[AUDIO-FOTO] Un deceniu fără Johnny Răducanu-„Mr. Jazz of Romania”!

Din ceilalţi nouă fraţi ai lui Johnny Răducanu, toate cele cinci surori ale lui au murit în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, iar dintre cei cinci băieţi Johnny a fost mezinul.

Articol editat de Radio Resita, 18 septembrie 2021, 18:51

Despre cel ce-a fost ca om, Johnny  Răducanu, vorbesc amintirile, despre cel ce-a fost Artistul Johnniy Răducanu, vorbește Nemurirea,  acordată la sunetele muzicii sale.

S-a născut pe 1 decembrie 1931  purtând  podoaba ADN-ului muzicii jazz, din caldarâmul Brăilei și ducând-o în straiele nemuririi peste tot în lume până într-o zi de 19 septembrie 2011, acum 10 ani, când a ales clapele negre ale morţii…

„Când iubeşti cu patos aşa cum am iubit eu, nu este obligatoriu să primeşti cu aceeaşi măsură fiindcă persoana care e iubită nu are încărcătura ta”.

Pe numele său real Răducan Crețu, s-a născut într-o familie de romi cu tradiții muzicale de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Crețul Șolcan.Mama lui Johnny Răducanu cânta la pian, fraţii ei, de asemenea – Oană (pian, contrabas, trompetă, baterie), Cristache (vioară) şi Sandi – pian. La rândul lui, tatăl lui Johnny Răducanu – Creţu Costică – cânta la contrabas, însoţise trupa de operă Leonard şi era fiul lui Petre Creţu Solcanu (el însuşi cânta la diblă, ca şi fratele lui mai mare, Şerban, ceilalţi doi fraţi mai mici – Micul şi Ghioca – fiind potcovari).

Din ceilalţi nouă fraţi ai lui Johnny Răducanu, toate cele cinci surori ale lui au murit în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, iar dintre cei cinci băieţi Johnny a fost mezinul.

Cel mai mare dintre ceilalţi patru băieţi era Dumitru (Mitică) Creţu, pianist şi compozitor la Bucureşti, al cărui fiu, Michael Creţu – finul de botez al lui Johnny Răducanu – este, ca şi naşul său, contrabasist, compozitor şi profesor la Manchester, al doilea frate al lui Johnny era pianistul Ion Mişu Creţu, primul dirijor al Ansamblului „Doina Vrancei” din Focşani, iar ceilalţi doi fraţi ai maestrului au locuit la Câmpulung Moldovenesc – Victor Creţu, care se dedicase viorii, dar a decedat de tânăr, şi Mitei, care a fost zeţar.

Johnny îşi face studiile primare la Brăila, iar pe cele muzicale de pian le începe la vârsta de cinci ani, în 1936, sub îndrumarea profesoarei Giuseppina Papanti, în cadrul Societăţii Filarmonice „Lyra” – înfiinţată la Brăila în 24 octombrie 1883, ce avea să funcţioneze până la transformarea localului în cinematograf, în 1947.

S-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas, încă de la 19 ani. A făcut studii muzicale la Iași și Cluj, apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, clasa contrabas,între anii  1953-1956. Îndrumător activ al tinerei generații, Johnny Răducanu este considerat un veteran al muzicii românești de jazz.

În „68, când a fost Duke Ellington la București, i-am cântat și lui!

„Cea mai dragă amintire din copilărie e de la șase ani, când m-am așezat pentru prima oară la pian și fratele meu mai mare m-a învățat să cânt „Marșul Măgarilor”. Jazz-ul a venit în inima mea câțiva ani mai târziu, când am pus la patefon o placă cu Duke Ellington, de atâtea ori, până am învățat-o pe de rost și am făcut praf discul. În „68, când a fost Duke Ellington la București, i-am cântat și lui piesele de pe acel disc și țin minte că aproape alunecase sub pian de mare plăcere ce-i făcusem. El a fost marea mea revelație, apoi, în America, i-am intâlnit pe toti reprezentanții „epocii de aur” a jazz-ului: Louis Armstrong, cu toată gașca lui, Dizzy Gillespie, Al Farmer, K. Jarrett, toți mă plăceau, că eu cântam ca ei, cu swing, dar asta pentru că eram și eu oleacă „gipsy”. Debutul a venit când aveam vreo 14 ani și am cântat acolo, la noi, la Brăila, la un bal al ofițerilor veniți în permisie de pe front. Mi se spunea „Marele Caimacam al Brăilei”, pentru că nu suportam nedreptatea și imediat săream la bătaie. Eram un justițiar.Am fost educat să nu-mi părăsesc locul și mormintele strămoșilor”.

 Contrabasist, pianist, compozitor, aranjor şi lider de formaţie, apreciat atât în ţară cât şi în străinătate, Johnny Răducanu a fost supranumit de către marele jazzolog american Leonard Feather „Mr. Jazz of Romania”.

