Audiţii şi premiere la Teatrul Naţional Radiofonic

Articol editat de Valentina Adam, 16 februarie 2018, 12:06

Teatrul Naţional Radiofonic organizează luni, 19 februarie 2018, de la ora 16:00, la clubul Ramada-Majestic, de pe Calea Victoriei din Bucureşti, audiţia cu public a spectacolului-document prezentat în premieră – Nicolae Mărgineanu – Un psiholog în temniţele comuniste – scenariu de Cristina Anisescu. Adaptarea radiofonică: Ion Costin Manoliu. Regia artistică: Nicolae Dinu Mărgineanu. În distribuţie: Damian Victor Oancea, Maria Ploae, Oana Maria Mărgineanu, Armand Calotă, Mihai Niculescu, Radu Bânzaru, Constantin Bărbulescu, Julieta Strâmbeanu, Nicolae Mărgineanu, Matei Tiron Micşunescu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu. Spectacolul va fi difuzat marţi, 20 februarie 2018, de la ora 19:00, la Radio România Cultural şi sâmbătă, 24 februarie 2018, de la ora 23:00, la Radio România Internaţional, în cadrul proiectului Biografii, memorii.

Printre numeroşii intelectuali arestaţi după instaurarea regimului comunist în România, a fost şi Nicolae Mărgineanu, unul dintre cei mai importanţi psihologi din ţară, profesor la Universitatea din Cluj. Aflat în plină afirmare profesională, cu studii de perfecţionare în cele mai importante universităţi din Europa şi Statele Unite, cu 12 cărţi de psihologie publicate, Nicolae Mărgineanu a fost arestat şi apoi condamnat la 25 de ani temniţă grea. Din momentul arestării, viaţa personală şi cariera i-au fost ireversibil fracturate. Cărţile lui au fost interzise, numele nu i-a mai apărut în nicio publicaţie. În loc să scrie cărţi de specialitate, Nicolae Mărgineanu, „psihologul cu cea mai completă pregătire pe plan internaţional” – cum îl numea renumitul psiholog american Gordon Allport – era acum închis şi anchetat cu brutalitate, constrâns să dea declaraţie după declaraţie, despre pretinsa lui vinovăţie faţă de politica partidului comunist. Atât ancheta, cât şi procesul în care a fost implicaţ au reprezentat o înscenare.

Nicolae Mărgineanu s-a născut la 22 iunie 1905, în comuna Obreja, judeţul Alba, într-o familie de ţărani credincioşi. A urmat şcoala primară în sat şi liceul la Blaj. În anul 1924, a devenit student al Facultăţii de Litere şi Filosofie, specialitatea psihologie, a nou-înfiinţatei universităţi româneşti din Cluj. La 27 de ani a devenit doctor în filosofie al Universităţii din Cluj, specialitatea psihologie, cu menţiunea „magna cum laude”. Susţinut de mentorul său, profesorul Ştefănescu-Goangă, Nicolae Mărgineanu a urmat succesive stagii de pregătire postuniversitară la universităţile din Viena, Leipzig, Hamburg şi Berlin. A câştigat bursa Fundaţiei Rockefeller şi a făcut doi ani de pregătire în marile univesităţi americane: Harvard, Yale, Columbia, Chicago si Duke, cu cei mai prestigioşi psihologi ai vremii: Gordon Allporţ Louis Thurstone sau Hadley Cantril. Cu o asemenea formaţie profesională, de cel mai înalt nivel, a revenit în ţară, la mijlocul anilor ’30, şi a fost numit şef de lucrări la Institutul de Psihologie, apoi conferenţiar la catedra de Psihologie a Universităţii din Cluj. La începutul anilor ’40, a publicat lucrări importante pentru psihologia aplicată: Psihologia franceză contemporană, Elemente de psihometrie, Psihotehnica, precum şi cartea sa de căpătâi: Psihologia persoanei, pe care a dedicat-o mentorului său, Gordon Allporţ de la Universitatea Harvard. În ţară contribuise, alături de profesorii Dimitrie Gusti, I.C. Parhon, Emil Petrovici şi alţii, la reînfiinţarea Societăţii „Amicii Americii”. Însă atunci, la modă era ARLUS – Asociaţia de prietenie cu Uniunea Sovietică, agreată de regimul comunist. Deoarece îşi făcuse studiile în Statele Unite şi avea relaţii importante şi în lumea universitară, şi în cea diplomatică, primul-ministru Petru Groza i-a cerut să pledeze pe lângă Comisia Americană de Control, pentru retrocedarea integrală a Transilvaniei către România, iar Nicolae Mărgineanu, un patriot cu fapta, s-a achitat cu succes de această delicată misiune.

