[AUDIO] Ziua Femeii Creștine în Episcopia Caransebeșului
În fiecare an, în data de 25 martie, la praznicul Bunei Vestiri, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Ziua Femeii Creștine, cea dintâi dintre femei fiind Maica Domnului. Spre cinstirea Născătoarei de Dumnezeu și celebrarea femeilor creștine din Eparhia Banatului de Munte, Episcopia Caransebeșului organizează vineri, 25 martie, începând cu ora 17.00, în Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu”, evenimentul intitulat „Ziua Femeii Creștine – Chipul Maicii Domnului”.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 22 martie 2022, 16:21
În acordurile muzicii clasice, interpretată de artiștii: Aura Twarowska, mezzosoprană, Lucian Petrila, la vioară, Alexandra Guțu, la violoncel, Silviana Cîrdu, la pian și în interpretarea grupului psaltic „Ethos” a pricesnelor şi cântărilor închinate Maicii Domnului şi femeii creştine, se va aduce ofrandă de laudă și mulțumire Celei ce este Maica Domnului și Maica Luminii, ușa mântuirii noastre și cuptorul în care s-a copt Pâinea Vieții, aflăm de la consilierul cultural al Episcopiei Caransebeşului, arhimandrit Casian Ruşeţ:
În continuare, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va susține meditația cu tema „Maica Domnului şi mama creştină”, prin care femeile creștine trebuie să fie oglindă a chipului Maicii Domnului, conștientizând rolul deosebit de important pe care îl au în făurirea, creșterea și educarea noilor generații de creștini.
Evenimentul va fi prezentat de filologul Diandra David și sunt invitați toți cei care doresc să își dedice sufletele, în Ziua Bunei Vestiri, Maicii Domnului, care este Maica noastră din ceruri, și mamelor creștine, care oglindesc, pe Pământ, dragostea deplină față de Dumnezeu și de copiii lor. (diac. Pavel Canea)