[FOTO-AUDIO] Adrian Pintea împlinea 67 de ani: „Trăiţi, bă, trăiţi, că de murit nu-i nici o scofală!”

Despre actori este greu să aşterni cuvinte … este greu să le dai emoţia şi modestia, totodată pentru a pătrunde în sufletul cititorilor… rolurile lor rămân ca noşte stâlpi ai societăţii, astăzi mai mult ca oricând, una în derivă şi atunci ne agăţăm de catargul acestor amintiri pentru a putea merge mai departe.

 Într-o zi de 9 octombrie 1954, acum 67 de ani,  vedea lumina zilei, la Beiuş, Adrian Pintea ţi în altă zi de 8 iunie 2007, Shakespeare şi-a întregit trupa cu cel mai frumos Hamlet al scenei româneşti-Adrian Pintea! Este acolo, pentru că aici, în memoria noastră, personajul său Hamlet încă perorează tulburat: „Vremea E scoasă din ţâţâni. Ah, ce blestem Că eu m-am fost născut ca s-o întrem!”

Articol editat de Radio Resita, 8 octombrie 2021, 21:00

Despre actori este greu să aşterni cuvinte … este greu să le dai emoţia şi modestia, totodată pentru a pătrunde în sufletul cititorilor… rolurile lor rămân ca noşte stâlpi ai societăţii, astăzi mai mult ca oricând, una în derivă şi atunci ne agăţăm de catargul acestor amintiri pentru a putea merge mai departe.

 Într-o zi de 9 octombrie 1954, acum 67 de ani,  vedea lumina zilei, la Beiuş, Adrian Pintea ţi în altă zi de 8 iunie 2007, Shakespeare şi-a întregit trupa cu cel mai frumos Hamlet al scenei româneşti-Adrian Pintea! Este acolo, pentru că aici, în memoria noastră, personajul său Hamlet încă perorează tulburat: „Vremea E scoasă din ţâţâni. Ah, ce blestem Că eu m-am fost născut ca s-o întrem!”

De la Laurence Olivier, poate primul Hamlet adevărat până la Hamletul nostru , Adrian Pintea, scena iubindu-i pe amândoi, parcurgem un drum al resemnării…

„Totus mundus agit historionem”-Lumea Întreagă e o scenă !

 „Ceva e putred în Danemarca” concluziona Hamlet, dar astăzi Danemarca este simbolul întregii omeniri care a devenit  umbra celebrei expresii: „Lumea-ntreagă e o scenă” , în care nu mai este loc de Personajele Principale care pot cu adevărat trata maladia unor timpuri tulburate de inconştienţă, lipsă de ideal şi credinţă.

Adrian Pintea rosteşte pentru Îngeri cele mai frumoase stihuri şi se apleacă când şi când de Dor pentru a-şi lumina sufletul în lacrima ce i-o purtăm, în timp ce Bătrânul Will a decis ca pe frontispiciul teatrului Globe fondat în anul 1599 să fie scris:

„Totus mundus agit historionem”Lumea Întreagă e o scenă !

Şi dacă Hamlet este regizorul, care descoperă la un moment dat că teatrul este singurul mijloc de a afla adevărul  despre sensuri şi nonsensuri, despre rostul de a trăi, într-o lume care nu mai știe să dea răspunsuri sau să-și pună întrebări, astăzi singurul răspuns pe care-l putem avea este unul  la memorie,  un Laudatio adus celui ce-a fost Adrian Virgil Pintea, născut pe 9 octombrie 1954, la Beiuș, a copilărit şi la Oradea, pe care o descria ca fiind formată din două jumătăţi: una în care se putea respira ca la Viena, iar cealaltă ca „într-o Românie civilizată“. Tatăl său natural, medic originar din Lugoj, s-a stins la scurt timp de la naşterea sa, locul său fiind luat de George Pintea, un om sever, care ascundea, conform actorului, o „tandreţe excepţională“, sub „o mască de militar convins“.
A absolvit Liceul numărul 2 din Oradea, unde avea să îşi convingă şi colegii de clasă că era „dintr-o altă ligă“, uimindu-i cu literatura pe care o citise, dar şi cu cântecele pop pe care le ştia.

În anul 1979 a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București  si spre sfârsitul anilor `80, Adrian Pintea a devenit asistent universitar la Institutul de Arta Teatrală şi cinematografică „I.L.Caragiale”, la clasa Olgăi Tudorache şi, după ieşirea acesteia la pensie, a devenit titular pe postul de profesor universitar. În anul 2002 a obținut titlul de doctor în domeniul teatru, cu lucrarea: „Hamlet sau actorul lucid”.

