Ascultă Radio România Reșița Live

In Memoriam Iosif Vasile Gaidoş la Bocşa

Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea” din Bocşa va găzdui miercuri, 15 martie de la ora 12.00 o expoziţie şi o expunere dedicată artistului plastic cărăşean. Un recital de poezie va fi susţinut de prof. Victoria Antoaneta Gaidoş Cioacă – fiica omului de cultură evocat.

In Memoriam Iosif Vasile Gaidoş la Bocşa

Articol editat de Gerhard Chwoika, 13 martie 2023, 12:09

Despre artist şi operele sale vor vorbi. dr. Ada D. Cruceanu, Erwin Josef Ţigla, dr. Livia Magina şi dr. Patriciu Mirel Pascu.

La ora 13.30, toţi cei prezenţi vor depune o coroană de flori la mormântul lui Iosif Vasile Gaidoş din cimitirul catolic din Bocşa Montană.

Evenimentul este organizat de Biblioteca orăşenească „Tata Oancea” din Bocşa în colaborare cu Liceul Teoretic „Tata Oancea”, Biserica Romano-Catolică şi Primăria oraşului.

În 3 martie 2023 s-au împlinit 25 de ani de la plecarea „în lumea cea fără de dor” a artistului plastic Iosif Vasile Gaidoș, născut în 7 iulie 1919 la Ardud, Satu Mare, şi decedat în 3 martie 1998 la Bocşa Montană, Caraş-Severin, înmormântat în Cimitirul Catolic de aici.

A urmat cursuri de specializare în tehnica mineritului la Brad şi Petroşani. A lucrat specialist în minele din Şuncuiuş, Teiuş, Lueta şi Bocşa (Caraș-Severin) unde s-a stabilit în 1963.

Era pasionat de pictură și  absolvent al  Şcolii de Pictură din Baia Mare. Ca artist a lucrat în ulei, acuarelă şi pastel, pictând exclusiv peisaje. 

A organizat peste o sută de expoziţii în ţară şi străinătate (111), fiecare cu aproximativ 100 de lucrări, de fiecare dată fiind expuse altele, noi.

 Ultima expoziție a fost în noiembrie 1997, în cadrul Zilelor Culturii Bocșene, la invitația și la sediul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”.

A înfiinţat la Bocşa un cerc de pictură denumit “Tiberiu Bottlik” pentru instruirea şi încurajarea tinerilor artişti plastici bocşeni.

Era un om cult, vorbea câteva limbi străine, asculta muzică simfonică și citea literatură cu nesaț. L-a avut profesor pe Lucian Blaga al cărui îndemn nu l-a uitat niciodată: „să înveți limba noastră dragă”. A avut doi copii cărora le-a transmis această dragoste pentru frumos. Fiica sa, Victoria Antoneta Gaidoș Cioacă este cunoscută nu doar ca un foarte bun profesor, dar și ca o talentată poetă, iar nepoata este o foarte bună pianistă.

Iosif Vasile Gaidoș s-a stins la Bocșa în anul 1998 și-și doarme somnul de veci în Cimitirul Catolic din Bocșa Montană. Lucrările sale însă au rămas în multe din casele noastre ca mărturie a talentului său despre, care  artistul Ioana Mihăiescu scria atât de frumos: „… Iosif Vasile Gaidoș a fost credincios sie însuși toată viața. Lucrările lui, care au îmbrăcat sălile galeriilor bănățene, naționale sau străine, au respectat întotdeauna aceleași reguli compoziționale, aceleași subiecte, aceeași gamă cromatică. Natura a fost pentru pictorul bănățean muza permanentă a lucrărilor sale. Aproape niciodată dumnealui nu a surprins natura în zbuciumul ei, căci colțurile pitorești rămase în picturile sale sunt liniștite, încremenite într-o dulce împăcare cu ireversibila trecere a timpului. Pânzele de ape, pictate de nenumărate ori, sunt netede, netulburate de niciun fior, primind cu dărnicie și fidelitate imaginea crângurilor înconjurătoare. Natura este plină de sevă, surprinsă în miez de anotimpuri vii, în clipe de o duioasă amorțeală, subliniind stabilul, siguranța, liniștea.”

