Prima pagină » Cultură » [FOTO-AUDIO] Constantin Brâncuși: 145 de ani de la naștere! Pentru cinstirea memoriei sale, ziua de 19 februarie a fost declarată Ziua Națională Constantin Brâncuși!

[FOTO-AUDIO] Constantin Brâncuși: 145 de ani de la naștere! Pentru cinstirea memoriei sale, ziua de 19 februarie a fost declarată Ziua Națională Constantin Brâncuși!

“Nu vă pierdeţi timpul să luptaţi între voi pentru a deveni voluminoşi şi mari, fiindcă nu e nici o diferenţă între mare şi mic! Esenţa frumuseţii e aceeaşi… adevărul absolut e inviolabil. Şi nu uitaţi că suntem toţi nişte mucegăiţi pe o bilă călătoare prin spaţiu nu vă umflaţi fiecare cu câte un succes anume, căci suntem toţi în aceeaşi găleată”, mărturisea unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, Constantin Brâncuși, cel pentru care, la data de 2 februarie 2015, scriitorul Laurian Stănchescu, preşedintele Fundaţiei Ideea Contemporană, a solicitat oamenilor politici, printr-o scrisoare publică adresată preşedintelui Klaus Iohannis, Puterii şi Opoziţiei, să declare „Ziua Naţională Constantin Brâncuşi”, pe data de 19 februarie:

Articol editat de Radio Resita, 18 februarie 2021, 23:06

S-au împlinit, 145 de ani de când cel de-al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși și al Mariei Brâncuși, născut în Hobița Gorjului, pe 19 februarie 1876, Constantin Brâncuși a venit pe pământ să facă piatra să cânte!

Pentru cinstirea memoriei marelui artist, ziua de 19 februarie a fost declarată Ziua Națională Constantin Brâncuși!

„Vă cer în numele memoriei lui Constantin Brâncuşi să declaraţi ziua de 19 februarie „Ziua Naţională Constantin Brâncuşi.”

În expunerea de motive, iniţiatorii susţineau că declararea datei de 19 februarie drept „Ziua Brâncuşi” – sărbătoare naţională legală lucrătoare ar reprezenta „o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru”. „Constantin Brâncuşi ne-a dus în universalitatea lumii făcând din naţiunea română o mitologie. Drept urmare, este datoria noastră pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncuşi să declarăm ziua lui de naştere sărbătoare naţională. (…) Această iniţiativă onorează spiritul nostru şi în acelaşi timp arată dragostea şi recunoştinţa noastră faţă de valoarea lui Brâncuşi”.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 16 iunie 2015, după ce Comisia pentru cultură dăduse un raport de respingere, motivând că „a institui prin lege o nouă sărbătoare naţională, în condiţiile în care există deja o Zi a Culturii Naţionale în cadrul căreia pot fi omagiate toate personalităţile culturii române, ar putea duce lucrurile în derizoriu”.Proiectul legislativ a fost însă adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, la data de 4 noiembrie 2015, iar preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, la 27 noiembrie 2015, legea prin care data de 19 februarie este declarată Ziua Brâncuşi ca sărbătoare naţională. Potrivit legii, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.

Constantin Brâncuşi, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, a urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, între anii 1894-1898, perioadă în care a fost şi cântăreţ la Biserica Madona Dudu. În vacanţa de vară a anului 1897, a călătorit la Viena, unde a lucrat în secţia de finisare artistică a unei fabrici de mobilă. La întoarcerea în Craiova, a modelat bustul lui Gheorghe Chiţu, fondatorul şcolii, pe care l-a expus, la 18 octombrie 1898, la Expoziţia regională de la Craiova. S-a mutat apoi la Bucureşti, unde a absolvit Şcoala de Belle-Arte, în 1902. În timpul studenţiei, a realizat lucrările ”Bustul lui Vitellius”, ”Capul lui Laocoon”, ”Studiu”, apoi, prin mijlocirea doctorului Dimitrie Gerota, realizează ”Ecorşeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, şi bustul medicului Carol Davila, care avea să fie aşezat în curtea Spitalului Militar Central din Bucureşti, în 1912, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti.

În 1904, a plecat pe jos spre Paris, cu popasuri la Budapesta şi Viena.

Drumul din București spre Paris a avut câteva opriri la Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa, apoi în Viena unde a a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România. La Viena a descoperit sculpturile egiptene care i-au influențat opera mai târziu şi după 6 luni, a ajuns în Langres, Franța, pentru ca drumul până în capitala ţării să îl facă , în final, cu trenul.

În anul 1905 este admis la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala.

Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” -La umbra marilor copaci nu crește nimic.

Părăseşte atelierul acestuia şi închiriază un spaţiu pe strada Montparnasse, unde îşi amenajează atelierul şi realizează prima lucrare, intitulată „Sărutul”. Urmează „Rugăciunea”, ”Copil dormind”, ”Somnul”, ”Bustul pictorului Nicolae Dărăscu”, „Pasărea Măiastră”, „Muza adormită”, „Domnişoara Pogany”, „Fântâna lui Narcis”, „Primul ţipăt” şi „Doi pinguini”.

A făcut parte din „Cercle des étudiants roumains”, alături de George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, C. Levaditi, Duiliu Marcu, Ion Pillat, Ştefan Popescu, Theodorescu-Sion, Camil Ressu şi alţii.

Anul 1915 a marcat o premieră în cariera lui Brâncuşi, primele lucrări în lemn: „Cariatide”, „Fiul risipitor”.

