Critic literar, traducător,
[FOTO] „Nichita Stănescu este ultimul mare arhitect al limbii române”!
„Mi-aş permite să adaug că se împlinesc tot în martie 60 de ani de la debutul său în publicaţiile literare ale vremii.Aşa cum ştiţi nu sunt un cititor constant al lui Nichita Stănescu, dar asta nu mă împiedică să spun, cel puţin din punctul meu de vedere,că Nichita Stănescu încheie galeria poeţilor eveniment, ale căror cărţi erau aşteptate cu sufletul la gură, sigur pe vremea când se citea, şi lumea întreagă era captivată de de emoţia şi frumuseţea în sine a versurilor sale.Nichita Stănescu este ultimul mare arhitect al limbii române.În anii 60-70 ai trecutului secol limba română era perfect consolidată pe toate palierele sale, de la lexic la palierul morfosintactic. Altceva este dacă vorbim de limbajul poetic-aici nu avem cum să nu recunoaştem că Nichita Stănescu nu este doar un arhitect, ci un constructor de limbaj poetic, tot aşa pe toate palierele de la lexicul poetic la sintagma poetică şi de aici la ceea ce înseamnă semn, semne, semnificare. Mi-aş îngădui să spun că prin natura ferice sau felice, cum spuneau latiniştii, Nichita şi-a construit opera în acest spirit şi ar trebui citită fiindcă este ultima mare sărbătoare pe care secolul XX a oferit-o românilor, altfel mari iubitori de sărbători chiar şi când totul se prăbuşeşte în jurul lor.Din acest punct de vedere poate părea paradoxal sau puţin denigrator, dar îmi îngădui să-l văd într-un salt aşa peste timp înspre sau dinspre veselul Alecsandri, trecând mult pe lângă Mihai Eminescu, îmi îngădui să spun şi această aserţiune tocmai pentru că avem de a face cu fericitul şi felicele Nichita Stănescu şi aici încep să vă dau dreptate.
Nichita Stănescu trebuie citit, recitit indiferent de vârsta, de pregătirea intelectuală, indiferent de modul în care vedem poezia, tocmai pentru că el este cel spre apolinicul din noi, sau mai simplu aş putea spune că trebuie citit pentru inocenţa care, orice s-ar întâmpla, nu trebuie pierdută chiar şi atunci când versurile nu sunt limpezi, sau sunt nelimpezi, nestatornice şi mai cu seamă nestănesciene”.
A fost nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorm și susţinut de prietenii sârbi. Laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis, ale cărui versuri „Doamne! cât albastru cheltuieşti ca să nu te vedem”. Merita Nichita Stănescu Premiul Nobel ?
„Limba română ar trebui să primească Premiul Nobel!
Nu, fiindcă tocmai lipsit fiind de dramatism, din păcate oamenii preţuiesc această latură dramatică approape spre tragic şi sigur Odysseas Elytis este un uriaş, dar poate mai e şi altceva-Nichita Stănescu ca şi toţi marii poeţi români, nu poate fi tradus şi dacă avea dramatismul necesar pentru Nobel, nu putea fi tradus la nivelul la care să fie înţeles ca atare în oricare altă limbă.
Limba română este uriaşă, ea însăşi ar trebui să primească Premiul Nobel!
Nichita Stănescu a scris cea mai frumoasă poezie patriotică, fără a include în ea, ode regimului comunist :„Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente; o dată este patria de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea”, sublinia poetul.
ÎNGERUL BLOND al poeziei româneşti este parte din ADN-ul poporului român, „O pată de sânge care vorbeşte” în numele alcătuirii noastre în veşnicia nedisimulată a trecerii noastre prin lume, ca fraţi şi surori întru frumosul care poate salva lumea.
Epilog: „A vorbi despre limba română este ca o duminică”. Nichita Stănescu
Anca Bica Bălălău
Articol editat de Radio Resita, 31 martie 2017, 13:44
Cultura este al doilea și cel mai solid teritoriu al unei țări:şi Nichita Hristea Stănescu cel născut pe 31 martie 1933, în Ploiești, județul Prahova a trăit până la ultima sa respiraţie în 13 decembrie 1983, în limba şi literatura română. De aceea astazi la împlinirea celor 84 de ani de la naşterea sa sărbătorim limba şi literatura română!
