Episcopul Martir Valeriu Traian Frențiu şi notele informative din dosarul fabricat de securitatea ateo-comunistă

Prin grija neobosită a părintelui dr. Sergiu Soica, a apărut la Editura Mega o importantă și așteptată carte, cu caracter istoric, care prezintă în paginile ei, notele informative din dosarul fabricat Episcopului Martir Valeriu Traian Frențiu de către securitatea ateo – comunistă.

Articol editat de Gerhard Chwoika, 27 septembrie 2023, 17:44

Această carte este o mărturie de netăgăduit a persecuțiilor la care a fost supus Episcopul Valeriu Traian Frențiu, dar mai ales a rezistenței până la martiriu, pentru Cristos și Biserica Sa, Una, Sfântă, Catolică și Apostolică.

Fericitul Episcop Martir dr. Valeriu Traian Frentiu s-a născut la data de 25 aprilie 1875 in Resita din părinții Ioachim Frentiu si Rozalia Frentiu, născută Demeter.

Tatăl Înalt Preasfinției Sale s-a născut în anul 1836 la Ticvaniu Mare si a fost hirotonit în anul 1863.

Vreme de 2 ani a fost administrator parohial in Valea-Lunga, până in anul 1864 când este numit paroh la Resita. A păstorit aceasta parohie până în anul 1899. În cadrul Episcopiei Romane Unite, Greco Catolica Lugoj a fost numit Asesor Consistorial.

Înalt Preasfințitul Valeriu Traian Frentiu a fost botezat în biserica din Resita la data de 23 mai 1875 de către preotul Mihail Gianu, Protopopul greco catolic al Bocșei.

A absolvit gimnaziul superior din Blaj in anul in care întreaga conștiință românească din Transilvania era profund zguduita de procesul „memorandiștilor”.

A urmat studiile teologice la Budapesta, unde tinerimea clericala greco catolica își avea tradițiile ei, întrunirile clandestine, suficiente mijloace pentru a nu pierde legătura sufletească cu cei de acasa, cu limba si cultura românească. Aici învață limba latina si își scrie Teza de Doctorat in limba latina si maghiara.

La sfârșitul celor 4 ani de studii teologice, cu gândul si cu inima deplin limpezite, tânărul Valeriu Traian Frentiu este hirotonit preot celibatar la data de 20 septembrie 1898.

Desi Cancelaria Eparhială de la Lugoj ii deschide drumul în așteptarea viitoarelor demnități ecleziastice, el prefera studiul.

Urmează vreme de 4 ani Institutul „Sfântul Augustin” din Viena, pe care îi încununează cu un Doctorat in Teologie si îi încheie cu experiența pastorală din garnizoanele de romani ale capitalei imperiale.

În anul 1902 se întoarce acasa si este numit Vice-notar consistorial, arhivar si bibliotecar la Episcopia de Lugoj.

În anul 1904, la 29 de ani este numit paroh si protopop la Orăștie.

în cei 8 ani de păstorire a credincioșilor din Orăștie se ostenește pentru întărirea credincioșilor si pentru bunul mers al protopopiatului. Predica, uneori si de 5 ori la zi, vizitează anual parohiile din protopopiat si tine împreună cu Dr. Iacob Radu si Pr. Dr. Ilie Dăianu, cele dintâi Misiuni Religioase in Episcopia de Lugoj.

După 8 ani de pastorație, in anul 1912 este numit protopop si vicar foraneu la Hațeg.

La vârsta de 37 de ani este ridicat la înalta treapta a Arhierie prin numirea din 4 noiembrie 1912.

Revista „Cultura Creștina” din Blaj (Nr. 19 – 1912) scrie despre acest eveniment următoarele:

„ … Viața de până acum a par. Frentiu, care nu a înscris pe paginile istoriei noastre prestațiuni cari să-l impună in chip deosebit, … a putut cu drept cuvânt sa provoace unele nedumeriri privitor la viitoarea sa activitate arhiereasca… Noi credem insa, ca aceste nedumeriri, oricât ar fi de generale, sunt nejustificate si neîntemeiate. Părintele Frentiu poate sa ajungă unul din cei mai de frunte Arhierei romani, si avem nădejdi întemeiate, că va și ajunge. Temeiul acestei credințe a noastre este împrejurarea , ca va ajunge la cârma, în cea mai frumoasă vârstă a bărbăției, un om care cunoaște din proprie experiența neajunsurile, cărora va trebui sa le faca fata, si un preot cu viața nepătată, care s-a impus poate tocmai prin împlinirea fara sgomot, dar cu atat mai conștiincioasă a datorințelor sale.”

