[FOTO] In memoriam: „Frumosul nebun al marilor orașe”, Fănuș Neagu… un personaj la fel de cunoscut pe stadion și la teatru, care a vorbit cu oamenii şi s-a tutuit cu sfinţii!

Motto: „Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet”. Fănuş Neagu

Articol editat de Radio Resita, 23 mai 2021, 19:57 / actualizat: 24 mai 2021, 19:54

Se spune că istoria este scrisă de învingători… iar dacă scriitorul este Regele cuvintelor, astăzi,  putem spune că frumosul nebun al marilor orașe, Fănuș Neagu  trăiește în limba și literatura română, așa cum mărturisea:

„Limba română e actul meu de naştere, eu sunt fiinţă sub măslinul ei, care rodeşte de două mii de ani, dreptul meu e să-i ţin dealul verde şi bătut de soare şi să stau în genunchi sub ploaia cântecelor ce ţâşnesc din ea”.

Născut pe 5 aprilie 1932 în Grădiştea Brăilei,  povestitorul, memorialistul, nuvelistul, romancierul, cronicarul sportiv   și dramaturgul, căruia i s-a ursit atunci să caute „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”, Fănuş Neagu a vorbit cu oamenii şi s-a tutuit cu sfinţii, mărturisind:

  „Am făcut un jurământ din copilărie să-i găsesc şi-am avut norocul ca aproape în fiecare zi a vieţii mele să dau peste ei. Săptămânile în care nu-i găsesc sunt lipsite de inteligenţă şi bolnave”.

A urmat cursurile Liceului Militar din Iași (1944-1948), ale Școlii Pedagogice nr. 2 din București (1948-1951), ale Școlii Pedagogice ”Costache Negri” din Galați (1951-1952), ale Școlii de Literatură ”Mihai Eminescu” (1952-1953) și apoi cursurile Facultății de Filologie a Universității din București (1954-1957), conform lucrării ”Membrii Academiei Române” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003).

După ce și-a terminat studiile, a fost profesor suplinitor la Școala generală din comuna Largu-Galați (1953-1954), apoi a lucrat ca redactor la ”Scânteia tineretului” (1954-1956), la revistele ”Luceafărul” și ”Amfiteatru” (1965-1968); director al săptămânalului ”Țara” (1990). În 1991, a reluat împreună cu Eugen Simion, Marin Sorescu și Valeriu Cristea, publicarea revistei ”Literatorul”.

A condus Teatrul Național ”I.L. Caragiale” din București, în calitate de director, între anii 1993-1996.

Literar, a debutat cu nuvela ”Dușman cu lumea”, apărută în revista ”Tânărul scriitor” (1954), cinci ani mai târziu debutând editorial cu povestirile din ”Ningea în Bărăgan” (1959, volum reeditat în 1964, cu unele completări, sub titlul ”Cantonul părăsit”), potrivit ”Dicționarului scriitorilor români” (Ed. Albatros, 2001).

Au urmat volumele ”Somnul la amiază” (1960), ”Dincolo de nisipuri” (1962), ”Cantonul părăsit” (1964), ”Vară buimacă” (1967), ”Casa care se leagănă” (1971), ”În văpaia lunii” (1972), ”Fântâna” (1972), ”Pierdut în Balcania” (1982), ”Povestiri din drumul Brăilei” (1989), ”Partida de pocher” (1995), ”O corabie spre Bethleem” (1998).

Câteva dintre nuvelele și povestirile sale au fost traduse și incluse în numeroase antologii apărute în străinătate.

”Inspirată îndeosebi de lumea țărănească, dar și de exotica ambianță portuară dunăreană din zona sud-estică a țării, nuvelistica lui Neagu narează întâmplări neobișnuite, multe comice la modul absurd, portretizează oameni suciți, trăsniți, unii încântători prin pitorescul ‘buimac’ și inteligența debordantă anapoda”, notează Dumitru Micu în Dicționarul scriitorilor români.

