[FOTO] In memoriam: Maria Tănase- „Pasărea Măiastră a României”

Motto: „Aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al Mariei Tănase câte o Pasăre Măiastră”.Constantin Brâncuși

Articol editat de Radio Resita, 22 iunie 2021, 18:57 / actualizat: 23 iunie 2021, 8:52

O Voce pentru eternitate  s-a ivit pe pământul românesc  pe 25 septembrie 1913 în mahalaua Cărămidarilor, pe ulița Livada cu Duzi, primind numele pământean Maria Tănase şi a plecat în Cer pe 22 iunie, 1963, ora 14:10 la Spitalul Fundeni…

O Voce, care a dus  frumusețea acestor locuri până la Paris sau New York.Un copil sărac și chinuit care și-a luat Harul Divin ca pe o singura moștenire și a înobilat-o în scurta ei trecere pământeană cu focul trăirii de-a lungul celor 49 de ani de viață. 

A trăit şi iubit aşa cum a cântat, cu pasiune şi exact așa cum și-a dorit artista.

Copil fiind, obișnuia să meargă pe furiș în cimitire, fascinată să le asculte pe bocitoare.

„Uneori mă încearcă sentimentul că melodiile îmi vin de undeva, de departe, din străfundul conştiinţei populare, se furişează în mine, visând parcă, le ascult şi le interpretez”.

«Aşa s-o ţii» a lui Constantin Tănase făcea cât toate aplauzele din lume

Prima dată a apărut în public pe scena Căminului Cultural “Cărămidarii de Jos” în anul 1921. Apoi pe scena Liceului “Ion Heliade Rădulescu”, unde a frecventat cursul inferior. Cu ajutorul gazetarului Sandu Eliad a pătruns în atmosfera unui cenaclu al tinerilor intelectuali ai cărui memebrii o vor sfătui să-și valorifice insușirile artistice și să urce pe scenă. Debutul artistic a avut loc la Teatrul de Revistă condus de renumitul Constantin Tănase. Apare in revista “Cărăbuș-Expres” din 2 iunie 1934 cu pseudonimul dăruit de Constantin Tănase – Mary Atanasiu.

„N-am apucat să-i spun lui Constantin Tănase ce părere am despre Mary Atanasiu. Era pretutindeni, pe scenă, în sală, la casa de bilete. Se gândea zi şi noapte la teatrul său, la actori, la public. În seara debutului meu pe scena Teatrului “Cărăbuş”, am găsit un bucheţel de viorele pe masa mea. Era însoţit de urarea de bun venit a lui C. Tănase.Cât am cântat, el m-a pândit dintre culise, fără să mă slăbească din ochi. Nu ştiu dacă îi plăcusem, însă m-a tras deoparte şi mi-a şoptit la ureche: «aşa s-o ţii, şi pe toate ai să le baţi». Aşa am ajuns cântăreaţă în trupa lui Constantin Tănase. «Aşa s-o ţii» a lui Constantin Tănase făcea cât toate aplauzele din lume.”

Primele înregistrări pe discuri de ceară le-a făcut in anul 1936 sub patronajul casei de discuri londoneze “Columbia”, cu ajutorul artistei Aurora Sotropa, de care a legat-o ulterior o mare prietenie și la invitația căreia a mers la Viena pentru a face noi înregistrări, în toamna aceluiași an. Apariția Mariei Tănase, o interpreta necunoscută, căreia vestita și vechea firma londoneză îi imprima un număr mare de discuri se înregistrează ca un eveniment.

 Pe  20 febraurie 1937, Maria Tănase debuta la Radio București

În 1938 se integreaza în colectivul artistic al “Alhambrei” întemeiată de omul de teatru Nicolae Vlădoianu, acceptând să cânte cu un taraf țărănesc alcătuit de ea. Dupa succesul cu “Constelația Alhambrei” acceptă să-și verse tolba cu cântece pe estrada restaurantului “Neptun”, lângă Piața Buzești, unde îi va cunoaște pe Nicolae Folescu, marele nostru cântăreț de operă, scriitorul Alexandru Hodos, sculptorul Mac Constantinescu, poetul Camil Baltazar, dipliomați și oameni de afaceri străini, atrași de noutatea și frumusețea folclorului românesc, desăvârșirea doinelor noastre și înțelepciunea cuprinsă în versul românesc, rezultat din lunga și grea suferinta.