Aceste calități au făcut, ca fiul de preot din Resita, să ajungă de tânăr in scaunul Arhieresc al Eparhiei de Lugoj.

Consacrarea ca Episcop al Eparhiei de Lugoj a avut loc la 14 ianuarie 1913 in Catedrala din Blaj prin punerea mâinilor IPSS Victor Mihali de Apsa, Mitropolitul Bisericii Romane Unite si a Episcopilor Demetriu Radu de la Oradea si Vasile Hossu de la Gherla.

Odata cu instalarea la Lugoj , Preasfințitul Valeriu a inceput vizitele canonice si a înregistrat nevoile imediate ale eparhiei.

Moștenirea spirituala si materiala lăsată Episcopiei de Lugoj:

– A stărui pentru celebrarea zilnica a Sfintei Liturghii, lucru ce l-a facut si Excelenta sa ca preot si apoi ca Episcop;

– A luat masuri pentru tinerea regulata a predicilor in duminici si sărbători;

– A luat masuri in interesul catehizării școlare;

– A luat masuri in ceea ce privește viața clerului, introducând exerciții spirituale pentru preoti;

– A inceput trimiterea Pastoralelor Arhierești catre credinciosi la sărbători mari, ceea ce până acum nu se făcea decât rar, cu ocazii de natura istorica;

– A pus în funcțiune Seminarul Teologic;

– A înființat Scoala normala romana pentru fete, prima in fosta Ungarie;

– Pentru asigurarea intereselor materiale ale Eparhiei, cu institutele ei de învățământ a cumpărat o moșie, pe care după război a vandut-o si cu banii obținuți dar si cu averea economisita de Preasfintia Sa a instituit „Fondul Disponibil al Diecezei Lugojului”;

– A sprijinit presa buna si propaganda culturala la popor;

– Pentru crearea unei clase mijlocii a deschis la Lugoj un atelier de ucenici;

– In activitatea extra bisericeasca a fost un demn aparator al drepturilor neamului romanesc.

La 25 februarie 1922, Preasfinția Sa a fost transferat la Oradea Mare in scaunul rămas vacant prin tragica moarte in Senat a Episcopului Demetriu Radu.

A fost instalat la 3 mai 1922 intr-o zi comuna, programul sau de lucru rezumandu-se la celebra propoziție a Papei Pius al X lea, „instaurare omnia in Cristo”.

Cu acest prilej a anunțat că urmărește sa restaureze profilul moral al credincioșilor din Eparhie, zdruncinat de război. A facut acest lucru cu ajutorul Reuniunilor religioase, respectiv Reuniunea Mariana pentru femei si Reuniunea Pauliana pentru bărbați.

Sub păstorirea Sa s-au construit si reparat o mulțime de biserici si case parohiale, s-a modernizat stațiunea „Stâna de Vale”, prin construirea hotelului „Excelsior”, dotat cu încălzire centrala, sala de proiecție cinematografica, a unor cabane pentru armata, a unei grădini botanice, amenajata de profesorul Alexandru Borza, a caii ferate înguste.

In anul 1923 a organizat vizita „Ad-Limina” la Roma, unde a fost distins cu titlul de „Asistent la Tronul Papal.”

In anul 1927 a fost distins de Papa Pius al XI lea cu „Paliul Arhiepiscopal”.

A fost apreciat si de Guvernul României, care in anul 1926 i-a acordat distincția „Mare ofițer al Ordinului Coroana României si Răsplată pentru biserica.”

Înalt Preasfinția Sa a fost si un Mecena al Culturii. Nu s-a afirmat ca scriitor de cărți, dar interesul pentru carte la manifestat paralel cu grija pentru scoala. Manuale de teologie, broșuri religioase, studii, poezii, ies la lumina datorita sprijinului Sau financiar.

Ceea ce a adus Înalt Preasfinției Sale un renume de mare Mecena a fost concursul financiar dat la înființarea „Teatrului de Vest” cu sediul la Oradea.

La dat de 28 octombrie 1948 a fost arestat din sediul Episcopal de la Oradea de către noile puteri ateo comuniste si dus la vila patriarhala de la Dragoslavele, transformata în lagăr pentru Episcopii greco catolici. Datorita refuzului de a trece la Biserica Ortodoxa, in februarie 1949 este dus la Mănăstirea Căldărușani.

