[FOTO] Omul Amza Pellea împlinea 90 de ani! Actorul Amza Pellea este NEMURITOR!

Motto: „Timpul şterge… Da, dar el ştie să păstreze – ca nimeni altul – ceea ce nu trebuie pierdut…” Amza Pellea 

Articol editat de Radio Resita, 6 aprilie 2021, 20:06 / actualizat: 7 aprilie 2021, 7:47

Omul Amza Pellea s-a născut acum 90 de ani la 7 aprilie 1931 în Băileşti, judeţul Dolj.

Actorul Amza Pellea este NEMURITOR!

Fiica sa, distinsa actriţă Oana Pellea a lăsat un mesaj pe pagina sa de socializare, aşa cum duci flori şi lumânări la icoanele amintirilor…

„Ar fi împlinit 90 de ani… i-au fost dați doar 52 de ani de viaţă. A trăit , a ars și a dăruit cât pentru 100 de ani. Atâta timp cât îl veti iubi el va trăi! A „plecat” acum 38 de ani… ştiu sună incredibil faţă de cât de „viu” şi prezent este în amintirea noastră… Vă Multumesc plecată pentru toată iubirea și admiratia dumneavoastră! I- ar fi plăcut tare să vă amintiţi de el nu doar în „Nea Marin” ci şi în”Mihai Viteazul” şi în „Atunci i am condamnat pe toţi la moarte” şi în „Osanda” şi în „Duios Anastasia trecea”…Vă mulţumesc„…

Şi noi vom continua să ne amintim şi să îi ducem flori şi lumină la icoana sufletului său…

Iubirea pentru teatru a apărut din fragedă pruncie la Amza…

„Am făcut şcoala primară în sat şi am debutat în clasa I în rolul Lupului din „Scufiţa Roşie”. Am ales acest rol pentru că, timid fiind, puteam apărea mascat. Îmi plăceau foarte mult poeziile, drept care apăream mereu în festivaluri şcolare”, îşi amintea cu nostalgie.

A absolvit cursurile Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova. A absolvit IATC în 1957, fiind unul dintre reprezentanţii Promoţiei de aur a teatrului românesc.

A jucat la Teatrul Naţional din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. A fost profesor la IATC.

„Am început să-mi iubesc meseria în timp ce eram la Craiova, în timpul unui spectacol cu Hamlet. Jucam Horaţiu. După moartea lui Hamlet, Horaţiu are un monolog care încheie piesa. În timp ce îl debitam, am simţit dintr-o dată liniştea nefirească a sălii. Ştiam că nu e datorată exclusiv interpretării mele. Înţelegeam exact mecanismul: era un spectacol bun şi toată emoţia acumulată pe parcurs se concentra în mod firesc pe final. Dar liniştea aceea m-a făcut să realizez marea forţă a cuvântului rostit de pe scenă, să înţeleg legăturile secrete care se încheagă între noi şi oamenii din sală, psihologia spectatorului şi a spectacolului. Forţa şi utilitatea artei…”, aşa definea harul pe care l-a primit la naştere, Amza Pellea.

Pe scena Teatrului Naţional din Craiova a realizat, în perioada stagiaturii (1957-1959), 14 roluri în spectacole ca „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, „Ani de pribegie” de Aleksei Arbuzov, „Tudor din Vladimiri” de Mihnea Gheorghiu, „Tragedia optimistă” de Vsevolod Visnevski, „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, „Hamlet” de Shakespeare, „Ecaterina Teodoroiu” de Nicolae Tăutu, „Soldatul Svejk” de Jaroslav Hasek, „Fântâna turmelor” de Lope de Vega.

La Teatrul de Comedie a creat personaje ca Brettschneider („Svejk în al doilea război mondial” de Brecht – 1962), Pietro („Umbra” de E. Svart – 1963), Manole („Somnoroasa aventură” de Teodor Mazilu – 1964), Subcomisarul („Capul de răţoi” de G. Ciprian – 1966), Platonov („Un Hamlet de provincie” de Cehov – 1967), Voievodul Basarab („Croitorii cei mari din Valahia” de Al.T. Popescu – 1969), Noah („Arca bunei speranţe” de I.D. Sârbu – 1970), Hrisanide („Interesul general” de Aurel Baranga – 1972), Hickok („Buffalo Bill şi indienii” de A. Kopit – 1973).

Naţionalul bucureştean l-a distribuit pe Amza Pellea în roluri memorabile – Petre Dinoiu („Comoara din deal” de Corneliu Marcu – 1977), Vlad Ţepeş („A treia ţeapă” de Marin Sorescu – 1979). Ultimul rol creat la teatru a fost pe scena Teatrului de Comedie, în regia lui Gheorghe Harag – Muromski în „Procesul” de Suhovo-Kobilin, 1983.