A scris şi scenariile unor filme precum „Ciprian Porumbescu” (1973) – autorul dialogurilor, „Dincolo de nisipuri” (1974), „Punga cu libelule” (1981) – împreună cu Vintilă Ornaru – şi „Sosesc păsările călătoare” (1985).

Atras de teatru, a scris câteva piese, între care ”Echipa de zgomote” (1970, piesă în două părți), ”Scoica de lemn” (1978), ”Casa de la miezul nopții sau Paiața sosește la timp” (1988), toate premiate de Uniunea Scriitorilor, ”Olelie” (1983). A semnat, singur sau în colaborare, scenarii de film: ”Lumină de iulie” (1963), ”Casa de la miezul nopților” (1975), ”Lișca” (1983), ”Sosesc păsările călătoare” (1984), ”Casa din vis” (1991), ”Terente — regele bălților” (1995). 

Învingător din punctul de vedere al umorului ce lucește și astăzi pe valurile Dunării, cu entuziasmul copilului care descoperea fiecare zi ca pe cea mai frumoasă jucărie din vitrina unui magazin de vise, Fănuș Neagu a rămas în sufletele tari ale românilor ca o lacrima din care Dunărea își ia înapoi veșnicia!

Chiar dacă  „acea lume nu va reveni în veci pentru că am pierdut, cu vârsta, cheiţa care întoarce ceasul de la brâul zânei. S-au răsturnat timpurile, ţăranii s-au dus să culeagă căpşune în Spania cea plină de castele iluzorii, bălţile Brăilei au fugit în cer, iar Fata Morgana a părăsit gorganele câmpiei ca să danseze într-un port pustiu”, Fănuș Neagu a respirat bucuria vieții și a dus-o Îngerilor ca pe-o spovedanie până atunci când a plecat… 

A iubit fotbalul adevărat, venerându–i legendele: Dobrin, Dinu sau Dumitrache, dar a fost mai ataşat de boxeri şi de poveştile lor  de viaţă. A scris  cu sinceritate şi despre unii, şi despre ceilalţi:

„Acum zici Steaua, Universitatea Craiova, Rapid, Dinamo şi faci doi paşi îndărăt. Trecem cu toţii pe sub un cer de crizanteme negre şi prin duminicile nimănui”, mărturisea cu o tristeţe seacă.

Reputatul academician  Eugen Simion îl caracteriza: „Agrea spectacolul vieții. A fost un fenomen în felul lui. Fănuș Neagu este un noroc al limbii române și nu îi înțeleg pe cei care l-au marginalizat. Era un scriitor care citea, un cititor atent. Alături de Bănulescu și Preda, Neagu este un prozator esențial, al gândirii. A reinventat literatura, în felul lui inimitabil. Era un personaj la fel de cunoscut pe stadion și la teatru”.

A fost prietenul brăileanului nostru din Banatul de Munte, Mircea Cavadia, alături de care a făcut risipă de umor şi iubire spălate în agerimea ce îi unea, dar şi ostoia de bucuria de–a trăi asemeni apei ce adapă pământurile încercate de secetă.

Fănuș Neagu  face parte din generatia ’60, neegalată  de celelalte până  în prezent şi  este asemeni unui vin bun, conform zicerii sale: „am băut aseară un vin atât de bun că-mi venea să-i zic dumneavoastră” … și pentru că ne-a lăsat testamentar dreptul de a tutui Sfinții, poate că îi putem dedica un gând în amintire, celui care acum slobozește umorul și frumusețea limbii și literaturii române Îngerilor făcându-i poligloți de limba română, pentru câ „limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet”.

Fănuș Neagu a respirat bucuria vieții și a dus-o Îngerilor ca pe-o spovedanie atunci când a plecat pe 24 mai 2011, ora 3:30 a.m. la Spitalul Elias din București.

Fănuş Neagu a fost înmormântat la 26 mai 2011, pe Aleea Academicienilor a Cimitirului Bellu în prezenţa a sute de prieteni şi cunoscuţi care au venit să-l conducă pe ultimul drum.