In anul 1950 a ajuns la Penitenciarul din Sighet, unul din locurile unde a fost exterminata elita românească.

Datorita regimului sever, Înalt Preasfinția Sa moare la data de 11 iulie 1952, fiind înhumat noaptea, fara sicriu, intr-o groapa comuna.

În anul 2011, la propunerea Asociației Generale a Romanilor Uniti, Greco-Catolici, prin proiectul înaintat de Mihele Bogdan Andrei, Președintele Asociației, Consiliul Local al Municipiului Resita a votat acordarea titlului de Cetățean de Onoare Post Mortem al Municipiului Resita. Decernarea titlului s-a facut la data de 11 aprilie 2012, intr-un cadru festiv, cu prilejul sfințirii bustului Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frentiu, amplasat in curtea Bisericii Greco Catolice din Govândar, bust realizat cu sprijinul financiar al Episcopiilor de Oradea si Lugoj. Tot in aceasta zi a fost oficiata Sfânta Liturghie Arhiereasca de către Preasfințitul Virgil, Episcopul Oradiei Mari si Preasfințitul Alexandru, Episcopul Lugojului.

La propunerea AGRU Reșița, Consiliul Județean Caraș – Severin acorda în 4 februarie 2019 titlul de Cetățean de Onoare Post Mortem Episcopului Martir Dr Valeriu Traian Frențiu.

Anul acesta, la propunerea Asociației Generale a Românilor Uniți, Greco – Catolici Doman – Reșița, domnul Ioan Popa, Primarul Municipiului Reșița a inițiat un proiect prin care parcul central al orașului a primit denumirea Episcop Martir Valeriu Traian Frențiu.

Tot cu sprijinul neobosit al domnului primar Ioan Popa, sculptorul Eugen Petri va realiza un bust al ilustrului Ierarh bănățean, care va fi amplasat în parcul care-i poartă numele.

La capătul acestei expuneri, despre viața si activitatea Ilustrului Episcop reșițean, ne dam seama ca nu am facut decât o schiță sumara a omului si a operei. Au rămas in umbra, desigur atâtea fapte.

În urma Înalt Preasfinției Sale au rămas mărețe realizări, câteva puncte preoțioase de reper pentru activitatea preoțimii si unele cai bătătorite pentru progresul spiritual al credincioșilor din cele doua Eparhii si de ce nu din întreaga Românie.

De aceea, Banatul si reșițenii nu trebuie sa îl uite, iar memoria Sa trebuie cinstita asa cum se cuvine!

Fericitul Valeriu Traian Frențiu ca un apostol din alte vremuri ale credinței creștine, a luptat, neobosit și nebiruit, împotriva tuturor acelora care, rătăcind pe căi greșite și înșelătoare, au săpat la temelia credinței și, prin aceasta, la însăși temelia neamului românesc.

Ca un bun român, originar din Reșița, Episcopul Frențiu și-a îndeplinit făgăduința solemnă de a pune toată munca și toată râvna pentru unificarea sufletelor și pentru consolidarea patriei, prin întărirea și înălțarea spirituală și morală, culturală și națională, pentru apărarea și preamărirea Bisericii Române Unite, pentru binele poporului român.

Fericit a fost Episcopul Valeriu Traian când Domnul l-a chemat la Sine, căci povățuit de învățăturile Mântuitorului a căutat întotdeauna să le împlinească, știind că la finalul acestei vieți își va primi răsplata ce i s-a pregătit în ceruri.

În clipa cea mai de pe urmă, Arhiereul Isus Cristos, cel căruia i-a slujit cu timp și fără de timp întreaga viață, i-a spus în celula de la Sighet, înnobilată de episcopii încarcerați ca și Catedrală a Bisericii Martire Greco – Catolice, următoarele cuvinte:

Fericiți sunt cei care suferă în lumea aceasta, căci vine timpul, când dezbrăcând veșmântul ce le pricinuia atâtea dureri, se bucură dobândind cununa fericirii veșnice;

Fericiți cei blânzi, cei flămânzi și însetați de dreptate, căci se vor sătura privind strălucirea dumnezeirii, se vor milui cu harurile cele îmbelșugate și se vor îndulci de bunătățile cele nepieritoare.

Fiind curat cu inima până ce Domnul l-a chemat la Sine, Fericitul Episcop Valeriu Traian Frențiu s-a învrednicit a fi lăcaș al Spiritului Sfânt, rodind bucurie, pace și îndelungă răbdare.

