Perpetuum mobile

În accepția modernă, un perpetuum mobile este un dispozitiv care își menține o mișcare ciclică permanentă încălcând legile de conservare acceptate, sau încălcând ireversibilitatea fenomenelor din natură, ireversibilitate de asemenea acceptată.
Zi de zi, ceas de ceas, ne comportăm asemenea unui perpetuum mobile, în încercarea noastră de a rezolva toate problemele existențiale. Trăim în plin secol al vitezei, iar acest lucru îl simțim pe propria noastră piele. Serviciu, casă, școală, copii, doctor, cumpărături, mama, tata, vecinul, farmacie, iar serviciu dar fără casă, lecții, probleme, griji…offff, dar mai sunt? Da, mai sunt. Asta în fiecare din cele 365 de zile ale unui an. Mereu avem ceva de făcut; mereu avem termene limită; mereu e ceva ce trebuie rezolvat în cel mai bun caz imediat, dacă nu cumva trebuia terminat ieri.
Toată această alergătură însemană energie, efort, consum și de multe ori ne întrebăm: “Dar cât mai rezist?” Încă mai merge, iar limitele organismului sunt impinse mai departe și tot mai departe. Atâta doar că spre deosebire de idealul perpetuum mobile, noi mai avem nevoie și de odihnă, de relaxare, de un moment de intimitate, de orice altceva decât aceleași: muncă, școală, lecții, griji, probleme, alergătură. În caz contrar, organismal va spune pas. Și așa problemele se acumulează, dar nevoiți fiind să le rezolvăm pe toate celelalte, corpul nostru și odihna și relaxarea lui, trec de cele mai multe ori în plan secund.
Când am fost ultima oară în concediu? Nu când am fost liberi de la serviciu, ci în concediu? La mare, pe plajă, cu o bere rece în mână, “deranjați” doar de valuri; la munte, pe o pârtie de schi, sau în cabană, în preajma unui foc ce arde mocnit în șemineu; într-un parc, cu o carte bună în mână, lâncezind la umbră. Toate acestea înseamnă energie; energie pentru organismul nostru care nu e nicidecum un perpetuum mobile; e doar un corp uman, neadaptat ritmului infernal în care ne desfășurăm viața zi de zi.
Toate problemele se rezolvă; toate grijile se transformă în certitudini; toate obstacolele vieții vor fi trecute. Mai devreme sau mai târziu, dar vor fi până la urmă depășite. Depinde de noi să aducem în echilibru forfota vieții cu cerințele corpului nostru; și a minții, pentru că în primul rând suferă creierul. Trebuie să punem în balanță ceea ce dăm cu ceea ce obținem, iar această stabilitate ne va conferi o și mai multă putere de a rezolva toate grijile și problemele noastre zilnice.
Oricât ne-am dori, oricât am spera, orice am face, nu suntem deloc un perpetuum mobile, iar o clipă de relaxare, de odihnă, indiferent cum, nu e altceva decât un strop de energie în drumul nostru de a învinge legile de conservare acceptate.

Articol editat de Valentina Adam, 8 ianuarie 2016, 12:35

Dan Agache

Sursă foto: dreamstime.com