Vicepreşedintele comisiei de cultură recunoaşte că se doreşte implicarea politicului în politica editorială
Articol editat de Mirabela Afronie, 1 aprilie 2016, 10:19
Slavomir Gvozdenovici a afirmat că nu este bine ca un singur om să deţină puterea şi că este nevoie de separarea funcţiei de preşedinte de cea de director general. Deputatul consideră că această scindare „ar aduce mai multă linişte, aceea interioară, în cadrul instituţiilor„.
Aceasta nu este singura declaraţie surprinzătoare a deputatului. La întrebarea dacă nu ar trebui înainte de votul din Camera Deputaţilor asupra modificării Legii 41, să solicite prezenţa foştilor preşedinţi ai TVR în faţa plenului, pentru a da explicaţii, cum de s-a ajuns în această situaţie, Slavomir Gvozdenovici a afirmat „nu aş avea nimic împotrivă, dar aceste persoane sunt personalităţi, îi punem într-o situaţie neplăcută pe cei care candidează acum„.
Cu alte cuvine, deputatul a spus că le strică imaginea celor care au stricat televiziunea română, celor care au adus această societate în faliment.