Fiind Apostol al adevărului suprem, Dumnezeu l-a învrednicit ca să se numească fiul al Său preaiubit, dăruindu-i răsplată fericirii veșnice.

În acea clipă, fața sa a strălucit de o aureolă de fericire, căci a putut să spună liniștit cu Sfântul Apostol Pavel: Lupta cea bună m-am luptat, credința am păzit, iar acum merg să primesc cununa, care mi s-a pregătit.

Episcopul Frențiu a fost în întreaga lui viață un om blând și smerit, milostiv și drept, cu inimă curată, căutând permanent pacea și urmându-o pe ea.

Venind ca tânăr Arhiereu în scaunul Episcopal al Eparhiei de Lugoj, Înalt Preasfinția Sa spunea: Nu s-a înălțat inima mea, nici nu am căutat cele înalte, ci doar voia lui Dumnezeu Atotputernicul.

Bine pregătit pentru înalta și greaua misiune ce i s-a încredințat, Episcopul Valeriu a știut să cârmuiască cu multă înțelepciune biserica, lucrând din răsputeri pentru înălțarea clerului și cultivarea lui, pentru educarea tinerilor în școlile de renume pe care le-a creat atât la Lugoj, dar mai ales la Oradea, pentru construirea unor edificii culturale impozante, atât prin arhitectura lor, dar mai ales prin lucrarea de educare care se desfășura în cadrul lor.

Timpul cel îndelungat, cât a păstorit Eparhia de Oradea Mare n-a căutat să adune nimic pentru sine, știind că toate acestea sunt nefolositoare pentru un adevărat păstor sufletesc, ci tot ceea ce a agonisit cu multă trudă a direcționat spre edificare culturală și spirituală.

Câte lacrimi a șters, cate nevoi a ușurat și cât bine a făcut, le știe numai bunul Dumnezeu, iar acestea se vor vedea pentru veșnicie.

Întreaga Sa activitate Arhierească s-a măsurat cu dreptarul dragostei creștine, căci Mântuitorul zice: „din roadele lor îi veți cunoaște pe ei… pomul bun roade bune face, iar pomul rău roade rele face.” (Mat. 7, 16-17)

Opera Sa Arhierească a fost condusă pe deplin de dragostea creștină, despre care vedem că Apostolul spune că aduce roade cu adevărat minunate.

Doar privind la activitatea Sa, care ne este pusă înainte, ne dăm seama că viața Înalt Preasfinției Sale a fost înnobilată de această divină virtute – dragostea creștinească!

Deși bătrân cu trupul, Episcopul Frențiu era veșnic vesel și tânăr cu spiritul și limpede cu mintea până în ultima clipă, iar toate acestea se datorează sufletelor încălzite și adăpate la izvorul cel binefăcător al dragostei creștine față de biserică și neam.

Curățenia sufletească din care porneau faptele lui, viața simplă și nepretențioasă, călăuzită de seriozitatea principiilor creștine și unită cu o desăvârșită cinste în raporturile lui cu cei mai mari ca și cu cei mai mici, au făcut ca el să fie privit ca model multilateral al turmei sale.

Înalt Preasfinția Sa a voit să îndeplinească întocmai până la final cuvintele Domnului Isus Cristos, voind să-și dea sufletul pentru biserica încredințată păstoririi lui, întrunind calitățile adevăratului păstor, calități cerute de Sfântul Apostol Pavel, care îi spune lui Timotei, unul dintre primii episcopi creștini: „Fă-te exemplu credincioșilor în cuvânt, în petrecere, în iubire, în credință, în curăție” (I Tim. 4, 12).

Aceste îndemnuri le-a urmat întreaga Sa viață și nu a pierdut niciodată ocazia de a recomanda, ba chiar impune subalternilor cinstea ca o primă datorie, spunându-le: Vă cer cinstea, cinstea și credința în Dumnezeu. Cu cinstea învingeți lumea, cu credința vă apropiați de Dumnezeu.

Blândețea pilduitoare pe care o emana din chipul blajin o împărțea cu prisosință turmei încredințate. Acea blândețe ridica pe cei de jos și nu cobora pe cel de sus; o blândețe care permanent aducea liniștea, chiar și în sufletele cele mai tulburate.

Roagă-te pentru noi, Fericite Valeriu Traian Frențiu, ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Cristos! (Bogdan Andrei Mihele)