[FOTO] Maia Truțulescu, în An Centenar, a pus pe pânză ”Visul României Mari”

“Când eram copil, bunica mea îmi povestea că tatăl ei Ion Andrei Mircea a participat la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia din 1918. Mai târziu , în anii de școală am înțeles despre ce era vorba.Date concrete nu am căutat până în acest An Centenar când am găsit informații despre participarea lui în diverse publicații, în ziare, cărți și chiar pe internet. A fost unul din cei 1228 de delegați titular care au fost prezenți în actuala Sală a Unirii în 1918, participând la dezbateri și votând rezoluția Adunării Naționale prin care era decretată Unirea Transilvaniei cu România. Îmi aduc aminte cum bunica povestea că a plecat spre Alba –Iulia în straie de sărbătoare și cu speranța că toată suflarea românească trebuie să trăiască într-un singur stat-România. Prezența lui la Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 s-a datorat faptului că era delegat (titular) al Corului bisericesc și lumesc din Doman, Caraș-Severin.
În memoria urmașilor săi s-au păstrat câteva amintiri care l-au definit ca o fire sociabilă, angrenat în activități culturale ale comunității din care făcea parte.Îi plăcea să trăiască viața din plin, era pasionat de vânătoare. Un lucru mi-a atras atenția când căutam date despre el și ca o curiozitate, coincidență sau nu, Maia este născută în 11 ianuarie 2010, iar străbunicul meu în 11 ianuarie 1880, deci Maia are aceeași dată de naștere ca și stră-străbunicul ei– luna și ziua, dar la o diferență de 130 ani.
Anul trecut le-am povestit fetelor mele despre participarea stră-străbunicului lor la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia și Maia fiind mai mare a înțeles perfect despre ce este vorba și a fost extrem de entuziasmată, mai ales că i-s-a povestit de Unire și la școală , înțelegând că ea și sora ei sunt urmașele unuia din cei care au participat în mod direct la Marea Unire votând rezoluția Adunării Naționale”.

Aflând despre legătura ei cu această sărbătoare mare a românilor, Maia a dorit să marcheze și să ofere, la rândul ei, o fărâma de bucurie și implicare, un omagiu înaintașului ei cât și celebrării celor 100 de ani de Romania.

Și cum putea mai bine să o facă decât prin a o marca vizual, prin realizarea unui tablou având ca titlu ”Visul Romaniei Mari”, o lucrare în tehnica acril pe pânză având dimensiuni 1/1m. Lucrarea se va afla foarte curând la loc de cinste, în Muzeul Național al Literaturii Române din București, instituție ce organizează în această perioadă o serie de manifestări culturale legate de Centenar. Cu siguranță, prin prezența acestei lucrări în cadrul muzeului, gândul inițial al Maiei, cel de a fi alături de cei care se bucură pentru România, de cei care și-au au împlinit această speranță de a fi un singur stat, și-a atins scopul.

În viziunea Maiei ideea de România este întruchiparea unui copil, a unei fetițe îmbrăcate în port popular tradițional, a cărei făptură este protejată de milioane de brațe și pălmi întinse. Fetița zâmbeste, visează sau doar exprimă mulțumire într-un surâs inocent. Expresia feței creează liniste sufletească, bucurie, împlinire și nu în ultimul rând siguranță. Copilul- România, fiindcă, nu-i așa, am împlinit doar un secol, se simte în familie, protejat, fară griji, este acolo unde și-ar dori orice fiu sau fiică, acolo unde iarba și cerul veghează la bucuria vieții, sub mângâierea caldă a părinților, la liniștea somnului cu ale sale vise mărețe. Mâinile mici sau mari sunt de fapt urme ale existenței, ale precursorilor, ale noastre, ale viitorului, ale viselor.