Evenimentul din 15 martie 2023 este organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa și vă invităm alături de noi pentru a-i aduce un omagiu maestrului Gaidoș la 25 de ani de la moarte. Lucrările din expoziție provin din colecția personală a Victoriei Gaidoș Cioacă, fiica artistului, și sunt tablouri reprezentative pentru Bocșa, locul în care Iosif Vasile Gaidoș a trăit, a muncit și a creat până în ultima clipă.

Sursa foto: dfbb.ro

Eveniment ecumenic la Reșița: „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii”
Cultură marți, 8 aprilie 2025, 15:53

Eveniment ecumenic la Reșița: „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii”

La Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, va avea loc miercuri, 9 aprilie de la ora 16.00, cea de-a XVIII-a ediţie a manifestării...

Eveniment ecumenic la Reșița: „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii”
Evenimente culturale în Caraș-Severin: Program dedicat Zilei Mondiale a Artei
Cultură luni, 7 aprilie 2025, 13:09

Evenimente culturale în Caraș-Severin: Program dedicat Zilei Mondiale a Artei

Evenimente culturale în Caraş-Severin: Program dedicat Zilei Mondiale a Artei la Bocşa, Anina, Oraviţa, Reşiţa şi Timişoara 8 aprilie 2025,...

Evenimente culturale în Caraș-Severin: Program dedicat Zilei Mondiale a Artei
Tradițiile pascale reunesc comunitățile: Atelier de încondeiere a ouălor la Copăcele
Cultură vineri, 4 aprilie 2025, 17:10

Tradițiile pascale reunesc comunitățile: Atelier de încondeiere a ouălor la Copăcele

Pe 4 aprilie, în localitatea Copăcele din județul Caraș-Severin, a avut loc un eveniment cultural cu totul special: un atelier de încondeiere a...

Tradițiile pascale reunesc comunitățile: Atelier de încondeiere a ouălor la Copăcele
Un dublu eveniment cultural la Reșița: Ingeborg Bachmann și Paul Celan – o relație de iubire și literatură
Cultură joi, 3 aprilie 2025, 20:00

Un dublu eveniment cultural la Reșița: Ingeborg Bachmann și Paul Celan – o relație de iubire și literatură

Cea de-a XXXV-a ediție a Zilelor Literaturii Germane de la Reșița a debutat cu un eveniment de excepție, dedicat uneia dintre cele mai...

Un dublu eveniment cultural la Reșița: Ingeborg Bachmann și Paul Celan – o relație de iubire și literatură
Cultură joi, 3 aprilie 2025, 15:00

Zilele Literaturii Germane la Reșița 2025: O sărbătoare a Culturii Germane în Banatul de Munte

Zilele Literaturii Germane la Reșița, cunoscute și sub denumirea de „Deutsche Literaturtage in Reschitza”, reprezintă un eveniment...

Zilele Literaturii Germane la Reșița 2025: O sărbătoare a Culturii Germane în Banatul de Munte
Cultură miercuri, 2 aprilie 2025, 18:00

Expoziția foto-documentară „FERICIȚII EPISCOPI MARTIRI GRECO-CATOLICI ROMÂNI” – o lecție de istorie vie la Reșița

În după-amiaza zilei de 2 aprilie, la Muzeul Banatului Montan din Reșița, a fost vernisată expoziția foto-documentară „Fericiții Episcopi...

Expoziția foto-documentară „FERICIȚII EPISCOPI MARTIRI GRECO-CATOLICI ROMÂNI” – o lecție de istorie vie la Reșița
Cultură luni, 31 martie 2025, 13:46

Expoziția „Farmaciile de odinioară” la Caransebeş

Iubitorii de cultură din Caransebeș sunt invitați joi, 3 aprilie la un eveniment ce îmbină istoria și muzica într-o experiență captivantă....

Expoziția „Farmaciile de odinioară” la Caransebeş
Cultură vineri, 28 martie 2025, 17:21

Prezențe reșițene la BOOKFEST Timișoara

La Salonul de Carte Bookfest Timișoara, iubitorii de literatură au avut ocazia să participe vineri, 28 martie la o serie de lansări de carte și...

Prezențe reșițene la BOOKFEST Timișoara