Ascultă Radio România Reșița Live

Centenarul CORNELIU DIACONOVICI la Muzeul Banatului Montan din Reșița

Joi, 9 noiembrie, ora 12.00, la Muzeul Banatului Montan Reşiţa va avea loc un eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la trecerea în nefiinţă a publicistului bănăţean Corneliu Diaconovici (18 februarie 1859, Bocșa Montană – 17 august 1923, Reşiţa).

Centenarul CORNELIU DIACONOVICI la Muzeul Banatului Montan din Reșița

Articol editat de Anca Bălălău, 7 noiembrie 2023, 11:33 / actualizat: 9 noiembrie 2023, 11:32

De numele său se leagă coordonarea Enciclopediei Române, prima publicaţie de acest fel din România, sub auspiciile Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română (ASTRA).

În cadrul manifestării va avea loc vernisajul expoziţiei ASTRA 160, precum şi lansarea volumelor „Diaconovici”- autor Gheorghe Jurma și „Uzina de Fier și Oțel Reșița” – autor Petru Broșteanu.

Expoziția ASTRA 160, organizată la Muzeul Banatului Montan din Reșița, este deschisă publicului, în perioada 9-30 noiembrie 2023, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 9:00-17:00.

Expoziţia a fost organizată de Biblioteca ASTRA cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la înființarea Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA și a Bibliotecii acesteia, în anul 2021. Contribuția marilor personalități artistice care au militat pentru dezvoltarea culturală a spațiului transilvănean și emanciparea socială a românilor este adusă în atenția publicului prin intermediul documentelor, al imaginilor și textelor prezentate.

Expoziția cuprinde elemente originale cu valoare de patrimoniu care ilustrează momente semnificative din istoria Asociațiunii ASTRA și a Bibliotecii acesteia: documente legate de contextul istoric, manuscrise semnate de personalități importante ale culturii române, cărți de valoare inestimabilă, obiecte care au aparținut marilor astriști.

În cadrul expoziției, se regăsește Enciclopedia Română, operă fundamentală a Asociațiunii și prima lucrare științifică de acest gen din sud-estul Europei. Apreciată drept cea mai cuprinzătoare publicație editată sub auspiciile Astrei, lucrarea a apărut în trei volume (1898, 1900, 1904), sub coordonarea publicistului bănăţean Corneliu Diaconovici, prim-secretar al ASTREI și director al revistei „Transilvania”. Realizarea ei a fost susținută benevol de membri ai Academiei Române, cu implicarea a numeroși colaboratori, reprezentanți ai elitei culturale, dar și din sfera economică, medicală, militară, religioasă, diplomatică. Cercetătorii români au considerat-o „cea mai trainică, mai de valoare și mai cunoscută publicului larg lucrare a Astrei”, fiind în același timp „opera care i-a adus celebritatea lui Diaconovici.” Conținutul celor trei volume ale Enciclopediei Române este disponibil în variantă digitală pentru publicul larg și poate fi consultat on-line gratuit.

Expoziția ASTRA 160 valorifică fondul documentar păstrat în Colecțiile speciale ale instituției, fiind expuse fișe ale Enciclopediei Române, aflate în format manuscris și elaborate de Corneliu Diaconovici.

Vizitatorii expoziției vor avea prilejul de a admira o serie de documente cu valoare de patrimoniu din colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu: carte românească veche, carte străină veche, manuscrise, piese de iconografie, cartografie și ex-libris-uri. Dintre acestea menționăm: Statutele Asociațiunii (1861), Albumul cu vederi din Expoziția etnografică organizată la inaugurarea Muzeului Asociațiunii (1905), un Calendar realizat la Sibiu în 1793.

„ASTRA 160 celebrează nu doar cultura spațiului transilvănean în care și-au desfășurat activitatea marii astriști, ci și preocupările acestora de a valorifica istoria, tradițiile și patrimoniul cultural al românilor ardeleni. Expoziția reprezintă o invitație adresată tuturor celor interesați de a lua contact cu o parte din memoria locurilor în care trăim și de a accesa istoria celei mai întâlnite forme instituționalizate de cultură. Itinerarea expoziției va oferi posibilitatea unui public larg de a cerceta și înțelege aspecte care țin de istoria și cultura noastră”, transmite dr. Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii publice sibiene.

