[FOTO] In memoriam, Dinu Lipatti: 70 de ani de Veșnicie!

La început de decembrie, se ridica la Cer Dinu Constantin Lipatti celebrul pianist, compozitor şi pedagog român, situat printre marii pianişti ai lumii,acum 70 de ani pe 2 decembrie 1950!

Articol editat de Radio Resita, 2 decembrie 2020, 16:47

Dinu Lipatti s-a născut la București, la 19 martie 1917, în an de război, sub ocupație germană, într-o familie în care muzica era o valoare, tatăl său, Theodor, fiind un violonist amator talentat care studiase cu Pablo de Sarasate, iar mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, naş de botez al lui Dinu findu-i însuşi George Enescu.

A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui „copil minune”, dându-i în schimb o educație artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.

Încă din copilărie este înconjurat de o mare afecțiune, iar atmosfera artistică de lungă tradiție a familiei îi permite să-și dezvolte de timpuriu aptitudinile muzicale de excepţie, conform portalului dinulipatti.org.

La vârsta de 8 ani, după primele noțiuni căpătate în familie, părinţii îl înredinţează spre educație muzicală metodică profesorului Mihail Jora, eminentă personalitate a muzicii, cu care studiază pianul, solfegiul și armonia.

A fost admis la Conservatorul din București, pentru ca în 1934 să participe la concursul internațional de pian din Viena. Faptul că i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat la Paris să-și continue sub conducerea sa studiile de pian la Ecole Nationale de Musique. Aici ia și lecții de compoziție cu Paul Dukas și Nadia Boulanger și de artă dirijorală cu Charles Munch.

În 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la București, unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniându-l pe George Enescu.

În anul 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, pianista Madeleine Cantacuzino, de asemenea o fostă elevă a Floricăi Musicescu și decide să se stabilească în Elveția, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Își continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.

În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. Se puneau mari speranțe în efectele curative ale cortizonului, de curând descoperit, și cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutățească.

Dinu Lipatti a trăit în cel mai fast moment din existența României moderne, o perioadă efervescentă din punct de vedere cultural, crescând aproape în paralel cu Radioul public!

Dinu Lipatti, clasicul pianisticii mondiale,a crescut aproape în paralel cu Radioul public, el având doar 11 ani în momentul primului semnal emis în eter, în 1 noiembrie 1928.

În anii de început ai Societății Române de Radiodifuziune, muzica clasică a reprezentat o componentă importantă a programelor sale, iar un rol esenţial l-a avut Mihail Jora, cel care a contribuit decisiv la ceea ce, peste ani, a devenit Stagiunea Muzicală Radio.

Un argument elocvent în acest sens îl reprezintă amenajarea, în primul sediu al radioului din Strada General Berthelot nr. 60, a unui studio dotat în pas cu standardele momentului, în care o orchestră compusă din 20 de membri putea concerta în condiții optime, un spaţiu dotat cu un pian de concerte.

Referent muzical, şi mai apoi director al programelor muzicale, Mihail Jora și-a mobilizat întreaga capacitate pentru a alcătui programe muzicale atractive. Tot el, a înfiinţat o stagiune simfonică și o orchestră permanentă, compusă iniţial din 5 instrumentiști angajați. În stagiunea 1929-1930 orchestra avea 14 membri, iar în 1931, 70% din programele muzicale au fost susţinute live de Orchestra Radio.

În acest context, la 21 martie 1933, Dinu Lipatti a debutat, ca solist, la Radio, la vârsta de 16 ani. Pianistul a interpretat Concertul nr. 1 op. 11 în mi minor, de Chopin, sub bagheta lui Theodor Rogalski, alături de alte partituri precum „Pagini simfonice” de Mansi Barberis, în primă audiție, Variațiunile simfonice pentru violoncel și orchestră de Léon Boëllmann și Suita poetică a lui Dvorak.

La 16 aprilie 1940, are loc a doua prezenţă a lui Lipatti la radio, de data aceasta în calitate dirijor, lucrările interpretate fiind prima audiție absolută a piesei Șase sonate de Domenico Scarlatti în aranjamentul lui Lipatti pentru flaut, oboi, clarinet, corn și fagot, alături de lucrări de Bach – Concertul BWV 1061 în Do major pentru două piane și Concertul brandenburgic nr. 3, soliste fiind Smaranda Atanasoff și Madeleine Cocorăscu.

La 16 februarie 1943 avea loc al treilea și ultimul concert din istoria Simfonicelor Radiodifuziunii Române cu Dinu Lipatti ca solist, alături de olandezul Willem Mengelberg, artistul cu cea mai îndelungată activitate ca dirijor principal al Orchestrei Concertgebouw din Amsterdam (între anii 1895 și 1945). Cu acest prilej, Dinu Lipatti a oferit, Concertul nr. 1 de Franz Liszt, după ce programul s-a deschis cu uvertura „Euryanthe” de Carl Maria von Weber și s-a încheiat cu Ceaikovski – Simfonia a V-a.

În cartea sa „Prietenul meu, Dinu Lipatti”, Miron Șoarec, pianistul preferat al Mariei Tănase, consemna acest moment: „Succesul a fost enorm. Dinu Lipatti a fost chemat la rampă de vreo 8-9 ori de publicul care-l ovaționa în delir. În tot acest timp, Mengelberg a rămas pe podium lângă pupitrul dirijoral, entuziasmat. Văzând că Dinu se limita la a mulțumi publicului, după ultima chemare maestrul l-a luat de mână și l-a așezat la pian. După suplimentul acordat, cel mai încântat spectator era bătrânul dirijor care nu mai contenea să aplaude. Când sala a început să se mai liniștească, Willem Mengelberg l-a îmbrățișat cu căldură pe Dinu Lipatti, în aplauzele publicului.”