În același an, la Paris, unde Dimitrie Gusti organizase o expoziție de artă populară  s-a văzut pentru întâia oară cu cel pe care îl admira, Constantin Brâncuși și s-au îndrăgostit, nebunește, încă din prima clipă. Ea abia începuse să bată la porțile afirmării, el era un sculptor de renume internațional, aflat în plină maturitate artistică. Maria Tănase avea, pe atunci, 25 de ani. Iar Constantin Brâncuși 62.

Artistul spunea despre ea: „Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înțelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… Auzi? Mă-nțelegi?”

Mai târzu, când iubirea lor a rămas doar mocnită, Constantin Brâncuși afirma resemnat:

“Un artist nu trebuie să se însoare, fiindcă poate fi masacrat de femeia lui, care se lăbărțează, încearcă să-l subjuge și să-l transforme în eroul papucului. Bărbatul pleacă în bătălii, moare ca ostaș, se ia de piept cu viața. Femeia lui trebuie să aștepte, ca Penelopa, întoarcerea lui Ulysse”, spunea Brâncuși unor cunoscuți, în anul în care Maria l-a părăsit. Probabil și din această cauză a și considerat că iubirea lor “a venit la momentul oportun și a durat exact cât trebuia, până când ne-am plictisit definitiv unul de celălalt”.

Începând cu anul  1939 se deschide activitatea internațională a talentatei interprete. Maria Tănase și Grigoraș Dinicu sunt desemnați “ambasadori ai muzicii populare românești” la expoziția internațională de la New York. Aici, Maria Tănase avea să cunoască un succes fulminant, mai ales după ce i-a cântat lui Franklin Roosevelt, președintele SUA.

„Între oamenii mari care au venit să mă asculte la New York, a fost şi George Enescu. Mi-a mulţumit frumos, iar eu i-am sărutat sfioasă mâna, aşa cum i-o sărutasem lui Nicolae Iorga la Văleni. I-aş fi sărutat-o şi lui Constantin Brâncuşi, oltean de-al meu, sculptor vestit în toată lumea. Numai că el mi-a luat-o înainte, sărutând-o dânsul pe a mea. Venise, chiar în ajunul întoarcerii mele în ţară, să mă mai audă o dată. În timp ce-i cântam «Lung e drumul Gorjului», Brâncuşi s-a ascuns cu faţa la perete, să nu-i văd lacrimile ce-l podidiseră,”mărturisea emoționată Maria Tănase..

În anii ’40, în perioada dictaturii legionare, artista a avut mari probleme pentru că avea în cercul său de prieteni evrei – Harry Brauner. Matrițele discurilor aflate în discoteca Radio au fost distruse în mare parte. Salvarea vine din partea unui demnitar străin, care dorește să asculte muzica populară interpretată de Maria Tănase și din partea unui vechi angajat al Radiodifuziunii, care scoate la iveala două discuri nedistruse ale interpretei. A revenit în viața artistică și s-a bucurat de un mare succes turneul ei în Turcia, unde este declarată “cetățean de onoare”.

În anul 1955, a primit „Premiul de Stat”, iar doi ani mai tarziu titlul de „Artist emerit”. Maria Tănase dorea ca restul vieții să-l închine învățământului pedagogic de factură folclorică. La cererea sa, a fost transferată în funcția de folclorist la orchestra „Taraful Gorjului“ din Tg. Jiu, unde prezintă concerte și spectacole aparținând filonului folcloric oltenesc.

Să fie ajutat câte un student şi o studentă cu plata cantinei sau a posibilităţilor de masă şi să nu fie nimeni trist.

Maria Tănase află că este bolnavă de cancer la plămâni în primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara cu Taraful Gorjului. La ultimul spectacol de la Hunedoara, simțindu-se foarte rău și respirând cu dificultate, Maria Tănase le-a spus spectatorilor: “Fraților, eu nu mai pot! Am cancer la sân și o să mor în curând! De acum nu mă veți mai vedea!”.

Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Braia să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în București.

Și-a dictat propriul testament pe patul de suferinţă în 3 iunie 1963, cu câteva zile înainte de moarte. De fapt, două dorinţe personale care să definitiveze portretul artistei în eternitate: „Aş vrea din străfund ca mama să nu afle de moartea mea, să i se spună că sunt plecată undeva în străinătate pentru tratement şi, din când în când, să i se citească o aşa-zisă carte poştală de la mine. Nu va fi greu, că ea nu vede. (…) Dacă se va putea şi nu va fi greu, aş vrea ca pe un drum secetos şi dornic de apă să se facă o fântană şi, în loc de acele parastase pe care le interzic, din când în când să fie ajutat câte un student şi o studentă cu plata cantinei sau a posibilităţilor de masă şi să nu fie nimeni trist”.

