Ascultă Radio România Reșița Live

Și eu sunt Don Quijote! Radiografia unui spectacol al simţămintelor contradictorii pe care le provoacă starea lumii de astăzi

Motto:’’Doamne, tristeţile n-au fost făcute pentru bestii ci pentru oameni’’ – Miguel de Cervantes.

Și eu sunt Don Quijote! Radiografia unui spectacol al simţămintelor contradictorii pe care le provoacă starea lumii de astăzi

Articol editat de Anca Bălălău, 2 aprilie 2023, 12:25

’’A fi sau a nu fi’’- ’’dragostea care este mâna ce mângâie vremea’’ –’’în lumea nemiloasă pe care o trăim’’…iată o contemplație verbală a 3 visători Hamlet, Nichita Stănescu și Don Quijote, într-un cuvânt: Visătorul! Cel care cutreieră lumea până în arterele crunte ale unei realități ce bântuie grobian efemerul cotidian.

Suntem ca într-o cușcă de șoareci, mentalitățile ne pun sechestru pe libertate și visul este în cămașa de forță a disperării. Cine strigă, riscă să-și spargă timpanele; cine renunță primește o șansă în plus de a muri pe eșafodul blazării.Un călău trist îi acordă disprețul său și totul se încheie sub aura narcisistă a vicleniei unui destin pe care îl împlinim.
Așa putea fi abordarea unei scrieri despre unul dintre visătorii acestei lumi-Don Quijote!

Dacă Miguel de Cervantes, autorul romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”, pe care mulți critici literari l-au considerat primul roman modern și una din cele mai valoroase opere ale literaturii universal, nu exista, probabil că personajul său se năștea la curtea regelui Richard al doile sau din suspinele vreunui vremelnic soldat pe câmpul de luptă al disperării în opera marelui Will sau sub masca unui personaj ce încă nu s-a întrupat.

„Don Quijote de la Mancha” este capodopera literaturii spaniole, un personaj nemuritor, dar din păcate nu este viral. Prima parte a apărut în 1605 și s-a bucurat de un mare succes din partea publicului, apoi s-a tradus în principalele limbi europene și în prezent este una din operele cu cele mai multe traduceri din lume.
Fiecare nație are un Don Quijote, un Hamlet al său, un erou care se ridică deasupra timpurilor în lumea aceasta scoasă din țâțâni.

La Reșița, regizorul Ion Ardeal Ieremia ne-a dăruit eroul nostru. Cel pe care îl căutam de multă vreme, dar pe care nu ni-l asumam. L-am recunoscut, l-am sfidat, l-am ironizat, dar de la un moment dat eroul nostru a preluat controlul, nu el era bolnavul, ci noi, nu el îmbătrânea, ci noi, nu el murea sublim sub soarele Spaniei, ci noi sub arșița luminilor de care ne-am temut că ne arată lacrimile…

Și eu sunt Don Quijote, am simțit la finalul spectacolului, doar că eroul meu își duce lupta mai departe în istorie, în timp ce eu îmi administrez doza necesară de ipocrizie prin care nu recunosc că am acceptat senin arderea bibliotecilor și emigrarea poeziei din suflet… eu nu mai știu să iubesc, eu nu mai știu să înebunesc, diagnosticul bolii mele este unul comun, a cărui rețetă este actul de deces.

Între timp, Don Quijote a murit doar pentru o seară, eu, omul nou, am murit demult singur și blazat , tratat de o suferință pandemică în camera epuizării din spitalele lumii transformate în instanțe de judecată iluzorie.
Lumea este obosită, nu mai vrea să viseze, nu mai vrea să lupte…nu mai vrea să alerge decât pe câmpul de luptă al disperării în care învinsul este cel care este singur,rătăcit și afon la durere.

Don Quijote al lui Ion Ardeal Ieremia cutreieră prin sufletul meu mult timp după lăsarea cortinei, mi-l întoarce pe dos ca pe-o mănușă peste care sărutul nebuniei și-a pus parafa ca un diagnostic: A fi sau a nu fi!

O cheie regizorală ce dezvăluie cu profunzime puterea omului de a îndura. O ridiculizare inteligentă a obstacolelor ce ne determină să mimăm normalitatea, când noi, de fapt, suntem parte a ipocriziei pe care o afișăm voluntar în viața de zi cu zi, când de fapt am vrea să urlăm: mi-e frică, ajută-mă, iubește-mă, iartă-mă, nu mă părăsi.