În 1916, a realizat prima „Coloană a Sărutului”, folosită apoi ca motiv sculptural pe stâlpii „Porţii Sărutului”, aceasta din urmă fiind definitivată în 1940 şi amplasată în parcul central din Târgu Jiu. În 1919, a apărut, la Paris, volumul „La Roumanie en Images”, cuprinzând cinci reproduceri după lucrările sale. Brâncuşi începe să-şi expună lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franţa, Anglia, Elveţia, Olanda şi America, fiind elogiat în numeroase publicaţii din întreaga lume.

În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu Ordinul „Meritul cultural pentru artă plastică”.

Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi s-a desfăşurat în toată măreţia ei, din această perioadă datând operele din ciclul ”Pasărea în văzduh”, ciclul ”Ovoidului”, precum şi sculpturile în lemn.

La 11 februarie 1935, Constantin Brâncuşi a acceptat propunerea Ligii naţionale a femeilor din judeţul Gorj, prezidată de Areţia G. Tătărăscu, de a înălţa, la Târgu Jiu, o „Coloană” în cinstea eroilor căzuţi în războiul mondial.

Astfel, în 1938, finalizează ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din „Masa Tăcerii”, „Scaunele”, „Poarta Sărutului” şi „Coloana Infinitului”, închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu împotriva nemţilor.

De peste șase decenii, marele artist român se află după cum îi plăcea să spună -„foarte aproape de Dumnezeu, şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână spre El, ca să îl pipăi!… Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire”.

O altă mare personalitate românească, Tristan Tzara, mărturisea, într-un articol scris în anul 1922, despre întâlnirea sa cu Brâncuşi: „Constantin Brâncuşi este înconjurat de vestigii ale timpului care reprezintă pământul, marea şi pădurea. Are în ochi o flacără subtilă şi tăioasă ”.

În această exprimare a lui Tzara vădit marcată de întâlnirea cu Patriarhul Brâncuşi, se scoate în evidenţă sentimentul amândurora de apatrizi, un destin comun, al ambilor pământul, marea şi pădurea, fiind ţara de unde au plecat şi care şi-a permis până în zilele noastre să-i dejmoştenească prin uitare.Toate acestea, ducând parcă la destinul comun al marilor artişti…

În momentele lor de întâlnire Brâncuşi cânta cântece româneşti şi îi spunea prietenului său Tzara: „Patria mea, familia mea, sunt pământul ce se învârte, adierea vântului, norii care trec, apa care curge, focul care încălzeşte, iarba, fânul,noroiul, zăpada”.

O mărturie despre Constantin Brâncuși, pentru ascultătorii Radio Reșița, a făcut actrița, profesorul universitar și dramaturgul, Olga Delia Mateescu , fiica iubitei artiste a teatrului reșițean Aura Râmniceanu, care preţ de trei decenii a slujit scena bănățeană, în care dezvăluie cum a început iubirea pentru Constantin Brâncuși și operele sale:

„De la Reșița am aflat despre Brâncuși. Mama îmi cumpăra albume de pictură și a cumpărat și un album Brâncuși. Apoi, am fost în vizită la Târgu-Jiu și când am văzut complexul de acolo, ca să fiu sinceră, nu m-a impresionat, m-am uitat și mama mi-a explicat despre ce este vorba, dar mi-au rămas în minte și încetul cu încetul, sub „Poarta Sărutului”, cum eronat i se spune, în mintea mea s-a așezat „Cumințenia Pământului”. La „Masa Tăcerii”, în jurul mesei se plimbă „Domnișoara Pogany”. M-am așezat pe unul din taburetele din jurul mesei și mi-a părut rău că nu ajungeam la masă și a trebuit să tac, să nu vorbesc cu nimeni”.

Pentru a marca această aniversare, Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, alături de alte instuții culturale din București și din țară, va proiecta pe fațada de la intrarea Sălii Mari, un scurt documentar despre Constantin Brâncuși, în seara zilei de 19 februarie 2021, în intervalul dintre orele 19.00-21.00. De asemenea, filmul va fi distribuit și pe pagina de Facebook a teatrului.

Despre Constantin Brâncuși este aproape imposibil să povestim importanța și influența sa în cultura mondială, dar asemeni zicerilor sale „Viața se aseamănă cu o spirală. Nu știm în ce direcție este ținta ei, dar trebuie să mergem în direcția pe care o credem cea justă”, singura direcție este cea a sufletului care-i pune o lacrimă în lumina neuitării, pentru că alături de el pășim demni în eternitatea spiritului românesc, ca o sculptură ce nu se sfârşeşte niciodată în postamentul său, ci se continuă în cer, în piedestal şi în pământ.

Iubitor de neamul său românesc și pătruns de smerenia țăranului român, Brâncuși l-a cheamt pe arhiepiscopul Teofil, preot la Biserica Ortodoxă, să îl spovedească și împărtășească, apoi i-a mărturisit că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.

Din păcate pe 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stingea din viață la ora 2 dimineața, iar pe 19 martie era înmormântat la Cimitirul Montparnasse din Paris, departe de țara sa natală, țară care nu i-a fost recunoscătoare la timpurile acelea învolburate de comunism.

Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris Centre Pompidou are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi, lăsate prin testament moştenire României, dar acceptate cu bucurie de Franţa, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuşi după moartea sculptorului. Printre lucrările sale celebre amintim „Coloana Infinitului“, „Poarta Sărutului“ sau ciclurile „Pasăre Măiastră“, „Muza adormită“ şi „Domnişoara Pogany“.

Atelierul lui Brâncuși este plin de vizitatori.

Epilog: „Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini”. Constantin Brâncuși