Din bogata filmografie a lui Amza Pellea amintim: „Setea” (1960), „Darclée” (1961), „Tudor” (1963), „Pisica de mare” (1964), „Camera albă” (1965), „Neamul Şoimăreştilor (1965), „Răscoala” (1965), „Haiducii” (1966), „Dacii” (1967), „Columna” (1968), „Războiul domniţelor” (1969), „Mihai Viteazul” (1971), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1972), „Puterea şi adevărul” (1972), „Ultimul cartuş” (1973), „Nemuritorii” (1974), „Un august în flăcări” (1974), „Porţile albastre ale oraşului” (1974), „Un comisar acuză” (1974), „Stejar – extremă urgenţă” (1974), „Cantemir” (1975), „Tată de duminică” (1975), „Osânda” (1976), „Tufă de Veneţia” (1977), „Împuşcături sub clar de lună” (1977), „Accident” (1977), „Eu, tu, şi… Ovidiu” (1978), „Pentru patrie” (1978), „Revanşa” (1978),”Ecaterina Teodoroiu” (1978), „Nea Mărin miliardar” (1979), „Duios Anastasia trecea” (1980), „Casa dintre câmpuri” (1980), „Şantaj” (1981), „Capcana mercenarilor” (1981), „Rămân cu tine” (1982), „Cucerirea Angliei” (1982), „Imposibila iubire” (1983).

Foto: (c) Mihai Alexe / Arhiva foto AGERPRES

A jucat multe roluri în piese la teatru radiofonic, a realizat memorabile scenete umoristice în emisiuni de televiziune, cele mai cunoscute fiind cele în care interpreta rolul personajului Nea Mărin.

În perioada 22 martie 1973-24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Naţional din Craiova.

A fost căsătorit cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriţei Oana Pellea.

Omul Amza Pellea a plecat cu o zi înaintea prietenului său Nichita Stănescu, la 12 decembrie 1983, la Bucureşti, la vârsta de doar 52 de ani.

Simţind momentul când va pleca la cele veşnice, inegalabilul actor scrie o ultimă poezie, din care vă relatăm câteva versuri: „Am fost paraşutat de soartă în beznă / într-o gară părăsită / de unde vine şi nu mai pleacă niciun tren vreodată / fiara nu se grăbeşte / probabil că ne vom vedea la faţă / într-o seară cu ceaţă”…  Cu câteva ore înainte de a trece la cele veşnice, Amza revine la ultimul vers, transformându-l: „Probabil ne vom vedea la faţă – într-o dimineaţă”.

Foto: (c) Maria Craciun / AGERPRES FOTO

În anul 2008, la împlinirea a 25 de ani de la moartea sa, a fost inaugurată, la Băileşti, Casa memorială „Amza Pellea”. Fotografiile şi tablourile de familie, precum şi diplomele, certificatele şi obiectele personale, dau impresia prezenţei actorului. De asemenea, ambele ceasuri aflate în locuinţă sunt oprite la ora 7:25, ora la care Amza Pellea a părăsit această lume în data de 12 decembrie 1983, potrivit site-ului zigzagprinromania.com.

Rămas, probabil, în conștiința publicului prin rolul domnitorului din „Mihai Viteazul” și prin „Nea Mărin”, reușește în „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război.

„Oamenii au nevoie de exemple, de modele şi ei caută – de fapt se caută pe ei înşişi, aşa cum s-ar dori, buni şi frumoşi, într-o imagine ideală – pe scenă. De aici cred că vine şi fascinaţia pentru spectacol. Pentru că, altfel, se întâmplă lucruri senzaţionale pe stradă, dar oamenii nu se caută în ele, ci vin la teatru sau la film”.

 Rădăcinile lui Amza sunt în glia românească şi îşi sprijină eternitatea pe țărâna  lacrimii brăzdată de Dorul din care Îngerii şi-au făcut veşminte de sărbătoare pentru a ne lumina streşinile sufletullui spre vindecare…

Mi-l amintesc şi nu sunt singura, într-un interviu cu Tudor Vornicu, când mărturisea cu uimirea şi inocenţa unui copil că, unul dintre consătenii lui din Băileşti i-a adus mulţumiri pentru că atunci când îl joacă pe Nea Mărin se uită în ochii lui din televizor… Amza aşa era. Îl simţim  cum se uită în ochii noştri printre razele soarelui sau mărgăritarele ploii. Priveşte în sufletul poporului său cu sfială, înţelepciune şi umor, poate că uneori cu mirare… cu o tristă mirare a celui care a plecat mult prea devreme să îi spună lui Dumnezeu în româneşte povestea unui popor rămas prea timpuriu fără Voievod...

„Dacă Dumnezeu, sau natura, sau în cine te crezi tu, ţi-a dat posibilitatea să faci o adunare de oameni să te asculte, atât de concentrat încât să uite pentru două ore de ei înşişi, eşti obligat să faci meseria asta, indiferent de sacrificiul pe care ţi l-ar cere.Sunt convins că orice întâmplare poate fi folosită în aşa fel încât să scoată şi lacrimi şi hohote de râs; mi se pare o trăsătură specifică poporului român, acest haz de necaz”.

La mulţi ani, în amintire, Maestre Amza Pellea!

Epilog: „Jumătate din succes ţine de ceea ce spunem noi, cealaltă jumătate ţine de disponibilitatea spectatorului de a râde”.Amza Pellea

Anca Bica Bălălău