Don Quijote al lui Ion Ardeal Ieremia este Hamletul lucid care, de această dată, în lumea lui ajunge rege, iar noi niște curteni blazați care defilează pe scena vieții jucându-se cu antidotul unei nefericiri supreme. Pe el îl proclamăm nebunul care, desi știa că va fi tratat și linșat, visează și pentru noi, în timp ce noi interpretăm rolurile minore ale unor personaje care în numele compasiunii intră în pielea unor personaje comune cu aspirații comune,al căror nume vor rămâne pe cruci comune.

De remarcat, actorul Alexandru Moldovan care trăiește mai multe vârste cu inocență și profunzime pe tot parcursul spectacolului. Mai multe vârste și același Vvs. Avantajul său, în teribila cursă a vieții, este prietenul cu care trece prin morișca istoriei – Sancho Panza, excelent interpretat de Florin Ruicu. Un cuplu de actori care a reușit să construiască ceea ce în viața de zi cu zi nu prea trăim: fidelitatea unor caractere.

Tinerii actori ai teatrului reșițean- Claudiu Gabor, Cezara Crețu, Dobrea Ioana, Alin Turcu și Alis Pelle au reușit să contompească toate indicațile regizorale într-un spectacol ermetic, fără goluri și sinapse.T oți actorii s-au căutat, s-au adaptat și au răspuns excelent vizionarului dirijor care a scos la rampă o adevărată și talentată orchestră.

Un spectacol plin de muzicalitate, cu o scenografie ce a făcut un tandem perfect cu sentimentele contradictorii și nebunia frumoasă a unui personaj fascinant. Deși, foarte tânăr, Inocențiu Ieremia a fost cel de-al douăsprezecelea jucător în echipa care a ieșit la rampă. O echipă care a jucat fără rezerve, fiecare pe culoarul lui cu o meticulozitate demnă de admirat pentru vârsta actorilor. Desigur, prezența Cameliei Ghinea le-a dat echilibru, prestanța Anei Maria Cizler le-a asigurat reușita alături de luciditatea lui Marius Tudor sau spontaneitatea lui Sorin Fruntelată. Rusalina Bona dovedește că știe să stăpânească detașat admirația publicului, iar Robert Danci gestionează bine ce-a asimilat în școala clujeană de teatru.

Florin Ruicu a construit un personaj protector, suav, sensibil și convingător care a generat admirație. Pentru Alex Moldovan, recidivez în admirație. Teatrul reșițean i-a oferit șansa unor roluri principale pe care le-a onorat cu seriozitate. Acest rol, însă, îl consacră definitiv. Este un mare actor, care va ține afișul multor spectacole de acum încolo. Are puterea de a emoționa, are ADN-ul personajelor sale și dacă va continua așa, se va impune pe scena oricărui teatru din țară.

Scenografia semnată de tânărul artist scenograf Inocențiu Ieremia completează ceea ce cuvântul emană, reușind să-și atingă scopul nu ca pe o culpă, ci pe acela al comunicării profunde, atât între actori şi spectatori, trecând granițele scenei câtre lumea întreagă, obişnuită astăzi să treacă nepăsătoare pe lângă miile de imagini violent omniprezente printr-un mesaj coerent de culoare ce intră prin porii lacrimilor în suflet. Ingenioasele costume atrag atenția și personalizează tipuri de personaje care, altfel ar trece anonime prin scenă.

Mesajul complex al acestui spectacol este acela că dincolo de singurătate şi disoluţie, visul rămâne o cale de salvare a omului încă din secolul de aur și oriunde se poate afla un Don Quijote, nobilul cavaler ridicat în vremuri degenerate ca să readucă în Spania și în lume cavalerismul celor care cândva se luptau cu nedreptatea.

Pentru ca cercul să fie închis, nu pot fi ignorate sound design-ul și muzica originală ce poartă semnătura unui maestru, Horea Crișovan și videoproiecțiile lui Iuliu Damian.

Managerul Teatrului de Vest, Florin Gabriel Ionescu, a reușit să facă primul pas pentru a se afirma în lumea atât de zbuciumată a teatrului românesc. Poate că și el are o doză de nebunie frumoasă care îl ajută să construiască într-o societate care are are mai degrabă apetitul pentru demolare. Totuși, dacă va continua să aducă regizori curajoși și consacrați, actori cu experiență-dacă mă gândesc la nume de pe afișul teatrului timișorean, să abordeze texte valoroase, Reșița își va depăși condiția de provincie teatrală. Acest spectacol e o primă baricadă cucerită.

𝑫𝑶𝑵 𝑸𝑼𝑰𝑱𝑶𝑻𝑬, după 𝑀𝑖𝑔𝑢𝑒𝑙 𝑑𝑒 𝐶𝑒𝑟𝑣𝑎𝑛𝑡𝑒𝑠 a convins, fiindcă este un spectacol ce a închis un cerc perfect, un spectacol curajos prin abordarea regizorală care ne vizează și avertizează pe fiecare dintre noi.

