Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO] La mulți ani,Sabin Pautza!

„Am trăit 32 de ani afară şi am hotărât să vin să lucrez în România, pentru că şi la noi se poate lucra. Am fost nevoit să plec şi am trăit o parte din viaţa mea cu acest sentiment de vinovăţie. Am plecat când a fost mai greu, am făcut-o pentru copiii mei, nu pentru mine. Picătura care a umplut paharul când am aflat că la Iaşi unde locuiam eu atunci, copiii care stăteau într-un anumit cartier, indiferent de aptitudinile cu care erau înzestraţi, nu puteau face şcoala decât în acel cartier. Când m-am întors am lucrat la 4 universităţi româneşti şi colaborez cu 12 filarmonici din ţară, atât cât mă rabdă Dumnezeu. Mă simţeam dator!Avem nişte talente extraordinare. La festivalul organizat de prietenii mei din Reşiţa pentru mine, am găsit copii de 9-12 ani extraordinari.

Cred în naţiunea asta ! Eu am un volum la mine acasă, în care cei de peste ocean, m-au pus între cei 2000 de americani notabili. Am două fete măritate cu doi americani care, vorbesc româneşte și cărora le-am spus:

Îţi place fata mea? Eu am învăţat limba ta la 40 de ani. La mine în casă nu se vorbeşte decât limba română”, ne-a mărturisit, cu umor şi delicateţe, muzicianul român, a cărui muzică poartă sensibilitatea şi ego-ul poporului român, Sabin Pautza.

Muzicianul Sabin Pautza este  Cetăţean de Onoare al judeţului Caraş-Severin, dar şi Cetăţean de Onoare al inimilor noastre!

                             La mulţi ani, Maestre Sabin Păutza !

[FOTO] La mulți ani,Sabin Pautza!

Articol editat de Radio Resita, 8 februarie 2019, 10:25 / actualizat: 9 februarie 2019, 6:27

În CV-ul cultural al acestor locuri, Maestrul Sabin Păutza a pus semnătura domniei sale cu graţia celui dăruit cu Har, facănd  dovada talentului său excepţional la o înaltă cotă profesională.

„Am trăit 32 de ani afară şi am hotărât să vin să lucrez în România, pentru că şi la noi se poate lucra. Am fost nevoit să plec şi am trăit o parte din viaţa mea cu acest sentiment de vinovăţie. Am plecat când a fost mai greu, am făcut-o pentru copiii mei, nu pentru mine. Picătura care a umplut paharul când am aflat că la Iaşi unde locuiam eu atunci, copiii care stăteau într-un anumit cartier, indiferent de aptitudinile cu care erau înzestraţi, nu puteau face şcoala decât în acel cartier. Când m-am întors am lucrat la 4 universităţi româneşti şi colaborez cu 12 filarmonici din ţară, atât cât mă rabdă Dumnezeu. Mă simţeam dator!Avem nişte talente extraordinare. La festivalul organizat de prietenii mei din Reşiţa pentru mine, am găsit copii de 9-12 ani extraordinari.

Cred în naţiunea asta ! Eu am un volum la mine acasă, în care cei de peste ocean, m-au pus între cei 2000 de americani notabili. Am două fete măritate cu doi americani care, vorbesc româneşte și cărora le-am spus:

Îţi place fata mea? Eu am învăţat limba ta la 40 de ani. La mine în casă nu se vorbeşte decât limba română”, ne-a mărturisit, cu umor şi delicateţe, muzicianul român, a cărui muzică poartă sensibilitatea şi ego-ul poporului român, Sabin Pautza.

Muzicianul Sabin Pautza este  Cetăţean de Onoare al judeţului Caraş-Severin, dar şi Cetăţean de Onoare al inimilor noastre!

                             La mulţi ani, Maestre Sabin Păutza !