”Maia Truțulescu demonstrează că sângele apă nu se face și că rădacinile, odată înfipte în pamânt, vor încolți din nou, dacă au condițiile favorabile vieții. Ce poate fi mai important decât sa ai privirile spre cer si radacinile întregi? Faptul că a ales sa doneze Muzeului Național al Literaturii Române o lucrare intitulată ”Visul României Mari”, în anul Centenarului Marii Uniri, îmi spune că radăcinile ei au încolțit și că privirile ei spre cer sunt mai limpezi ca oricând. Lucrarea ei va ramâne într-un loc dedicat culturii române, într-un loc care știe să prețuiască valoarea, într-un loc care știe a păstra esența unei comori pentru a o arăta celor care vin dupa noi. Muzeul Național al Literaturii Române este onorat sa primească în anul Centenarului României Mari un semn al iubirii față de țara pe care o numim cu bucurie patria noastră, care poartă semnatura unui artist aflat la o vârsta fragedă, dar care știe ce înseamnă identitate națională. Mulțumim Maia Truțulescu, pentru că nu ai uitat că sângele apă nu se face, ai radacini înfipte adânc în pamântul românesc și privirea spre cer mai mult decât limpede!”, subliniază Elena Loreta Popa, Public Relation Officer la Muzeul Național al Literaturii Române, din București.

Maia Truțulescu prin vârsta, educația și harul său demonstrează că un copil reprezintă punctul de vedere al lui Dumnezeu potrivit căruia într-o viață fără artă, cruzimea realității ar face lumea de nesuportat. Sensul existenței și datoria fiecărui om este creația.
Maia este un Moștenitor al României care ne pune cu inocență culoarea pe inima sufletului înălțând orizonturi de lumină peste amurgul cântecelor uitării. Maia Truțulescu este Artistul care păzește cu Har și Dăruire pânzele nenăscute ale culorilor, fiindcă pentru fiecare are o poveste ce stă să renască Frumosul ducând cu ea Reșița și frumusețea acestor locuri peste tot unde numele ei este rostit.

Maia Truțulescu a luat din seva rădăcinilor României Mari povestea stră-străbunicului ei și a tuturor Eroilor Marii Uniri și o spune mai departe… iar în viziunea ei Copilul-România visează în cele mai frumoase culori ce străjuiesc tricolorul ADN-ului românesc.
Artistul salvează lumea din colivia mediocrității și îi desenează un Cer, ca un prag ce îl pune pe creștetul Visului pe Dumnezeu.

Articol editat de Radio Resita, 9 octombrie 2018, 15:26

Mihaela Truțulescu, mama Maiei, ne-a spus povestea străbunicului ei, poveste ce a inspitat-o pe micuța artistă să facă un tablou intitulat Copilul-România:

“Când eram copil, bunica mea îmi povestea că tatăl ei Ion Andrei Mircea a participat la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia din 1918. Mai târziu , în anii de școală am înțeles despre ce era vorba.Date concrete nu am căutat până în acest An Centenar când am găsit informații despre participarea lui în diverse publicații, în ziare, cărți și chiar pe internet. A fost unul din cei 1228 de delegați titular care au fost prezenți în actuala Sală a Unirii în 1918, participând la dezbateri și votând rezoluția Adunării Naționale prin care era decretată Unirea Transilvaniei cu România. Îmi aduc aminte cum bunica povestea că a plecat spre Alba –Iulia în straie de sărbătoare și cu speranța că toată suflarea românească trebuie să trăiască într-un singur stat-România. Prezența lui la Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 s-a datorat faptului că era delegat (titular) al Corului bisericesc și lumesc din Doman, Caraș-Severin.
În memoria urmașilor săi s-au păstrat câteva amintiri care l-au definit ca o fire sociabilă, angrenat în activități culturale ale comunității din care făcea parte.Îi plăcea să trăiască viața din plin, era pasionat de vânătoare. Un lucru mi-a atras atenția când căutam date despre el și ca o curiozitate, coincidență sau nu, Maia este născută în 11 ianuarie 2010, iar străbunicul meu în 11 ianuarie 1880, deci Maia are aceeași dată de naștere ca și stră-străbunicul ei– luna și ziua, dar la o diferență de 130 ani.
Anul trecut le-am povestit fetelor mele despre participarea stră-străbunicului lor la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia și Maia fiind mai mare a înțeles perfect despre ce este vorba și a fost extrem de entuziasmată, mai ales că i-s-a povestit de Unire și la școală , înțelegând că ea și sora ei sunt urmașele unuia din cei care au participat în mod direct la Marea Unire votând rezoluția Adunării Naționale”.