Cine strigă, riscă să-și spargă timpanele; cine renunță primește o șansă în plus de a muri pe eșafodul blazării.Un călău trist îi acordă disprețul său și totul se încheie sub aura narcisistă a vicleniei unui destin pe care îl împlinim.

Ne mințim zilnic că eșafodul degradării umane ne este un pat moale, când de fapt ne este sicriul sentimentelor simple care întrupează un vis. Alegerea ne aparține, luptăm cu nevăzutul ce ne tulbură mințile sau abdicăm prețios în umbrele blazării renunțând la luptă ca într-o cămașă de forță.
Pentru a mânui personajele, ca şi cuvintele, e nevoie de spirit.Acest lucru a dovedit acest spectacol per ansamblu.

“În secolul nostru în care visătorii sunt considerați cel mai degrabă nebuni, destinul lui Don Quijote cu siguranță ar fi arătat altfel.Am încercat să imaginăm acest personaj, privit prin ochii sticloși ai omului contemporan,” conchide regizorul Teatrului Național Timișoara, Ion Ardeal Ieremia.

La finalul lunii martie, mai precis pe 30 și 31, Reșița a fost gazda unui teatru adevărat, locul unde oamenii s-au întâlnit cu ceea ce umanitatea le-a lăsat ca moştenire pentru a înţelege, mai devreme, realitatea, pentru că teatrul este starea de a fi, de a iubi și de a emoționa!

Felicitări trupei reșițene, respect, maestre Ion Ardeal Ieremia.
Și eu sunt Don Quijote!

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, marcaţi cultural la Reşiţa
Cultură luni, 9 decembrie 2024, 11:00

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, marcaţi cultural la Reşiţa

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 vor fi marcaţi marţi, 10 decembrie, de la ora 16.00 la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din...

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, marcaţi cultural la Reşiţa
FEST-FDR 2024 continuă în acest week-end
Cultură duminică, 8 decembrie 2024, 09:59

FEST-FDR 2024 continuă în acest week-end

FEST-FDR 2024 continuă în acest week-end, legând teatrul și memoria într-o formulă coerentă și, în egală măsură, de o extremă...

FEST-FDR 2024 continuă în acest week-end
Erwin Josef Țigla, primul cărășean care a primit la Târgul Gaudeamus Radio România, titlul de membru al Clubului PEN România
Cultură sâmbătă, 7 decembrie 2024, 18:57

Erwin Josef Țigla, primul cărășean care a primit la Târgul Gaudeamus Radio România, titlul de membru al Clubului PEN România

O nouă recunoaștere bine meritată pentru cărturarul Erwin Josej Țigla, președintele Forumului Democratic al Germanilor din Banat, directorul...

Erwin Josef Țigla, primul cărășean care a primit la Târgul Gaudeamus Radio România, titlul de membru al Clubului PEN România
Adventul – punte culturală între Sibiu şi Reşiţa
Cultură vineri, 6 decembrie 2024, 11:44

Adventul – punte culturală între Sibiu şi Reşiţa

Biserica Evanghelică din Turnişor, judeţul Sibiu va găzdui duminică, 8 decembrie un program cultural cu formaţiile muzicale din localitate şi...

Adventul – punte culturală între Sibiu şi Reşiţa
Cultură miercuri, 4 decembrie 2024, 19:38

’’O poveste normală despre o fată normală’’ se joacă pe scena Teatrului de Vest din Reşiţa

’’O poveste normală despre o fată normală’’ se joacă pe scena Teatrului de Vest din Reşiţa. Un spectacol despre perioada...

’’O poveste normală despre o fată normală’’ se joacă pe scena Teatrului de Vest din Reşiţa
Cultură miercuri, 4 decembrie 2024, 13:50

Târguri de Crăciun în comunităţile croate din Caraş-Severin

Tinerii voluntari din Caraşova în parteneriat cu Primăria comunei cărăşene organizează şi anul acesta în preajma sărbătorilor de Crăciun...

Târguri de Crăciun în comunităţile croate din Caraş-Severin
Cultură marți, 3 decembrie 2024, 20:16

Obiectul lunii la Muzeul Banatului Montan

Obiectul lunii la Muzeul Banatului Montan. O brățară de bronz formată din două spirale, rezultat al unei descoperiri întâmplătoare. Spirala...

Obiectul lunii la Muzeul Banatului Montan
Cultură marți, 3 decembrie 2024, 17:15

Fuşăraie de Crăciun, la Reşiţa

Atmosfera sărbătorilor de iarnă poate fi resimţită în adevăratul sens la un atelier inspirat de tradiția fușăraielor din Reșița....

Fuşăraie de Crăciun, la Reşiţa