Ghici ce ne-aduce iepurașul ?
Articol editat de Mirabela Afronie, 25 aprilie 2016, 16:11
La capitolul cadouri, să mă iertați, dar știți vorba lui nenea Iancu: “După buget, Coane Fănică“, așa că mai răruț cu darurile. Nu același lucru pot să-l spun despre surprize. De exemplu, nevastă-mea îmi va face o surpriză foarte tare, pentru masa de Paște: de duminică ne facem vegetarieni, adică îi spun adio mielului, am să spun pa drobului și am să mă înfrupt din salata verde, dragavei și urzici. Bune și astea decât deloc. Și șefa mi-a promis o surpriză frumoasă. Inițial am crezut că-mi dă o primă. Abia după am realizat că mă aduce la lucru. Ei, asta da surpriză.
Tocmai când credeam că nimeni nu mă mai poate surprinde, aud că tehnocratul Cioloș a invitat-o pe doamna ministru Aura Răducă să-și depună mandatul. Motivul ar fi cică, ritmul slab de atragere al fondurilor europene. Pe bune…? Chiar e vorba de un ritm slab? Păi dacă în aproape jumătate de mandat nu a adus niciun ban, înseamnă că ritmul e slab? Eu aș spune dezastruos, dar cine sunt eu să-mi dau cu părerea.
Încă de la investire și chiar și înainte de depunerea jurământului, actualul guvern a fost marcat de frământări, de acuze și de scuze, de gafe și poticneli, de parcă ar fi fost strânși cu arcanul de pe stradă și aduși cu forța în actualele funcții.
Părerea generală este că actualul executiv, guvernul meu cum spunea cineva, nu spun cine, persoană importantă, e… degeaba. Adică nici cal, nici măgar, executivul lui Cioloș se întrece în a stârni sindicatele unele împotriva altora, a anunța creșteri salariale care se dovedesc a fi bani în minus, a lansa grile de salarizare noi, retrase înainte de a fi făcute publice. Ar mai fi ceva? Multe. Scandal în sănătate, întârzieri la plată în agricultură, plus alte câteva perle scoase pe gurița tehnocrată de miniștrii de mucava.
E vina lor? Nicidecum. E exclusiv vina clasei politice care s-a culcat pe urechea bleagă și continuă să susțină un executiv nu doar incompetent, care nu a făcut nimic bun pentru România, dar ne-a tras și în jos atât de tare încât nu știu ce formațiune politică va reuși redresarea țării într-un interval rezonabil.
Dar e marți. O marțe neagră nu doar pentru creștini ci pentru toată suflarea țării. Ori în astfel de condiții, cu o astfel de vreme nu mai sper în ruptul capului să primesc ceva de la iepuraș. Iar dacă lucrurile persistă, nici Moș Crăciun nu-mi va aduce nimic. Asta e, mă mulțumesc cu ce am: un guvern de doi lei și o clasă politică așișderea.
(Dan Agache)
Sursă foto: tv-h.ro