Însă Lipatti avea să mai fie prezent în programele radioului şi în calitate de compozitor: la 8 mai 1941, când Ionel Perlea i-a inclus în programul integral românesc „Chef cu lăutari”, moment din suita „Șătrarii” și la 23 aprilie 1942, când George Enescu a condus orchestra.

În privinţa înregistrărilor realizate de Dinu Lipatti în fața microfoanelor Radio România, vorbim de discuri ce reprezentau oglinda fidelă a intepretării într-un moment dat, întrucât nu suportau editări nici în timpul înregistrării, nici după – era o consemnare curată, de tip analog, a unui eveniment sonor; nu se puteau face reluări, suprapuneri, tăieruri sau alte altfel de manevre banale astăzi: ceea ce cântai se imprima cu fidelitate, ca în cazul înregistrărilor din concert.

Radiodifuziunea era singura care deținea acest mijloc de înregistrare, în momentul respectiv, iar suporturile audio, așa-numitele „discuri tari” sau „discuri de decelit” –,au păstrat muzica lui Lipatti pentru generaţiile următoare. Este vorba de două categorii de imprimări făcute de Lipatti: 6 lucrări solo, ce nu depășesc, în total, 13 minute, datate aprilie 1941, și două sonate pentru pian și vioară (a II-a și a III-a) de George Enescu, imprimări din anul 1943.

În arhive se păstrează însă, nenumăratele invitații pe care radiodifuziunea i le-a adresat lui Lipatti în vederea colaborării, iar una din ele, datată 11 mai 1940, suna cam aşa:. „Avem onoare a vă invita să cântați la Radio în ziua de 5 iunie 1940 a.c., orele 22,30-23,00. În cazul în care acceptați această invitație vă rugăm să ne trimiteți un program de 30 de minute în maxim 3 zile dela primirea ei, pentru a fi transmis revistelor din străinătate. Dacă programul nu e primit în acest interval de timp, Direcția programelor socotește că nu puteți accepta invitația la această dată. Acest program trebuie să cuprindă indicația duratei fiecărei bucăți și a pauzelor. El nu trebuie să depășească timpul fixat, ținând seama de pauze și de anunțare, care se socotește cam 1 minut la 2 bucăți.”

La 15 ianuarie 2017, Sala Radio a găzduit concertul aniversar „Lipatti 100”, cu prilejul Zilei Culturii Naționale și ca parte a evenimentelor de celebrare, în acest an, a Centenarului Dinu Lipatti. Concertul, organizat de Radio România şi Institutul Cultural Român, a fost susținut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, alături de soprana Teodora Gheorghiu și de pianiștii Sergiu Tuhuţiu și Daniel Goiti.

Înregistrarile sale pe discuri, chiar cu imperfecţiunile tehnice din acea vreme, au rămas mărturii vii asupra artei pianistice a lui Dinu Lipatti, interpretari pline de căldură şi aleasă desăvârşire artistică, de fineţe şi nobleţe, graţie şi poezie.

„Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”

La 16 septembrie 1950 are loc ultimul lui concert public la Besançon în Franța. În partea doua a recitalului intenționa să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin.

Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se așază la pian și interpretează motivul „Jesus bleibt meine Freude” din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben” de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate și scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă.

„Ultimul lui concert, cu Schumann-ul dirijat de Ansermet, a bulversat o lume întreagă”, îşi aminteşte Gabrielle Dubois Ferriere. „L-am ascultat la Besançon, unde am trăit un miracol. Boala îl făcuse angelic şi îi dădea o dimensiune parcă ireală muzicii pe care o interpreta.”

Boala de care suferea, limfogranulomatoză malignă, boala lui Hodgkin, l-a măcinat rapid, iar după două luni și jumătate, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viață în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte se pare că au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”.

Longevitatea pare să fie un dar rar al pianiștilor, mai mult decât pentru alți muzicieni. Arthur Rubinstein și Mieczysław Horszowski au dat ultimele recitaluri la 89, respectiv 100 de ani, iar cu ani în urmă, Menahem Pressler, care a fugit din calea naziștilor pe când era adolescent, a revenit la Berlin la vârsta de 90 de ani pentru a debuta cu Filarmonica. În schimb, o aură mitică înconjoară acei pianiști care au murit tineri, printre care William Kapell și Julius Katchen. La fel s-a întâmplat și cu Dinu Lipatti, care a trăit numai 33 de ani.

Casa memorială Dinu Lipatti se află în satul Ciolcesti din comuna Leordeni, județul Arges. Acolo sunt expuse obiecte legate de viața si activitatea marelui pianist si compozitor român. Printre exponate se află un pian Bechstein si un bust al artistului, realizat de sculptorul Ion Irimescu.
Majoritatea înregistrărilor lui Lipatti au fost realizate sub bagheta de producător a lui Walter Legge, toate pe discuri de gramofon. Ulterior, casa de discuri EMI le-a transpus pe CD.

Anca Bica Bălălău

Sursa: RADOR;Muzeul Naţional George Enescu