Cherchez la femme!

Articol editat de Mirabela Afronie, 19 iulie 2016, 14:57 / actualizat: 17 iulie 2017, 10:01

   „Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit s-au dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare”, mărturisea Regina României Mari, de la a cărei urcare pe tronul veşniciei s-au împlinit 78 de ani, pe  18 iulie.

Regina Maria a fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României. Mama regelui Carol al II-lea Maria, născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima reginei a fost mutată la Bran.

 Iubitoare și o colecționară de artă, susținând o serie de personalități artistice și literare cu burse și bani,  este şi autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum și a unor povești și versuri pentru copii.

„Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută”, scria Regina Maria în testamentul său.

O altă personalitate ce a scris istorie este şi Regina Mamă Elisabeta, care, din 1923 până în 1936, a purtat titlul de Ducesă de York.Născută într-o familie de nobili scoțieni, ea a devenit cunoscută în 1923, când s-a căsătorit cu Albert, duce de York. În postura de ducesă de York, împreună cu soțul ei și cu cele două fiice ale lor, Elisabeta și Margaret, Elisabeta a întruchipat ideile tradiționale despre familie.

Și-a asumat diverse îndatoriri publice și a fost supranumită „Ducesa Zâmbitoare”, datorită zâmbetului pe care îl afișa mereu în public.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Regele și Regina au devenit simboluri ale determinării naționale de a lupta împotriva fascismului. La scurt timp după Declarația de război, a fost concepută Cartea Reginei despre Crucea Roșie. Cincizeci de autori și artiști au contribuit la conceperea cărții, care s-a evidențiat datorită portretului făcut Reginei de Cecil Beaton și s-a vândut în sprijin la Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Elisabeta a refuzat să părăsească Londra sau să își trimită copiii în Canada, chiar și în timpul bombardamentului cunoscut sub numele de The Blitz, atunci când a fost sfătuită de Cabinet să o facă, a spus:

 „Copiii nu vor pleca fără mine, eu nu îl voi părăsi pe Rege, iar Regele nu va pleca niciodată”.

 Regina Elisabeta a fost de departe cea mai populară membră a familiei regale. S-a aşezat în ceruri la vârsta de 101 ani.

La cererea ei, după înmormântare, ghirlanda care a stat deasupra sicriului a fost pusă pe mormântul Războinicului Necunoscut în Mănăstirea Westminster, un gest care a imitat omagiul din ziua nunții ei.

În trecut am avut o lumină care pâlpâia, în prezent avem o lumină care arde, iar în viitor va fi o lumină care va străluci pretutindeni, peste pământ şi ape-Ideea de Libertate.

Trecutul ne-a înfăţişat femeia, modelul unei naţiuni. Prezentul, pentru a avea viitor, caută modelul liderului politic şi între femei.

                                 Cherchez la femme!

“Căutaţi femeia!”, este un adagio, după o zicere celebră care, de obicei, se citează în franţuzeşte, deşi a fost preluată în nenumărate alte limbi, în traducere liberă “Aici trebuie să fie o femeie la mijloc!”, pe ideea că un bărbat se comportă inexplicabil atunci când vrea să  câştige favorurile unei femei.

Momentul politico-social european şi nu numai, dacă luăm în calcul ascensiunea politică a lui Hillary Clinton peste ocean, ne poate „mărgini” pentru un moment misoginismul sau misandrismul şi să încercăm să anticipăm o lume „împărţită politic” de femei. O împărţeală nu pe criterii feministe, ci prin lupa unei atitudini diferite de cea prezentă acum, nu prin competiţie, ci prin ideea că întotdeauna o femeie simte că în politică,  calea cea mai scurtă către distrugere este să te iei la întrecere cu metodele adversarului, iar bărbaţii  se comportă inexplicabil, într-o manieră care nu dă naştere nici măcar unei concluzii oneste.

 „Coniacul bun e ca o femeie. Nu te năpusti asupra lui. Răsfaţă-l şi încălzeşte-l în mâini înainte de a-l sorbi”, spunea Winston Churchill şi de aceea, poate că aceste rânduri nu îşi au drept scop să devină mesaje feministe, ci doar un lait motiv pentru cotidianul care se întrezăreşte printre evenimentele ce şochează, ucid şi descompun, fie şi metaforic, o lume condusă în genere de bărbaţi politici.

Întrebarea care se naşte, în funcţie de fiecare cititor, este dacă batrânul continent reprezentat acum de Teresa May, fost ministru de interne şi acum noul premier al Marii Britanii, care susţine „nevoia de a negocia cel mai bun acord pentru Marea Britanie, care va ieși din UE, și de a stabili un nou rol pentru (țară) în lume”şi de Nicola Sturgeon (19 iulie 1970)- prim-ministru al Scoției, care nu exclude posibilitatea de a rămâne în același timp în UE și în Regatul Unit.Vom afla ce  metode diplomatice vor fi aruncate pe scena „Perfidului Albion”.

Între timp, prima femeie cancelar din istoria Republicii Federale Germania, Angela Merkel asistă cu destulă susceptibilitate la încălzirea de pe margine a avocatei Marine Le Pen președintele Partidului Frontului Național din Franţa.

Viitorul se înfiripă, în Europa pe urmele paşilor unui prezent constrâns de agonia unei lumi care şi-a pierdut vadul… femeilor, se pare, că le aparţine o bucată din istoria care zace acum pe butucii vidului politic. Nici o rasă, ţară sau persoană nu are monopolul binelui sau răului, aşa că ne rămâne să spunem cu ironie sau nu:

 Cherchez la femme!

Apropo tot de Churchil, care spunea că atunci când o să vadă o femeie în Parlamentul britanic, se va simţi ca şi cum l-ar prinde presa gol sub duş… parafrazându-l, l-aş completa: Eu am dreptate, tu nu. Dar pentru libertatea ta de a nu avea dreptate, eu voi lupta până la moarte, aşa că: Cherchez la femme!

Ideea că o femeie trebuie să fie la mijloc în orice împrejurare complicată și, prin urmare, Cherchez la femme!, este veche de când lumea, de vreme ce scriitorul latin Juvenal (secolul I), într-una dintre satire, scria: “Nulla fere causa est în qua non femina litem mouerit” –„Nu există litigiu a cărui cauză să nu fie o femeie”.

În litigiul european și mondial actual, poate fi soluția Femeia?

Totuşi, „Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls şi ultima fărâmă de speranţă.”

Epilog: „Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul”.  Regina Maria a României Mari

 Anca Bica Balalau

 Nota redacţiei:

Consacrarea expresiei Cherchez la femme! s-a produs după publicarea, în 1864, a romanului lui Alexandre Dumas-tatăl, Les Mohicans de Paris (Mohicanii Parisului), carte în care unul dintre personaje este un funcţionar de poliţie, copia identică a locotenentului Sartine, care a trăit la Paris, în secolul al XVIII-lea, şi care, în orice împrejurare, spunea “Cherchez la femme!”, dorind să spună că, pentru orice mister, pentru orice afacere sau crimă greu de dezlegat, cheia era… o femeie. În literatură, o astfel de “obsesie” apare şi în unele scrieri ale lui Cehov (nuvela Duelul, de exemplu), Turgheniev (romanul Rudin), La Fontaine (fabula Cei doi cocoşi), la scriitorul american James Ellroy (The Black Dahlia, roman poliţist) etc.

Sursa foto: facebook