Pe ultima copertă a volumului, Fănuş Neagu mărturisise: „Zilnic, întreaga mea fiinţă emite ordonanţe ultimative: scrie, scrie, chiar dacă simţi moartea căţărându-ţi-se în cârcă. Pentru că Dumnezeu m-a dăruit cu talent şi voinţă, inima şi conştiinţa mea au ales definitiv, încă din prima tinereţe, durerea pentru şlefuirea cuvintelor, suferinţa pentru idee şi bucuria încântată de a povesti”.

Casa în care Fănuş Neagu a locuit, în comuna natală Grădiştea, din judeţul Brăila – şi locul în care a scris un capitol din „Îngerul a strigat” – , sau „Casa din crivăţ”, cum o numea scriitorul, a fost renovată în 1959, apoi a fost reparată în 2011, adăpostind Casa Memorială „Fănuş Neagu” (inaugurată, oficial, pe 3 iulie 2011).  Casa bătrânească prezintă obiecte care au aparţinut familiei scriitorului, unelte de lemnărie, război de ţesut, diverse obiecte de artă plastică şi decorativă dar şi cărţi.

De asemenea, la Brăila, există Şcoala Gimnazială „Fănuş Neagu”.

La 6 februarie 2012, la clubul Ramada-Majestic, Teatrul Naţional Radiofonic organiza audiţia premierei „Echipa de zgomote” de Fănuş Neagu.

Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mircea Albulescu.

În distribuţie: Ion Caramitru, Maia Morgenstern, Constantin Dinulescu, Marius Manole, Ilinca Goia, Costina Ciuciulică, Mihai Calotă. Publicată în 1970, la Editura Cartea Românească, distinsă cu Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, jucată în 1985 la Teatrul Giuleşti, piesa „Echipa de zgomote” de Fănuş Neagu cunoştea o variantă radiofonică remarcabilă, sub bagheta maestrului Mircea Albulescu, o punere în undă percutantă şi în acelaşi timp tulburătoare, emoţionantă şi totodată încărcată de cruzime, proiectând în planul realului, dar şi în planuri simbolice, drame de familie, impulsuri, instincte, pasiuni şi aspiraţii frânte.

Epilog: „Voi fi înjurat cumplit? Cred că da: Şi? Scriu despre întâmplări petrecute. Ipocriţii mă vor citi şi mă vor insulta. Dar vor trebui să recunoască: „Omul ăsta nu minte, aşa suntem! Roma veche trăieşte în noi”.Fănuş Neagu

Anca Bica Bălălău

În imagini alături de regretaţii  Marin Sorescu, Adrian Păunescu şi cronicarul sportiv Ioan Chirilă.

Nota redacției: S-a născut la 5 aprilie 1932, în orașul Grădiștea-de-Sus din județul Râmnicu Sărat, într-o familie de țărani. A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1951 devine cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc. Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.

În perioada decembrie 1993 – 1996 a fost director al Teatrului Național din București.

În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române.

La 21 decembrie 2001 devine membru titular al Academiei Române

 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Cantonul părăsit”

Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul „Acei nebuni ai marilor oraşe”

Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa „Echipa de zgomote”

Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”

Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”

În decembrie 1993 este numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti

În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române

În data de 21 decembrie 2001 devine membru titular al Academiei Române.

Lista selectivă a operelor antume:

1960 – Ningea în Bărăgan, povestiri;

1962 – Dincolo de nisipuri, nuvele;

1968 – Îngerul a strigat, roman;

1976 – Frumoșii nebuni ai marilor orașe, roman;

1979 – Cartea cu prieteni, însemnări;

1981 – Insomnii de mătase, însemnări;

1987 – Întâmplări aiurea și călătorii oranj, publicistică;

1988 – Scaunul singurătății, roman;

2001 – Amantul Marii Doamne Dracula, roman

Sursa: Wikipedia