Klaus Iohannis: Dezbatere privind oportunitatea eliminării taxei radio-tv
Articol editat de Mirabela Afronie, 2 noiembrie 2016, 17:33
Şeful statului a precizat astăzi că această chestiune trebuie analizată cu atenţie.
În opinia şefului statului, cu taxa radio-TV s-a greşit cel mai mult. Prin urmare, Klaus Iohannis a propus o dezbatere publică pe această temă.
Preşedintele României a mai spus că va da un răspuns cu privire la legea taxelor până pe 15 noiembrie.
”Despre legea cu cele 102 taxe, legea este în analiză şi aici cred că trebuie să discutăm un pic mai nuanţat. În principiu este bine să se renunţe la unele taxe. Este un lucru pe care şi eu l-am spuş dacă vă amintiţi, în campania electorală, că avem pur şi simplu prea multe taxe. Dar de aici până la o procedură de ultra urgenţă, care nu permite nici o discuţie publică, nici o evaluare serioasă este cale lungă. Şi dacă despre majoritatea taxelor am putea să discutăm şi probabil s-ar găsi soluţii să se renunţe la ele, au rămas două care, după părerea mea, încă trebuie bine discutate. Este vorba despre taxa radio şi taxa tv. Am primit şi aţi urmărit probabil cu toţii, în ultimele zile foarte multe solicitări de la entităţi europene, de la EBU, de la sindicate din media, de la asociaţii profesionale care toţi îmi cer să nu promulg această lege fiindcă tv-ul şi Radioul publice nu e bine să funcţioneze pe bani de la buget fiindcă ajung prea uşor să fie dirijate politic.
Această chestiune trebuie mult mai bine discutată. Voi da un răspuns la această chestiune atunci când este termenul, cred că în 15 noiembrie, şi până atunci vreau să organizez cel puţin o dezbatere publică cu oameni din domeniu, cu jurnalişti, cu manageri din media, cu oameni din societatea civilă să discutăm împreună, să vedem, este mai bine să păstrăm taxa, vorbesc de radio-TV, sau este mai bine să renunţăm la ea.
După părerea mea, aici s-a greşit cel mai mult fiindcă această discuţie trebuie purtată o dată şi-o dată, dar ea trebuie purtată în societate, trebuie să fie purtată pe o perioadă suficient de lungă ca să se lămurească toate aspectele şi să venim cu soluţii reale.
Înţeleg de la specialişti că dacă această lege intră în vigoare, de la 1 ianuarie Televiziunea şi Radioul nu mai au bază legală de funcţionare. Ori nu se poate lucra aşa. Prima dată dacă vrei să schimbi un lucru, schimbi modul de organizare, pe urmă renunţi la taxă.
Deci, încă o dată, sunt de acord să se renunţe la multe taxe care sunt discutabile, dar pe acestea două vreau să avem discuţii publice”, a declarat Klaus Iohannis.
Întrebat dacă va retrimite documentul Parlamentului, preşedintele a răspuns: ”Dacă ajung la concluzia că nu este bine aşa cum este gândiţ probabil voi trimite legea înapoi în parlament”.
De asemenea, şeful statului a criticat şi majorările salariale făcute în ultima perioadă. Klaus Iohannis consideră că măsura este una populistă, înainte de alegeri, scrie bucurestifm.ro.
Vă reamintim că taxa care prevede eliminarea a 102 taxe, printre care şi abonamentul radio-TV, a trecut de Senat şi Camera Deputaţilor. Următorul pas este ca preşedintele să decidă dacă promulgă legea sau nu.