“La mulţi ani!”, Ovidiu Miculescu
Articol editat de Mirabela Afronie, 20 februarie 2015, 13:54
Ovidiu Miculescu, Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, îşi sărbătoreşte la 20 februarie ziua de naştere. Radio Reșița îi urează “La mulţi ani!”
Viaţa în sine e un miracol!
“«Maşinăriile» de cursă lungă au patru motoare: expertiza, dorinţa de performanţă, încrederea în echipă şi credinţa în Dumnezeu”, mărturiseşte Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune. Dacă aducem în discuţie credinţa în miracolele vieţii şi neîncrederea în acestea, îi este greu să decidă în privinţa acestor aspecte, însă balanţa înclină mai degrabă spre prezenţa tainelor în clipe cheie din destinul fiecăruia. “Viaţa în sine, întreaga noastră scurtă trecere prin această lume, e un miracol. Cum abordăm acest miracol, este opţiunea fiecăruia. Cât despre mine? Încep prin a crede că nu există miracole şi, deseori, sfârşesc prin a recunoaşte contrariul…”, subliniază Ovidiu Miculescu, pentru care momentul cel mai frumos pe care l-a trăit în ultimul an a fost “atunci când i-am povestit mamei mele întâlnirea şi discuţia cu Papa Francisc, la Vatican”.
Ne-am pus întrebarea dacă există vreo întrebare la care şi-ar dori să răspundă însă nu i-a fost niciodată adresată de vreun ziarist. “Hmmm… «Dacă ar fi să luaţi totul de la capăt, începând cu alegerea profesiei, aţi alege fără ezitare acelaşi drum?»”
Un gând la ceas aniversar: “Să fim sănătoşi, să trăim ziua în care România îşi va recunoaşte şi îşi va apăra valorile!”