Senatorul Dumitru Pelican: Radio România este singura instituţie, zic eu, neutră, care face chiar presă liberă
Articol editat de Mirabela Afronie, 4 aprilie 2016, 09:15
Dumitru Pelican susține că nu a simţit deloc că Radio România se implică politic, chiar dacă un redactor sau un editor într-o construcţie de ştire poate are o tentă care poate fi uşor cu interpretare.
„Radio România rămâne singura instituţie de presă care face doar ceea ce se cheamă ştire, comentariu, anunţ pentru ascultători şi nu se implică politic. La Televiziunea publică am văzut însă de multe ori pe faţă implicaţii politice sub ideea că, vezi Doamne, avem alte păreri… La Radio România, sper să nu fiu acuzat de subiectivism, că am iubit radio, m-a format ca om, dar radio rămâne Radio România, rămâne singura instituţie, zic eu, neutră, care face chiar presă liberă şi informează corect ascultătorii.” a precizat Dumitru Pelican.