 N-a vrut să i se pună în picioare pantofii care au chinuit-o toată viaţa pe scenă.

A plecat în veşnicie  pe 22 iunie 1963, la ora 14:10.

Maria Tănase a încântat și a inspirat cu muzica ei câțiva dintre cei mai mari scriitori români-Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Cezar Petrescu și Ion Pillat, dar și fostul președinte american Hoover, Andre Gide, Yehudi Menuhin, Constantin Brâncuși, George Enescu, Jascha Heifetz .

Despre ea, Geo Bogza spunea: „Cântecele Mariei Tănase, această fetişcană, cu timbru grav, izvorăsc limpezi din pământul românesc, trec prin sufletul nostru şi apoi urcă spre cer, ca şi aripile făurite cu un sfert de veac în urmă de ardeleanul Aurel Vlaicu”.

Maria Tănase este fântâna la care ne răcorim durerea, iubirea, viața… fântâna din care mult generații se vor cumineca în versul duios al limbii române.

Anca Bica Bălălău

TESTAMENTUL MARIEI TĂNASE

Las toată averea mea mobilă, ce se va găsi în patrimoniu la data decesului meu, surorii mele Aurica Tănase și soțului meu Clerah Sachelarie, cu același domiciliu ca al subsemantei, pe care-i rog să ia hotărâri numai împreună privind averea rămasă. Dacă fratelui meu Ștefan Francois Tănase îi va face plăcere vreun obiect indiferent de valoarea lui, rog pe sora mea și soțul meu să i-l daruiască spre caldă și duioasă amintire “Nepoților mei celor trei copiii ai fratelui meu și celor trei copii ai surorii mele le las toată dragostea mea de mamă. Pe băieții fratelui meu și sorei mele precum și pe soțul Stefaniei îi implor cu cuvânt de moarte să nu fumeze de aci încolo și să-l iubească pe nenea Clery cum m-au iubit pe mine și cum eu i-am iubit pe ei.

Las cu cea mai aprigă dorință a mea ca ritualul înmormântării mele să nu formeze obiectul vreunei vulgare acțiuni ci să fie sobru. După moarte, corpul nescăldat, numai șters cu alcool să fie la dispoziția medicilor dacă vor considera că este cazul să se folosească de el la autopsie. Una din cele două cămăși albe de mătase pe care le am în dulap să fie puse pe sub rochia de pichet albă ce se găsește la spital și care se butonează în spate. Pe cap să-mi pună pichetul de colțar alb iar în picioare ciorapi albi scurți.Cu limbă de moarte îi rog să nu aducă nimănui la cunoștință despre moartea mea cu excepția oficialităților și în orice caz înmormântarea să fie anunțata cu o zi mai târziu chiar celor ce m-au cunoscut. Nu vreau mascaradă. Să nu mi se facă parastas decât la șase săptămâni. Să-mi care apa cu cofă și să se închine cineva la cimitir în fiecare zi timp de șase săptămâni. Să nu vina la slujbă mea religioasă niciun popă afară de preotul și părintele Bejenaru Vasile din suburbia Cărămidarii de Jos, raion Niculae Bălcescu, căruia îi sărut mâinile ultima data deoarece atunci când mamei și tatălui meu le era greu, s-a oferit să-mi fie tata și mamă. Îi mulțumesc în veci pentru ținuta lui curată și pentru omenia de care a dat dovadă cum se cuvenea tot timpul vieții sale.Dacă se va putea și nu va fi greu aș vrea ca pe un drum secetos și dornic de apă să se facă o fântână și în loc de acele parastase, pe care le interzic, din când în când să fie ajutat câte un student și o studentă cu plata cantinei sau a posibilităților de masă și să nu fie nimeni trist. Le doresc viață lungă și sănătate tuturor acelora pe care i-am cunoscut, chiar dacă unor le-am stat greu în drum și au considerat să mă cunoască după placul lor și nu după caracterul și firea mea.Îmbrățișez pe toți și doresc să le fie viață îmbelșugată, liniștită,sănătoasă și în voie bună!

Sursa-wikipedia