Aflând despre legătura ei cu această sărbătoare mare a românilor, Maia a dorit să marcheze și să ofere, la rândul ei, o fărâma de bucurie și implicare, un omagiu înaintașului ei cât și celebrării celor 100 de ani de Romania.

Și cum putea mai bine să o facă decât prin a o marca vizual, prin realizarea unui tablou având ca titlu ”Visul Romaniei Mari”, o lucrare în tehnica acril pe pânză având dimensiuni 1/1m. Lucrarea se va afla foarte curând la loc de cinste, în Muzeul Național al Literaturii Române din București, instituție ce organizează în această perioadă o serie de manifestări culturale legate de Centenar. Cu siguranță, prin prezența acestei lucrări în cadrul muzeului, gândul inițial al Maiei, cel de a fi alături de cei care se bucură pentru România, de cei care și-au au împlinit această speranță de a fi un singur stat, și-a atins scopul.

În viziunea Maiei ideea de România este întruchiparea unui copil, a unei fetițe îmbrăcate în port popular tradițional, a cărei făptură este protejată de milioane de brațe și pălmi întinse. Fetița zâmbeste, visează sau doar exprimă mulțumire într-un surâs inocent. Expresia feței creează liniste sufletească, bucurie, împlinire și nu în ultimul rând siguranță. Copilul- România, fiindcă, nu-i așa, am împlinit doar un secol, se simte în familie, protejat, fară griji, este acolo unde și-ar dori orice fiu sau fiică, acolo unde iarba și cerul veghează la bucuria vieții, sub mângâierea caldă a părinților, la liniștea somnului cu ale sale vise mărețe. Mâinile mici sau mari sunt de fapt urme ale existenței, ale precursorilor, ale noastre, ale viitorului, ale viselor.

”Maia Truțulescu demonstrează că sângele apă nu se face și că rădacinile, odată înfipte în pamânt, vor încolți din nou, dacă au condițiile favorabile vieții. Ce poate fi mai important decât sa ai privirile spre cer si radacinile întregi? Faptul că a ales sa doneze Muzeului Național al Literaturii Române o lucrare intitulată ”Visul României Mari”, în anul Centenarului Marii Uniri, îmi spune că radăcinile ei au încolțit și că privirile ei spre cer sunt mai limpezi ca oricând. Lucrarea ei va ramâne într-un loc dedicat culturii române, într-un loc care știe să prețuiască valoarea, într-un loc care știe a păstra esența unei comori pentru a o arăta celor care vin dupa noi. Muzeul Național al Literaturii Române este onorat sa primească în anul Centenarului României Mari un semn al iubirii față de țara pe care o numim cu bucurie patria noastră, care poartă semnatura unui artist aflat la o vârsta fragedă, dar care știe ce înseamnă identitate națională. Mulțumim Maia Truțulescu, pentru că nu ai uitat că sângele apă nu se face, ai radacini înfipte adânc în pamântul românesc și privirea spre cer mai mult decât limpede!”, subliniază Elena Loreta Popa, Public Relation Officer la Muzeul Național al Literaturii Române, din București.

Maia Truțulescu prin vârsta, educația și harul său demonstrează că un copil reprezintă punctul de vedere al lui Dumnezeu potrivit căruia într-o viață fără artă, cruzimea realității ar face lumea de nesuportat. Sensul existenței și datoria fiecărui om este creația.
Maia este un Moștenitor al României care ne pune cu inocență culoarea pe inima sufletului înălțând orizonturi de lumină peste amurgul cântecelor uitării. Maia Truțulescu este Artistul care păzește cu Har și Dăruire pânzele nenăscute ale culorilor, fiindcă pentru fiecare are o poveste ce stă să renască Frumosul ducând cu ea Reșița și frumusețea acestor locuri peste tot unde numele ei este rostit.

Maia Truțulescu a luat din seva rădăcinilor României Mari povestea stră-străbunicului ei și a tuturor Eroilor Marii Uniri și o spune mai departe… iar în viziunea ei Copilul-România visează în cele mai frumoase culori ce străjuiesc tricolorul ADN-ului românesc.
Artistul salvează lumea din colivia mediocrității și îi desenează un Cer, ca un prag ce îl pune pe creștetul Visului pe Dumnezeu.

Anca Bica Bălălău