Imitând modelul sovietic, Partidul Comunist a început procesul de distrugere metodică a României. La Universitatea din Cluj, profesorii indezirabili noului regim – Ştefănescu-Goangă, Lucian Blaga, Silviu Dragomir, Ioan Lupaş, Nicolae Mărgineanu şi alţii sunt daţi afară din Universitate. În 14 aprilie 1948, Nicolae Mărgineanu a fost arestat. A fost anchetat cu metode specifice regimului totalitar comunist: bătaie şi tortură fizică şi psihică. Capetele de acuzare: că a fost bursier Rockefeller şi că era vicepreşedinte al societăţii „Amicii Americii”. Faptul că, la cererea prim-ministrului Petru Groza, a pledat pentru retrocedarea Ardealului pe lângă Comisia Aliată de Control a părţii americane, de asemenea, s-a întors împotriva lui: a fost acuzat de spionaj şi trădare naţională. După mai bine de 7 luni de anchetă, Nicolae Mărgineanu a fost inclus într-un „lot” cu alţi 11 deţinuţi şi din cei 25 de ani, la cât a fost condamnaţ a făcut efectiv 16. A trecut prin închisorile: Aiud, Jilava, Pitesti, Cluj şi Gherla. A suferiţ ca toţi deţinuţii politici din închisorile noastre, de frig şi de foame, de lipsa aerului şi de lipsa apei cu care să se spele, de lipsa toaletei, a medicamentelor şi a îngrijirilor medicale. Pe 27 iunie 1964, Nicolae Mărgineanu a fost eliberat din închisoarea din Aiud. Nu a mai fost niciodată reintegrat în învăţământ. Abia a obţinut un post de documentarist la Biblioteca Academiei, Filiala Cluj. Nu i s-a mai permis însă, să se întoarcă la catedra de psihologie. În schimb, a fost invitat cu multă căldură, să predea, ca profesor asociaţ la universităţile din Ko”ln, Bonn şi Hamburg. După numai patru ani de la ieşirea din temniţa comunistă, a publicat Natura ştiinţei. Doi ani mai târziu, volumele Psihologie şi literatură şi Sub semnul omeniei, apoi Condiţia umană, iar în 1975, Psihologie logică şi matematică. A lucrat cu frenezie, încercând să recupereze timpul care îi fusese pe nedrept furat. S-a rugat lui Dumnezeu să-i mai dea de trăit încă 16 ani, adică atâţia cât a fost închis. Şi ruga sa a fost auzită: Dumnezeu i-a mai dat exact 16 ani. A murit în 13 iunie 1980, la Cluj. Spera într-un proces drepţ făcut acelora care le-au făcut lor un proces atât de nedrept. După căderea regimului comunisţ la cererea familiei, procesul lui a fost rejudecat. În 26 martie 1998, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare şi a dispus achitarea celor condamnaţi. Însă niciunul dintre ei nu mai era în viaţă. O stradă din Cluj îi poartă numele, iar un amfiteatru al facultăţii de psihologie din Cluj se numeşte acum „Nicolae Mărgineanu”. Majoritatea cărţilor lui de psihologie, interzise ani de-a rîndul, sunt reeditate şi îşi găsesc calea firească spre librării şi biblioteci.

După 1989, s-au publicat memoriile lui Nicolae Mărgineanu, Amfiteatre şi închisori, iar în 2002, a apărut ediţia completă, cu titlul Mărturii asupra unui veac zbuciumat. În anul 2006, a apărut la editura Polirom, cartea: Nicolae Mărgineanu. Un psiholog în temniţele comuniste. Documente preluate din arhiva CNSAŞ scrisă de Cristina Anisescu. Aceste volume au stat la baza spectacolului radiofonic pe care îl propunem în premieră, cazul Nicolae Mărgineanu reprezentând una dintre zecile de mii de înscenări prin care regimul comunist a distrus sistematic viaţa normală din România.

Un spectacol-document – realizat în seria Biografii, memorii – care prezintă scene din viaţa lui Nicolae Mărgineanu: de la anii de şcoală din Blaj, la viaţa universitară clujeană şi apoi la stagiile de studii în străinătate. Nu lipsesc, în mod evidenţ momentele dramatice trăite în închisorile comuniste, relatate cu detaşarea pe care i-a oferit-o experienţa de psiholog. Regia artistică este semnată de reputatul producător şi regizor de film Nicolae Dinu Mărgineanu, fiul marelui psiholog Nicolae Mărgineanu.

Surpriza dragostei de Marivaux, în premieră la Teatrul Naţional Radiofonic

Marţi, 20 februarie 2018, la ora 17:00, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (str. Nicolae Creţulescu, nr. 8) vă invită la audiţia cu public a spectacolului Surpriza dragostei de Marivaux. Traducere şi adaptare radiofonică de Puşa Roth. Regia artistică: Vasile Manta. Distribuţia: Contesa – Crina Linţă; Lélio – Mihai Mălaimare; Colombina, însoţitoarea contesei – Cătălina Mustaţă; Arlequin, valetul lui Lélio – Marius Rizea; Jacqueline, servitoarea lui Lélio – Manuela Ciucur; Pierre, amantul lui Jacqueline – Silviu Biriş. Redactor şi producător: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia de montaj: Radu Verdeş şi Dana Lupu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Spectacol sponsorizat de Societatea Comercială Direct Home Services Distribution SRL Bucureşti.

