[FOTO] „Atunci când niciunde în lume nu va mai fi teatru, atunci va muri și Toma Caragiu – adică niciodată!”

Motto: „Se poate trăi fără artă şi cultură? Da! Dar nu merită”.Toma Caragiu

Articol editat de Radio Resita, 21 august 2021, 17:43 / actualizat: 23 august 2021, 6:07

De orașul Ploiești sunt legate numele scriitorilor Ion Luca Caragiale, Constantin Dobrogeanu-Gherea, , Ioan A. Bassarabescu,, Nichita Stănescu,, Geo Bogza, Radu Tudoran, al compozitorului Paul Constantinescu, filosofului Petre P. Negulescu. Dintre absolvenții Liceului „Sfinții Petru și Pavel” sunt de menționat trei președinți ai Academiei Române: Andrei Rădulescu, Mihai Drăgănescu și Eugen Simion, dar astăzi ne amintim de un mare actor al scenei și filmului romînesc, colaborator al micului ecran și al radioului românesc, Toma Caragiu, cel care  a văzut lumina zilei pe 21 august 1925,acum 96 de ani, în satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir, Grecia. Împreună cu familia se refugiază  în Cadrilater, pe atunci în România, iar după o serie de peregrinări, se stabilesc în Ploiești, unde Toma a terminat  Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din oraș.

„Eu, care sunt un inhibat, un timid și, în general, un om singuratic, retras, deseori sfios, alteori brutal, aveam nevoie să joc mult. Victor Ion Popa mă sfătuise să mă duc oriunde și să joc orice. Iubesc mult teatrul și ca spectator. Puteam să-mi aleg altă carieră, dar scena a însemnat totul pentru mine”, mărturisea regretatul actor.

Povestea sa a început cu  trupa de teatru a liceului, dar a  scris și  în revista liceului Frământări. Primește diploma de bacalaureat în vara anului 1945. Urmează, după o scurtă abatere la Drept, cursurile la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București, clasa Victor Ion Popa.În vacanțe susține o muncă vie de animator cultural și adunând în jurul său alți artiști realizează spectacolul Take, Ianke și Kadîr,  de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi Trandafirii roșii de Zaharia Bîrsan. Astfel ia ființă nucleul denumit „Brigada culturală Prahova” ce se transformă în „Teatrul Sindicatelor Unite” , în anul 1947, din care se va naște „Teatrul de Stat Ploiești” în 1949. Debutul pe scenă îl face pe scena studioului „Teatrului Național” din Piața Amzei ,1948, când încă student în anul III, i se încredințează rolul unui scutier în piesa Toreadorul din Olmado pus în scenă de regizorul Ion Șahighian.

La 1 mai 1948 se angajează ca membru al corpul artistic al Teatrului Național. Obține diploma de absolvire a IATC în 1949, la vârsta de 24 de ani. La 1 aprilie 1951 se angajează la „Teatrul de Stat” din Constanța, abia înființat.

În anul 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit director al „Teatrului de Stat” din Ploiești, funcție pe care o va deține timp de 12 ani.

A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri. În anul 1965 a fost invitat de Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra din București, unde a trăit pe scândura teatrului peste 90 de Premiere.

A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind „ Actorul și sălbaticii”,  realizat  în anul 1975, regia Manole Marcus, scenariu Titus Popovici, unde  îl interpretează pe Costică Caratase, personaj inspirat de personalitatea marelui actor ConstantinTănase.

Deasemenea, ecranizările:„Pădurea spânzuraţilor” „Operaţiunea Monstrul ” , „Brigada Diverse intră în acţiune”, „B.D. la munte şi la mare” şi multe altele bucură generaţii întregi de spectatori.

S-a căsătorit  în 1952 cu o colegă de teatru, Maria Bondar (alintată „Bebe”), dar căsnicia nu a fost dintre cele mai fericite. Au divorțat în anul 1962, nu înainte de adoptarea unei fetițe de 3 ani, viitoarea Maria (Doina) Caragiu; aceasta nu va urma cariera artistică a tatălui (ea declara într-un interviu din 2007: „nu am talentul lui, cultura lui, nici măcar nu-i continui meseria”,  dar va beneficia de drepturi de autor după tatăl său.

În 1963 are loc căsătoria cu Elena Bichman, tot actriță, aflată și ea la a doua căsnicie, după divorțul de actorul și dramaturgul Paul Ioachim. Se pare că nici această căsnicie nu a fost dintre cele mai fericite… După tragica moarte a artistului, Elena Caragiu (familiar Mimi) părăsește în 1977 România și se stabilește în Statele Unite ale Americii. A revenit în România în septembrie 2011, dorind să înființeze o casa memorială Toma Caragiu.

Din 1964 actorul se mută în București împreună cu soția; cumpără o casă rustică în satul Brătulești, comuna Periș, aflată la circa 29 km de Capitală, unde își petrece timpul liber. Casa va fi vândută ulterior, după moartea maestrului, de către moștenitoarea sa, Maria (Doina) Caragiu.

Una dintre surorile marelui actor, Matilda Caragiu (căsătorită Marioțeanu), a ajuns o respectată lingvistă, membră a Academiei Române, iar cealaltă soră, Geta Caragiu (căsătorită Gheorghiță), a fost o sculptoriță talentată.

În seara fatidică de 4 martie 1977, artistul avea în vizită pe prietenul său, regizorul de film și TV Alexandru Bocăneț, venit să sărbătorească finalizarea filmului său „ Gloria nu cîntă”, în care juca rolul principal. Imobilul în care locuia a fost distrus de cutremur până la etajul III.  Toma Caragiu locuia la etajul II,dar cei doi au fost surprinși încercând să fugă pe scări și prinși între dărâmături. Trupul actorului a fost găsit la șase zile după cutremur, iar funeraliile au avut loc a doua zi, pe 11 martie 1977, în Cimitirul Bellu.

Teama artistului de avioane era legendară… în mod tragic s-a împlinit ceea ce i s-a prezis. Regretatul actor Florian Pittiş a confirmat după moartea lui  Toma Caragiu, că acesta i-a spus directorului  adjunct al Teatrului Bulandra, Maxim Crişan, că nu va merge cu avionul într-un turneu în Statele Unite ale Americii: „Eu, cu avionul? Nu, lasă că-mi aranjez cu vaporul. Mi-a prezis cineva că o să mor într-o prăbuşire”.

În acea seară, pentru prima oară la postul public de televiziune rula un film în care se arăta răstignirea lui Hristosl, filmul bulgăresc „Dulce și amar”… astăzi  cu regret închinăm un gând celor care ne-au îndulcit sufletele, dar a căror prematură dispariție ne-a lăsat gustul amar al veșnicului regret.

Tomiță al nostru a plecat lăsându-ne amintirile în care joacă un Rol Principal pentru totdeauna…

A fost un erou național. A reușit să scoată România din bezna și tristețea regimului comunist, să aprindă torța care luminează sufletul oamenilor.

Toma Caragiu nu trebuie uitat, avem această obligație față de el ca popor. Toma Caragiu nu poate fi uitat datorită zestrei pe care ne-a lăsat-o. Atunci când niciunde în lume nu va mai fi teatru, atunci va muri și Toma Caragiu – adică niciodată!

„Se poate trăi fără artă şi cultură? Da! Dar nu merită”…

Anca Bica Bălălău