[VIDEO] Germania – Ucraina 2-0. Mustafi și Schweinsteiger au adus succesul nemților
Articol editat de Mirabela Afronie, 13 iunie 2016, 10:25
În prima repriză, Ucraina a avut câteva ocazii mari de a înscrie, Manuel Neuer având cel puțin două intervenții excepționale. Nemţii au început mai slab şi puteau primi gol după doar patru minute, însă Neuer a salvat la şutul lui Konoplyanka. La prima fază periculoasă la poarta lui Pyatov, trupa lui Joachim Low a deschis scorul. Germanul cu origini albaneze, fundașul Mustafi, a reluat perfect centrarea lui Kroos, marcând printr-o lovitură de cap.
Sami Khedira a scăpat apoi singur cu portarul, dar nu a găsit drumul spre gol. Ucrainenii puteau egala până la pauză. Neuer era învins la şutul lui Konoplyanka, însă Boateng a respins de pe linia porţii. În partea secundă, Ucraina a jucat mult mai slab, probabil și din cauza problemelor fizice. Kroos a ţintit bara, dar nici Ozil nu a găsit soluţia potrivită din poziţie de unu la unu cu Pyatov
Ucraina a cerut degeaba penalty la contactul dintre Neuer şi Seleznyov, iar cei care au marcat au fost tot nemţii. Abia introdus pe teren, veteranul Bastian Schweinsteiger a făcut 2-0 în urma unui contraatac perfect.
Germania este lider în grupa C, la egalitate de puncte cu Polonia, dar cu un golaveraj superior. Nemții nu au pierdut niciodată debutul la un Euro, adunând până acum 7 victorii și 5 rezultate de egalitate.
Sursa: digisport.ro