A fost unul dintre cei mai iubiti dascăli, adorat de studenţii săi, cărora le era, deopotrivă, pedagog şi prieten, critic şi admirator…

A fost printre puținii artiști români de teatru care, nu numai că au refuzat compromisurile, dar le-au ignorat cu o eleganță remarcabilă

Regizorul și profesorul universitar Ion Mircioagă ne-a mărturisit cu tristețe și admirație despre regretatul actor Adrian Pintea,cel mai frumos Hamlet românesc:

 „Era iubit cu patimă de studenții lui pentru că-i îndemna să-și asume ceea ce fac și să nu se  lase robiți de prejudecăți, fie ele artistice, dar și de alte feluri. L-am cunoscut și în facultate, dar l-am cunoscut și ca actor și nu am cum să uit creația lui remarcabilă făcută în Hamlet, regia Tompa Gabor, la teatrul craiovean, în care jucau și Mihai Constantin și Oana Pellea. Nu am cum să uit rolurile sale din filme, expresivitatea sa deosebită, vocea și nu am cum să uit faptul că niciodată nu a făcut compromisuri, fie înainte de 1989, când se cerea un anume tip de compromis, fie după 1989 când s-au cerut compromisuri, dar de alt fel. A fost printre puținii artiști români de teatru care nu numai că le-au refuzat, dar le-au ignorat cu o eleganță remarcabilă. Era un erudit, pot să spun că există și acum în caietele I.A.T.C.-ului un foarte consistent eseu pe care l-a scris în legătură cu lucrarea sa de licență. Am avut ocazia și norocul să citesc acest eseu fundamental pentru înțelegerea piesei Romeo și Julieta. El a fost tot timpul un luptător. Dacă ar trăi ne-ar spune să nu ne dăm bătuți”.

„De o revoltătoare fidelitate“,  îl descria cea de-a doua lui soţie, Lavinia Tatomir, Adrian Pintea a fost definit de această caracteristică atât în plan profesional, cât şi personal, în relaţiile sale de iubire şi de prietenie. Vrând-nevrând, gesturile actorului primeau cumva o încărcătură simbolică interesantă.

Un exemplu: în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, Pintea ieşea în stradă. Se alătura actanţilor din zorii revoluţiei, dar nu oricum, ci încălţat cu cizmele lui Henric al IV-lea, de la teatru. Această întâmplare a fost unul dintre motivele pentru care rolul regelui i-a intrat la inimă, pentru că Adrian Pintea credea în anumite semne, într-un soi de armonie după care se învârteau sorţile oamenilor cel puţin.  Un alt motiv care l-a dus la dragostea pentru acest rol a fost faptul că înainte cu 24 de ani, acesta fusese jucat de George Constantin (care a murit la 30 aprilie 1994), actor la care ţinea mult. „Aşadar, domnul George Constantin jucase rolul ăsta acum 24 de ani. În timpul repetiţiilor, l-am avut alături de mine în teatru. Cabina în care mă îmbrăcam avea lângă uşa de la intrare o poză a lui George Constantin în Henric al  IV-lea. N-am reuşit s-o fur de la teatru, dar timpul nu e pierdut!“, declara Adrian Pintea, într-un interviu.

Cu siguranţă nimeni nu îl poate uita pe Iorgovan din filmul „Pădureanca”, unde a avut parteneră de platou pe frumoasa actriţă Manuela Hărăbor, cea care ne-a făcut o emotionantă mărturisire, în exclusivitate pentru Radio Reşiţa:

„Am debutat alături de Adrian Pintea în film şi nu-mi vine să cred că s-a dus.A fost primul meu profesor de actorie  de film şi singurul, ulterior a devenit şi asistent la clasa domnului Mircea Albulescu, care s-a dus şi el, dar s-au întâlnit acolo probabil şi e prezent în viaţa mea.Oamenii aceştia de suflet nu se duc nicicum. Sunt  lucruri care-mi amintesc de el, gânduri de actorie care mă  fac să-mi amintesc  de Adrian Pintea şi toate acestea mă fac să nu mă simt singură,  pentru  că sfârşitul nu-i aici, aşa cum spunea Bob Dylan, tradus în limba română de Florian Pittiş  care a… plecat şi el puţin… toate acestea mă fac să mă simt conectată cu cei care s-au dus dincolo,  pentru că eu cred cu tărie că moartea nu-i decât o trecere spre viaţa cea adevărată, cea veşnică. La un moment dat ne vom întâlni cu ajutorul lui Dumnezeu aşa în spirit în altă parte”.

 Amintiri

„Sunt multe pentru că Adrian mi-a fost alături şi înainte de-a începe filmările , când am repetat 3-4 săptămâni secvenţă cu secvenţă, replică cu replică, tăcere cu tăcere  şi la filmare a fost prezent tot timpul. Amintiri sunt multe, inerente la un film atât de greu, mici accidente. Îmi aduc aminte la o filmare de seară,  era prima întâlnire între Iorgovan şi Simina, trebuia să fie o secvenţă de amor, lângă o căpiţă de fân. Regizorul dorea un mic accident,  căpiţa să cadă cu noi,  dar căpiţa nu cădea,  pentru că aşa cum aflat ulterior, e înfiptă în pământ de un ţăruş. A fost amuzant, eu eram debutantă, dar Adrian cu toată experienţa lui de film, uitase care era situaţia în sine a secvenţei şi amândoi încercam să dăm cu umărul, să împingem în căpiţa  cu scopul de a o da jos. În final s-a dat stop şi gata,  fără aşa ceva.E bine că a rămas filmul.  A făcut un rol excepţional  şi eu am avut şansa să îi fiu parteneră. Pe scenă nu am jucat niciodată împreună şi îmi pare foarte rău.