Spectacolul Surpriza dragostei va fi difuzat în premieră marţi, 27 februarie 2018, ora 19:00, la Radio România Cultural.

Puţini scriitori au şansa de a-şi transforma numele în substantive, adjective, verbe devenite bunuri comune. De a face ca derivatele numelui lor să păşească dincolo de graniţele operei lor. Este cazul lui Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux, normandul născut la Pariş la 4 februarie 1688, la 15 ani după moartea lui Moličre şi plecat spre alte zări tot într-o zi de februarie, 12, a anului 1763, uitat şi izolat de lume. „Marivaudage” înseamnă de două veacuri „amabilitate preţioasă, limbaj galant.” Caracterizând un stil, adjectivul „marivaudé” a devenit sinonimul livresc pentru „rafinaţ pedanţ preţioş întortocheaţ alambicat.” Cât despre verbul „marivauder”, inutil, poate, să amintim semnificaţia lui: „a imita stilul afectat al lui Marivaux”. „Îndrăgostit de teatru şi de adevăr, moralist fără a fi mizantrop, spectator lucid al unei lumi în schimbare, Marivaux a dorit să inventeze idei şi limbaje noi. Este ceea ce el numea a gândi în calitate de om”, scriu istoriile literare.

Nimeni până la Marivaux nu mai dăduse atâta importanţă, în teatru, iubirii, „romanul inimii”, cum o va defini Beaumarchais. Dar jocul dragostei este deopotrivă pentru scriitorul francez joc al întâmplării, al hazardului, pentru a cita titlul celei mai bune comedii a preţiosului dramaturg, jucată în 1730. Cazuistica revărsată pe scenă, blamată de unii, gustată de alţii, cu „rafinamentul dus până la şicană”, surâsul de salon contrastând cu bufoneria, ipostaza de precursor al feminismului l-au făcut pe Marivaux atât de agreabil spectatorului de pretutindeni, situându-l printre primii patru-cinci mari autori comici ai Franţei.

Marivaux pendulează prin registrele comediei pe care încearcă să o reînnoiască în totalitate. Comedia dragostei? Neliniştitul scriitor surprinde cu fineţe gesturi, relaţii interumane, secrete, măştile inimii omeneşti. Ştie ca nimeni altul să privească dragostea sub aspect comic şi, uneori cu un zâmbet subtil, alteori plin de sarcasm, să o supună unei analize minuţioase. Analiza lui psihologică, niciodată însă făcută la vedere, caută cu o plăcere imensă, poate chiar uşor diabolică, resorturile cele mai ascunse ale sentimentului. Frecvenţ sub aparenţa unui joc de societate agreabil şi, până la un puncţ decorativ, care încântă prin verva lui. Celebră a rămas o întâmplare din 1722. Intrând incognito în cabina actriţei Silvia Baletti, Marivaux îi citi cu spirit şi entuziasm textul piesei Surpriza dragostei, pe care ea tocmai îl învăţa. „Domnule, strigă actriţa, sunteţi Diavolul sau autorul?”

După o piesă în versuri, o tragedie şi două comedii, Marivaux îşi îndreaptă atenţia spre Comedia Italiană, trupa sa preferată, alungată de Ludovic al XIV-lea, rechemată de Regent în 1716, trupă pentru care scrie comedii care îi impun treptat stilul, acela al unui explorator al tribulaţiilor amoroase, al „jocurilor” în egală măsură fericite şi crude. Odată cu Surpriza dragostei („La Surprise de l’amour”), Marivaux porneşte pe drumul creării genului personal de comedie psihologică. Devenise autorul preferat al trupei comedianţilor italieni, iar numele actorilor se regăsesc în piese. Surpriza dragostei s-a jucat în premieră în 3 mai 1722 la Hôtel de Bourgogne din Paris. Titlul va fi reluat în 1727: „A doua surpriză a dragostei”.

Cu personaje care se revendică formal din commedia dell’arte, Surpriza dragostei, pe care Théophile Gautier o considera capodopera lui Marivaux, este o fermecătoare punere în scenă a frământărilor născute de sentimentul de dragoste, de la refuz la acceptare, de la reticenţă şi mefienţă la înflăcărare şi încredere, într-un limbaj plin de culoare şi expresivitate, în care stereotipiile commediei dell’arte sunt învinse de strălucirea stilului teatral atât de personal al lui Marivaux.

La aniversarea a 330 de ani de la naşterea dramaturgului francez, Teatrul Naţional Radiofonic vă propune să ascultaţi în premieră Surpriza dragostei. Traducerea Puşei Roth, autoare şi a inspiratei adaptări radiofonice a piesei, conferă echivalenţe reuşite ale expresiilor, contextelor, jocurilor de cuvinte din textul original, într-o montare semnată de regizorul Vasile Manta, care a pus în valoare generoasele partituri actoriceşti ale interpreţilor.

Pagină de facebook Surpriza dragostei: https://www.facebook.com/Surpriza-dragostei-1945794519004684/