Filip Ristovski, profesor la Universitatea Națională de Muzică București și actor la Teatrul „Nottara” din capitală, a răspuns invitației Radio Reșița, de-a vorbi ascultătorilor despre Johnny Răducanu:

F.R:  „Johnny Răducanu a fost un muzician de mare excepție. Am fost la mai multe concerte ale sale și mai ales în timpul studenției mergeam la Lăptăria lui Enache și de fiecare dată a fost cu totul și cu totul special. Niciodată, nu pot să spun, că m-am plictisit. La Ateneul Român cânta cu o solistă care tot insista să cânte la microfon și el îi spunea că acustica e atât de bună încât putea să cânte fără microfon. Până la urmă a convins-o și a cântat fără microfon și a sunat atât de bine, încât am regretat cu toții că nu a cântat tot concertul fără microfon. Am repetat și eu povața lui, la un recital de poezie românească și internațională  și-am povestit întâmplarea doamnei Georgeta Stoleriu. S-au întâmplat niște momente extraordinare, splendide, după ce termina dumneaei de cântat, sau eu de recitat… am avut senzația că în spațiul acela minunat coborau Îngerii. A fost o uniune perfectă între cei de pe scenă și cei din sală. Așa făcea Johnny Răducanu indiferent unde era !Altădată mi s-a întâmplat altceva:

L-am văzut venind pe o terasă, de unde eu plecam și am avut așa un schimb de priviri, simțeam nevoia să îi spun: Maestre, ce faceți ?Nu poți să spui oricui cuvântul acesta, dar lui simțeam nevoia. A fost așa un moment ca o secvență de teatru sau fim. S-a așezat frumos, a stat de vorbă, era un om de-o simplitate, de-o profunzime și de niște contraste fabuloase, indiferent ce făcea. Asta înseamnă să fi un Artist  Mare, să ai din toate, indiferent în ce loc te afli. L-am admirat foarte tare. Tot ce spunea, spunea cu mare înțelepciune, păcat că nu mai este printre noi”.

A.B.B. :Nichita Stănescu, marele lui prieten, spunea despre el:

„Amândoi sunt doi singuratici. Uneori îi văd pe amandoi, pe el și pe geniul lui, trecând prin inima mea, ca pe o alee roșie. Sunt un om gelos. Și atunci, de supărare, căutând să-l uit pe Johnny, încep să-l aud”.

 Johnny Răducanu a avut două mari iubiri, marea iubire a vieţii lui, de care nu s-a îndoit nici o clipă, poartă numele Getei Costin, soția lui și eleva favorită a marelui critic George Călinescu, o femeie extrem de erudită și pe Nichita Stănescu, poetul inimii sale. Îi vizita la cimitir pe amândoi. Johnny Răducanu spunea că atunci când mergea  la mormântul prietenului său, poetul Nichita Stănescu, îi turna votca pe mormânt, zicându-i :„Bre, ce faci acolo? Hai, vino înapoi, că mă plictisesc singur aici”.

Acum sunt împreună…

F.R. : „Apropo de Nichita, am crescut cu foarte multe povești despre el. Profesorul meu de teatru de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, Florin Zamfirescu povestea cum scria Nichita Stănescu, ei fiind prieteni foarte buni, cum intra într-o altă dimensiune, hipnotizând pe cei din jur.Despre acești oameni, fie că vorbim de Johnny Răducanu, Nichita Stănescu, sau alți oameni mari pe care-i avem, învățăm să devenim oameni mai buni, artiști mai buni, suflete mai bune”, și-a încheiat mărturisirea artistul și profesorul Filip Ristovski.

Deseori, vorbind despre singurătate, Johnny Răducanu spunea într-un fel anume, ca o rugăciune rostită cu sângele său:

„Singurătatea m-a ajutat cel mai mult. Nu numai în artă, ci în toate. În tot ce am dorit și am fost plămădit să fac. Singurătatea m-a întors pe dos și mi-am pierdut echilibrul într-o perioadă a vieții mele, dar mi-am asumat-o, pentru că era inevitabilă. Mai tarziu, L-am întâlnit pe Dumnezeu, nu prin intermediul instituției Bisericii, ci prin revelație. Dumnezeu stă mereu lângă mine, ca un Înger păzitor. Pentru că știe că eu sunt din armata Lui cea mare, unde sunt generali ca Beethowen și fruntași ca mine. El a creat această armată de artiști, pentru ca omul să primească de la noi o sclipire de bucurie, de fericire, și să se simtă mai curat în lumea asta murdară, atunci când împărtășește cu noi arta. Pe mine m-au ascultat și bandiți, și intelectuali rafinați și pe toți i-am atins la „coarda sensibilă”. 

La 8 decembrie 2011 a fost lansată cartea “Johnny Răducanu – 30 de miniaturi pentru pian”, apărută la Editura Tracus Arte, iar începând din anul 2013, la Brăila, are loc anual Festivalul Internațional de Jazz ”Johnny Răducanu”, organizat de Consiliul Județean Brăila, Centrul de Creație, ”în scopul omagierii ilustrului brăilean Johnny Răducanu, al perpetuării operei sale, a personalității sale artistice distincte”.

 Despre cel ce-a fost ca om, Johnny  Răducanu, vorbesc amintirile, despre cel ce-a fost Artistul Johnniy Răducanu, vorbește Nemurirea  acordată la sunetele muzicii sale.

De 10 ani, Johnny Răducanu este între Oștile Cerești cu toți generalii,fruntaşii  și artiștii pe care Dumnezeu I-a înrolat în veșnicie alături de El.

Epilog:„Să știti că ăia de jos, poporul, sunt pentru mine publicul cel mai important, ăia mă  interesează. Eu o să dispar intr-o zi. Să mă  vadă  poporul român care mă iubește, că văd în provincie când mă duc că  de-abia m-așteaptă, toți vor să mă audă și să mă ovaționeze. Ei trebuie să vadă  că  e unul care trăiește de o mie de ani”. Johnny Răducanu

Anca Bica Bălălău

Sursa foto:AGERPRES