Nota redacției:

Urmăriți interviul acordat de Maestrul Sabin Pautza managerului Radio România Reșița, Laura Sgaverdea, cu ocazia împlinirii celor 75 de ani!

Anca Bica Bălălău

Eveniment ecumenic la Reșița: „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii”
Cultură marți, 8 aprilie 2025, 15:53

Eveniment ecumenic la Reșița: „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii”

La Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, va avea loc miercuri, 9 aprilie de la ora 16.00, cea de-a XVIII-a ediţie a manifestării...

Eveniment ecumenic la Reșița: „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii”
Evenimente culturale în Caraș-Severin: Program dedicat Zilei Mondiale a Artei
Cultură luni, 7 aprilie 2025, 13:09

Evenimente culturale în Caraș-Severin: Program dedicat Zilei Mondiale a Artei

Evenimente culturale în Caraş-Severin: Program dedicat Zilei Mondiale a Artei la Bocşa, Anina, Oraviţa, Reşiţa şi Timişoara 8 aprilie 2025,...

Evenimente culturale în Caraș-Severin: Program dedicat Zilei Mondiale a Artei
Tradițiile pascale reunesc comunitățile: Atelier de încondeiere a ouălor la Copăcele
Cultură vineri, 4 aprilie 2025, 17:10

Tradițiile pascale reunesc comunitățile: Atelier de încondeiere a ouălor la Copăcele

Pe 4 aprilie, în localitatea Copăcele din județul Caraș-Severin, a avut loc un eveniment cultural cu totul special: un atelier de încondeiere a...

Tradițiile pascale reunesc comunitățile: Atelier de încondeiere a ouălor la Copăcele
Un dublu eveniment cultural la Reșița: Ingeborg Bachmann și Paul Celan – o relație de iubire și literatură
Cultură joi, 3 aprilie 2025, 20:00

Un dublu eveniment cultural la Reșița: Ingeborg Bachmann și Paul Celan – o relație de iubire și literatură

Cea de-a XXXV-a ediție a Zilelor Literaturii Germane de la Reșița a debutat cu un eveniment de excepție, dedicat uneia dintre cele mai...

Un dublu eveniment cultural la Reșița: Ingeborg Bachmann și Paul Celan – o relație de iubire și literatură
Cultură joi, 3 aprilie 2025, 15:00

Zilele Literaturii Germane la Reșița 2025: O sărbătoare a Culturii Germane în Banatul de Munte

Zilele Literaturii Germane la Reșița, cunoscute și sub denumirea de „Deutsche Literaturtage in Reschitza”, reprezintă un eveniment...

Zilele Literaturii Germane la Reșița 2025: O sărbătoare a Culturii Germane în Banatul de Munte
Cultură miercuri, 2 aprilie 2025, 18:00

Expoziția foto-documentară „FERICIȚII EPISCOPI MARTIRI GRECO-CATOLICI ROMÂNI” – o lecție de istorie vie la Reșița

În după-amiaza zilei de 2 aprilie, la Muzeul Banatului Montan din Reșița, a fost vernisată expoziția foto-documentară „Fericiții Episcopi...

Expoziția foto-documentară „FERICIȚII EPISCOPI MARTIRI GRECO-CATOLICI ROMÂNI” – o lecție de istorie vie la Reșița
Cultură luni, 31 martie 2025, 13:46

Expoziția „Farmaciile de odinioară” la Caransebeş

Iubitorii de cultură din Caransebeș sunt invitați joi, 3 aprilie la un eveniment ce îmbină istoria și muzica într-o experiență captivantă....

Expoziția „Farmaciile de odinioară” la Caransebeş
Cultură vineri, 28 martie 2025, 17:21

Prezențe reșițene la BOOKFEST Timișoara

La Salonul de Carte Bookfest Timișoara, iubitorii de literatură au avut ocazia să participe vineri, 28 martie la o serie de lansări de carte și...

Prezențe reșițene la BOOKFEST Timișoara