Nichita este cel care s-a lăsat posedat de iubirea pentru necuvinte şi a înhămat geniul alături de caii destinului său poetic, lăsând hăţurile versurilor poeziilor sale, răstignindu-se în verb…
Cu acest prilej cunoscutul om de cultură Ada Cruceanu ne-a făcut câteva mărturisiri despre importanţa şi eternitatea literară a poetului Nichita Stănescu:
„Mi-aş permite să adaug că se împlinesc tot în martie 60 de ani de la debutul său în publicaţiile literare ale vremii.Aşa cum ştiţi nu sunt un cititor constant al lui Nichita Stănescu, dar asta nu mă împiedică să spun, cel puţin din punctul meu de vedere,că Nichita Stănescu încheie galeria poeţilor eveniment, ale căror cărţi erau aşteptate cu sufletul la gură, sigur pe vremea când se citea, şi lumea întreagă era captivată de de emoţia şi frumuseţea în sine a versurilor sale.Nichita Stănescu este ultimul mare arhitect al limbii române.În anii 60-70 ai trecutului secol limba română era perfect consolidată pe toate palierele sale, de la lexic la palierul morfosintactic. Altceva este dacă vorbim de limbajul poetic-aici nu avem cum să nu recunoaştem că Nichita Stănescu nu este doar un arhitect, ci un constructor de limbaj poetic, tot aşa pe toate palierele de la lexicul poetic la sintagma poetică şi de aici la ceea ce înseamnă semn, semne, semnificare. Mi-aş îngădui să spun că prin natura ferice sau felice, cum spuneau latiniştii, Nichita şi-a construit opera în acest spirit şi ar trebui citită fiindcă este ultima mare sărbătoare pe care secolul XX a oferit-o românilor, altfel mari iubitori de sărbători chiar şi când totul se prăbuşeşte în jurul lor.Din acest punct de vedere poate părea paradoxal sau puţin denigrator, dar îmi îngădui să-l văd într-un salt aşa peste timp înspre sau dinspre veselul Alecsandri, trecând mult pe lângă Mihai Eminescu, îmi îngădui să spun şi această aserţiune tocmai pentru că avem de a face cu fericitul şi felicele Nichita Stănescu şi aici încep să vă dau dreptate.
Nichita Stănescu trebuie citit, recitit indiferent de vârsta, de pregătirea intelectuală, indiferent de modul în care vedem poezia, tocmai pentru că el este cel spre apolinicul din noi, sau mai simplu aş putea spune că trebuie citit pentru inocenţa care, orice s-ar întâmpla, nu trebuie pierdută chiar şi atunci când versurile nu sunt limpezi, sau sunt nelimpezi, nestatornice şi mai cu seamă nestănesciene”.
A fost nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorm și susţinut de prietenii sârbi. Laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis, ale cărui versuri „Doamne! cât albastru cheltuieşti ca să nu te vedem”. Merita Nichita Stănescu Premiul Nobel ?
„Limba română ar trebui să primească Premiul Nobel!
Nu, fiindcă tocmai lipsit fiind de dramatism, din păcate oamenii preţuiesc această latură dramatică approape spre tragic şi sigur Odysseas Elytis este un uriaş, dar poate mai e şi altceva-Nichita Stănescu ca şi toţi marii poeţi români, nu poate fi tradus şi dacă avea dramatismul necesar pentru Nobel, nu putea fi tradus la nivelul la care să fie înţeles ca atare în oricare altă limbă.
Limba română este uriaşă, ea însăşi ar trebui să primească Premiul Nobel!
Nichita Stănescu a scris cea mai frumoasă poezie patriotică, fără a include în ea, ode regimului comunist :„Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente; o dată este patria de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea”, sublinia poetul.
ÎNGERUL BLOND al poeziei româneşti este parte din ADN-ul poporului român, „O pată de sânge care vorbeşte” în numele alcătuirii noastre în veşnicia nedisimulată a trecerii noastre prin lume, ca fraţi şi surori întru frumosul care poate salva lumea.
Epilog: „A vorbi despre limba română este ca o duminică”. Nichita Stănescu
Anca Bica Bălălău
Nota redacţiei:
Ada Cruceanu (Ada Mirela Chisăliţă)
Sursa foto:facebook