Expoziția este curatoriată de către dr. Bogdan Andriescu, Șef Serviciu Cercetare Științifică în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, prezentări publice fiind organizate anterior la Muzeul Național Cotroceni și la Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” din Vâlcea. Albumul care însoțește expoziția reflectă istoria și moștenirea culturală ale uneia dintre cele mai vechi biblioteci publice din România.

Flori de Florii 2025: Program complet, artiști invitați și surprize de suflet în Timișoara
Evenimente joi, 10 aprilie 2025, 21:20

Flori de Florii 2025: Program complet, artiști invitați și surprize de suflet în Timișoara

Flori de Florii 2025: Sărbătoare, culoare și tradiție în Timișoara Între 11 și 13 aprilie 2025, Timișoara îmbracă haine de sărbătoare,...

Flori de Florii 2025: Program complet, artiști invitați și surprize de suflet în Timișoara
„Azi la noi cântă tot natul” – Spectacolul care aduce emoție şi folclor pe scena Sălii Capitol din Timișoara
Evenimente joi, 10 aprilie 2025, 11:42

„Azi la noi cântă tot natul” – Spectacolul care aduce emoție şi folclor pe scena Sălii Capitol din Timișoara

„Azi la noi cântă tot natul” – Spectacolul care aduce emoție şi folclor pe scena Sălii Capitol din Timișoara Timișoara îmbracă straie...

„Azi la noi cântă tot natul” – Spectacolul care aduce emoție şi folclor pe scena Sălii Capitol din Timișoara
Gaudeamus Cluj-Napoca 2025
Evenimente miercuri, 9 aprilie 2025, 15:47

Gaudeamus Cluj-Napoca 2025

25 de ani de la inaugurarea Caravanei Gaudeamus Radio România! ● Târgul de Carte Gaudeamus, ediția Cluj-Napoca 2025 ● 9 – 13...

Gaudeamus Cluj-Napoca 2025
Lectura integrală a Jurnalului de la Păltiniș și povești speciale despre Sărbătorile Pascale, la Radio România Cultural
Evenimente miercuri, 9 aprilie 2025, 15:18

Lectura integrală a Jurnalului de la Păltiniș și povești speciale despre Sărbătorile Pascale, la Radio România Cultural

În perioada 14-25 aprilie, Radio România Cultural oferă ascultătorilor săi o experiență de excepție: lectura integrală...

Lectura integrală a Jurnalului de la Păltiniș și povești speciale despre Sărbătorile Pascale, la Radio România Cultural
Evenimente vineri, 4 aprilie 2025, 09:35

Se deschide sezonul de vizitare a Peșterii Comarnic

Se deschide sezonul de vizitare a Peșterii Comarnic! Obiectivul poate fi explorat până în luna septembrie. Peștera Comarnic, una dintre cele mai...

Se deschide sezonul de vizitare a Peșterii Comarnic
Evenimente joi, 3 aprilie 2025, 20:43

Puterea unei comunități: 85.000 lei strânși la Gala „Femei cu Impact” pentru Spitalul OncoHelp

Povestea din spatele Galei „Femei cu Impact” Un eveniment caritabil Pe 28 martie 2025, Caransebeșul a devenit scena unui eveniment caritabil –...

Puterea unei comunități: 85.000 lei strânși la Gala „Femei cu Impact” pentru Spitalul OncoHelp
Evenimente miercuri, 2 aprilie 2025, 16:56

„Mocirița” cu Narcisa Suciu la Reșița – Concert de Florii

O seară de poveste cu Narcisa Suciu – Invitație la emoție și muzică autentică Primăvara aduce cu ea nu doar renașterea naturii, ci și...

„Mocirița” cu Narcisa Suciu la Reșița – Concert de Florii
Evenimente miercuri, 2 aprilie 2025, 13:57

„Primăvară în Folclor” la Reșița – O seară de neuitat plină de emoție și tradiție

„Primăvară în Folclor”, evenimentul organizat de Ansamblul Folcloric Bârzava, a transformat Cinema Dacia într-o scenă vie a tradițiilor...

„Primăvară în Folclor” la Reșița – O seară de neuitat plină de emoție și tradiție