolitan din New York:

21 ianuarie 2017. Charles Gounod – Romeo şi Julieta cu: Diana Damrau şi Vittorio Grigolo. Dirijor Gianandrea Noseda

28 ianuarie 2017. Gioachino Rossini – Bărbierul din Sevilla cu: Peter Mattei, Pretty Yende, Dmitri Korchak, Mihail Petrenko, Maurizio Muraro. Dirijor Maurizio Benini

11 februarie 2017. Georges Bizet – Carmen cu: Clementine Margaine, Marcelo Alvarez, Maria Agresta. Dirijor Dan Ettinger

4 martie 2017. Jules Massenet – Werther cu: Vittorio Grigolo, Isabel Leonard, David Bizic, Anna Christy. Dirijor Edward Gardner

11 martie 2017. Giuseppe Verdi – La Traviata cu: Sonya Yoncheva, Michael Fabiano, Thomas Hampson. Dirijor Nicola Luisoti.

1 aprilie 2017. Ludwig van Beethoven – Fidelio cu: Klaus Florian Vogt, Adrianne Pieczonka, Falk Struckmann. Dirijor Sebastian Weigle.

22 aprilie 2017. P. I. Ceaikovski – Evgheni Oneghin cu: Dmitri Hvorostovski, Anna Netrebko, Aleksei Dolgov. Dirijor Robin Ticciati

29 aprilie 2017 – Richard Wagner – Tristan şi Isolda, retransmisie din 8 aprilie 2017, cu: Nina Stemme şi Stuart Skelton

În direct, debut de stagiune la Teatrul Scala din Milano

Miercuri, 7 decembrie, de la ora 18:50, poate fi ascultat în direct spectacolul care deschide stagiunea celebrului teatru Scala din Milano: opera Madama Butterfly de Giacomo Puccini.

În mod tradiţional, Teatrul Scala din Milano îşi deschide noua stagiune pe 7 decembrie, devenind deja o tradiţie ca acest spectacol să poată fi ascultat în direct la Radio România Muzical şi Radio România Cultural.

Spectacolul din 7 decembrie 2016 o are protagonistă în rolul titular pe soprana uruguayană Maria Jose Siri, o fostă discipolă a sopranei române Ileana Cotrubaş. Distribuţia este condusă de directorul muzical al Teatrului Scala din Milano, dirijorul italian Riccardo Chailly. Spectacolul este comentat de Luminiţa Arvunescu şi invitatul ei, dr. Stephan Poen.

Radio România Muzical poate fi ascultat pe frecvenţele FM 97.6 şi 104.8, online la www.romania-muzical.ro, sau prin aplicaţiile pentru IOS şi Android. Toate emisiunile au arhivă audio online.

Teatrul de Vest face Ultima haltă în paradis, la Caransebeș!
Evenimente marți, 11 februarie 2025, 18:48

Teatrul de Vest face Ultima haltă în paradis, la Caransebeș!

Teatrul de Vest vă invită, joi, 13 februarie de la ora 𝟏𝟖:𝟎𝟎, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș. Acolo se joacă o...

Teatrul de Vest face Ultima haltă în paradis, la Caransebeș!
Visit Timișoara promovează orașul în vecini: campanie activă în Serbia și participare la Târgul de Turism de la Budapesta
Evenimente marți, 11 februarie 2025, 07:00

Visit Timișoara promovează orașul în vecini: campanie activă în Serbia și participare la Târgul de Turism de la Budapesta

Visit Timișoara continuă să pună orașul pe harta destinațiilor de city-break printr-o nouă campanie de promovare în Serbia. Campania se...

Visit Timișoara promovează orașul în vecini: campanie activă în Serbia și participare la Târgul de Turism de la Budapesta
“Forever ELVIS” – Concert tribut pentru Regele Rock & Roll-ului, la Reșița
Evenimente luni, 10 februarie 2025, 21:54

“Forever ELVIS” – Concert tribut pentru Regele Rock & Roll-ului, la Reșița

Pe 11 martie, iubitorii muzicii lui Elvis Presley sunt invitați la un spectacol de excepție, unde Reșița va vibra pe acordurile inconfundabile...

“Forever ELVIS” – Concert tribut pentru Regele Rock & Roll-ului, la Reșița
La Bouche pe scena Timișoara Music Awards Festival 2025!
Evenimente duminică, 9 februarie 2025, 09:37

La Bouche pe scena Timișoara Music Awards Festival 2025!

Legendara trupă Eurodance La Bouche va urca pe scena Timișoara Music Awards 2025 Timișoara devine epicentrul muzicii internaționale între 23 și...

La Bouche pe scena Timișoara Music Awards Festival 2025!
Evenimente joi, 6 februarie 2025, 14:12

Revelația acestei stagiuni a Teatrului de Vest, spectacolul Sub apă are o nouă reprezentație

Teatrul de Vest din Reșița continuă să impresioneze publicul cu revelația acestei stagiuni: spectacolul „Sub apă” care va avea o nouă...

Revelația acestei stagiuni a Teatrului de Vest, spectacolul Sub apă are o nouă reprezentație
Evenimente miercuri, 5 februarie 2025, 13:07

Lansare de carte la Reșița: „Oameni din Banatul istoric la răscrucea vremurilor”

Luni, 10 februarie 2025, de la ora 16:00, la Muzeul Banatului Montan din Reșița, va avea loc lansarea volumului „Oameni din Banatul istoric la...

Lansare de carte la Reșița: „Oameni din Banatul istoric la răscrucea vremurilor”
Evenimente joi, 30 ianuarie 2025, 12:18

Teatrul de Vest ne oferă un weekend ”Sub apă”! O premieră absolută interzisă tinerilor sub 14 ani

Teatrul de Vest deschide noua stagiune într-un mod absolut original, cu un spectacol scris de un actor plecat din Reșița, despre o legendă...

Teatrul de Vest ne oferă un weekend ”Sub apă”! O premieră absolută interzisă tinerilor sub 14 ani
Evenimente sâmbătă, 25 ianuarie 2025, 10:33

Idei romantice pentru zilele îndrăgostiților la Visit Timișoara

Visit Timișoara a pregătit peste 230 de modele diferite de cărți poștale cu Timișoara, dar și cu imagini romantice, pentru timișorenii și...

Idei romantice pentru zilele îndrăgostiților la Visit Timișoara