Destinaţia zilei: Sulina
EU aleg ROmania, 80 de locuri pe care TREBUIE sa le vezi!
Articol editat de Radio Resita, 15 iulie 2014, 20:46 / actualizat: 15 iulie 2014, 21:59
Un proiect al retelei studiourilor Radio Romania Regional
Pământul de la marginea mării, Sulina
Dacă Babilonul nu ar fi apărut mai devreme, cu siguranţă l-am fi întâlnit la Sulina. Patru biserici ortodoxe, un templu evreiesc, o biserică anglicană, una catolică, alta protestantă şi două moschei convieţuiesc de secole pe acest petec de pământ, înconjurat de apă. Pe vremuri, în oraş, funcţionau nu mai puţin de nouă reprezentanţe consulare. Localitatea are o poveste fascinantă, care începe prin anii 913 – 915 d.Hr., în vremea împăratului bizantin Constantin Porfirogenetul. Dar, Sulina îşi ia cu adevărat avânt după semnarea Tratatului de la Paris din 1856, când se înfiinţează Comisia Europeană a Dunării (CED), care dă undă verde tuturor statelor să circule pe Dunăre.
După ce să te uiţi în Sulina, oraşul cel mai aproape de mare
Una dintre cele mai vechi aşezări din România, situată la cea mai joasă altitudine, doar 4 metri deasupra nivelului mării, Sulina provoacă turistul, ce păşeşte pentru prima dată acolo, să-i descopere tainele. Muzeul şi Farul de aterizare, turnul de apă, pe care armata germană a încercat să-l arunce în aer, fără izbândă, şi casele vechi cu acoperişuri din stuf sunt lucruri care ajung pentru totdeauna la sufletul turistului căutător de comori.
Locul de unde răsare Soarele
Când ajungi la Sulina, nu rata niciun Răsărit sau Apus. Fie că mergi în port sau, pur şi simplu, îţi arunci o privire de pe chei, spectacolul exploziei de lumină şi culoare este mereu altul. Când soarele apune şi întunericul se lasă încet peste lotcile pescarilor osteniţi de drumurile pe mare, alege prispa unei case bătrâneşti şi savurează liniştea, cu ochii la orizontul albastru, care se pierde între mare şi cer. Ai ajuns la Sulina.
[su_slider source=”media: 76158,76157,76159,76150″ height=”400″ autoplay=”3000″ speed=”400″]