Tabieturi

 „Fuma foarte mult şi gesticula,  tot timpul cerea brichete pentru că uita unde-şi punea bricheta.”

Spunea că la ora asta, naţiunea română doarme îngrijorător de profund. Mai este valabilă această constatare amară a sa?

„Nu ştiu dacă e somn sau pur şi simplu este o retragere,  pentru că din păcate dintr-o pădure îţi iau ochii uscăturile, fiindcă verdele e atât de mare şi atât de natural,  de firesc,  încât la un moment dat nu-l mai vezi.

Cei urâţi ies în faţă, oamenii cu bun simţ se retrag nu au cum să intre în mocirlă la nesfârşit, preferă să-şi trăiască umilinţa în tăcere şi să pună accent pe ce este frumos în aproapele fiecăruia dintre ei. Eu cred asta !”

Nu aș putea încheia aceste rânduri decât cu mărturia unui  alt mare actor, Ștefan Iordache: „Adrian Pintea era Hamlet. Ştia atât de bine să biciuiască verbul, fiindcă era un actor hărăzit de Dumnezeu, un actor cult care avea la bază experienţa de viaţă şi experienţa culturală, un actor ce-a scris poezii şi cărţi.”

Mamă, la oraş e foarte bine!

Geme cartierul de poeţi!

Toţi sunt trişti şi palizi ca şi mine

Şi se-ncoronează când sunt beţi.

La oraş, cea mai grozavă-i noaptea!

Mergi întruna, străzile-s pustii,

Uite-aşa ajungi să nu mai ştii

Dacă scrii? Sau ea te scrie, cartea.

Dacă ai noroc, faci rost precis

De o altă magică splendoare!

O iubită cu trecut decis

Şi cu viitor la întâmplare.

Mamă, la oraş e foarte bine!

În văzduh sunt suflete şi bat,

Nu vorbesc când nu sunt întrebate

Şi-ntre toate, mă gândesc la tine.

Sunt atât de talentat pe zi

Că am raţie de sentimente!

Toate sunt curate şi ardente

Ca şi cum prin nori ar bănui.

Mamă, la oraş e foarte bine!

Toţi suntem de-o seamă cu necazul,

Învăţăm la şcoli de plânset, hazul

Şi murim întruna de ruşine.

Iar iubirile sunt, cum să zic,

Doar mirese-ntoarse din pădure,

Doar mirese cu mirosul mic,

Întâmplate numai între mure.

Mamă, la oraş este sublim.

Bine c-am fugit la timp de-acasă!

Bine că m-am rătăcit! Amin!

Să-mi cântaţi când am să stau pe masă

Şi-am să dorm de toate câte sunt,

Şi-oi visa că-s vesel în pământ,

Rădăcină la o stea frumoasă!

Adrian Pintea ne-a lăsat și un îndemn pentru fiecare clipă a vieții a fiecăruia dintre noi: „Trăiţi, bă, trăiţi, că de murit nu-i nici o scofală!”

Epilog:”Ce formă veselă ar trebui să am! Ca sărgul zăpăcit din tamburine, spre moarte dacă aş avea un geam, prin care totul să se vadă bine”. Adrian Pintea

Anca Bica Bălălău

Nota redacției:

A jucat pe scenă  la Teatrul Bulandra, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la Teatrul Nottara, Teatrul Româno American, Teatrul Naţional din Craiova, Compania Teatrală „777”, etc.

Primul film : „Iancu Jianu”, rolul principal, regia lui Dinu Cocea. A urmat rolul Zeno, din serialul Tv „Lumini şi umbre”.

A jucat în teatru, în film, la televiziune şi în spectacole radiofonice.Primul rol de anvergură a fost Romeo în spectacolul  „Romeo şi Julieta” în anul  1977 pe scena studioului Cassandra, în regia Cătălinei Buzoianu.

Memoria peliculei ni-l păstrează cu rolul teroristul Goran din „Diplomatic Siege”, Trimark Production USA, Doctorul în producţia britanică „Nostradamus”,  rolul din „Tinereţe fără tinereţe”, pe care i l-a încredinţat, in 2006, Francis Ford Coppola.

Ultimul spectacol în care Adrian Pintea a jucat la Bulandra a fost „Repetiţie cu Barrymore”, după William Luce, pe care l-a şi regizat.

A fost regizorul spectacolelor de teatru: „Cei drepti” de Albert Camus, 1998; „Demonii” dupa F.M. Dostoievski, 1996; „Romeo si Julieta” de William Shakespeare, 1993-94; „Comedia erorilor” de William Shakespeare, 1991-1992; „Thomas A. Becket”,1999 la Teatrul Bulandra; „Orfeu in infern”, 1995, la Teatrul Romano-American ; „Jesus Christ Superstar” de Andrew Lloyd Webber si Tim Rice.