[FOTO] De vorbă cu Anita Radics, laureata Concursului național de creație ”Icoana și Școala mărturisirii”, premiată de Preafericitul Patriarh Daniel și cu mentorul ei,părintele Mihai Ciucur

„Mulțumim, în primul rând, pentru șansa de a împărtăși cu ascultătorii Radio Reșița această bucurie a noastră, și nu-i doar bucuria bisericii, ci credem că  e bucuria tuturor bănățenilor și a românilor, în general, pentru că împărtășim aici o bucurie, o realizare a unei tinere remarcabile din Caraș-Severin. Ați amintit mai devreme care ar fi cadrul acestui premiu. Aș completa doar, că, în cadrul acestui concurs al bisericii organizat de Patriarhia Română, în fiecare episcopie, în fiecare eparhie din cele 29 de eparhii din Patriarhia Română, s-a acordat un astfel de premiu iar din partea Episcopiei Caransebeșului, Anita a avut cel mai bun portofoliu la acest concurs, portofoliu care a fost compus din două părți: una literară, respectiv un eseu (și cred că e momentul potrivit să spun că Anita e foarte talentată pe partea literară, scrie foarte bine) iar pe de altă parte, în plan artistic, portofoliul a conținut un interviu cu soții Matei și Maria Schinteie, el fiind bănățean de-al nostru, originar din Anina”.

Am motive în plus să am emoții, pe lângă bucuria de a vă întâlni pe amândoi. Anita, felicitări pentru ceea ce ai făcut și mă bucur că-ți place literatura, mă bucur că apreciezi arta. Se spune că –și repet asta- cultura este al doilea teritoriu al unui stat. Tu ai reușit să găsești un bănățean de munte, un artist, care locuiește în Covasna și să-l promovezi, să-l faci cunoscut unui cerc mai mare de oameni. Cum a început acest proiect?

„Nu am fost foarte decisă dacă doresc să particip și anul acesta la concurs, pentru că am participat și anul trecut și am reușit să ajung la faza națională (la Patriarhie), precum și în urmă cu 6 ani, când de asemenea, am reușit să câștig acest concurs. Am participat însă și anul acesta datorită părintelui Mihai, datorită faptului că îl cunoșteam pe domnul Matei Schinteie, i-am urmărit activitatea pe facebook, am aflat despre el dintr-o tabără organizată de Patriarhie și am decis să-l cunosc mai bine”.

Iată că rețelele de socializare au și efecte foarte bune. Ce ți-a plăcut cel mai mult din ceea ce face familia Schinteie?

  „Mi-a plăcut foarte mult faptul că sunt pasionați, că își dedică viața pictării icoanelor”.

Pe sticlă? Pe lemn?

„În toate formele de manifestare”.

Faptul că Preafericitul Patriarh Daniel te –a premiat, ce stare ți-a dat, Anita?

„Mărturisesc că în data de 21 mai, la Liturghie, am trăit niște momente extraordinare, în care am lăcrimat. Sensibilitatea a fost atât de mare, încât a trebuit s-o exteriorizez cumva. A fost emoționant, chiar dacă era pentru a treia oară o experiență de acest fel și cred că ori de câte ori s-ar repeta, emoția ar fi la fel de mare”.

Unde înveți?

„Sunt din Măureni, învăț la un liceu din Gătaia, județul Timiș și am împlinit 18 ani”.

Părinte, mai au tinerii nevoie de modele?

„Mai mult ca oricând, deoarece criza de modele e una profundă. Se vorbește mult despre criza aceasta și se face puțin. Nu știu în ce măsură mai reușim noi, ca Biserică să propunem modele. Desigur, Biserica dintotdeauna, prin slujitorii ei, a fost model din multe puncte de vedere. Probabil că și astăzi se întâmplă la fel, dar nevoia lor de azi e mai mare ca oricând. Trebuie spus că proiectul acesta, concursul, se încadrează într-un proiect mai mare, ”Hristos împărtășind copiilor” se numește, este la nivel național, derulat de vreo 10 ani. Prin aceste proiecte, dorim să propunem modele autentice, reale, veridice, pentru că ofensiva modelelor venite din exterior este mult prea mare, e un tăvălug. Copiii sunt debusolați, părinții lipsesc foarte mult din viața lor, sistemul de învățământ nu reușește singur să suplinească aceste nevoi și iată că Biserica, în ansamblul ei și în mod particular, printr-o rețea de centru de tineret care există în Caraș-Severin încearcă să suplinească aceste lipsuri. Ce ar trebui să știe toți ascultătorii, că modele încă există. Important este însă, să le caute. Dacă rămânem la ideea că nu mai există modele, că e greu și că societatea e compromisă, atunci sigur că vom cădea într-o latură pesimistă. Sfânta Scriptură ne povățuiește: ”Căutați și veți afla, cereți și veți primi, bateți și vi se va deschide”.

Anita?

„Eu pot spune că, până nu demult, nu știam să-mi caut modele. Eram influențată de anturaj și tentată să fac aceleași lucruri ca și tinerii ceilalți. Mi-am dat seama că modelele trebuie să le caut în altă parte. Dar de aproape un an fac parte din centrul acesta al Episcopiei și zic că acum le-am găsit”.

Îți place să scrii, îți place literatura. Ai găsit și în zona aceasta niște modele? Ai poeți, scriitori preferați?

„Da, e chiar de aici, din Reșița, doamna Liubița Raichici este un adevărat model pentru mine”.

Da, Liubița este un om special, greu să descrii în cuvinte, cum spuneai tu mai devreme, puterea sufletească, prietenia, altruismul ei. În perioada aceasta chiar este inițiatoarea unui frumos fetival internațional, ”Porțile poeziei”. Îți place să pui pe hârtie poezie sau proză?

„Mai mult eseuri”.

Ai scos vre–o carte?

„Nu, încă nu, mai am timp pentru asta”.

Părinte, ce facem, scoatem o carte?

„Toate la vremea lor. Anita mai trebuie să crească, să se definească, pe partea aceasta e foarte bine, scrie în revistele noastre diecezane. A scris de curând în Revista Caraș-Severineană și în revistele de profil, educativ și cultural și scrie și din postura (cred că e bine să se știe lucrul acesta) unei președinte de organizație de tineret. Anita Radici conduce la acest moment Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, ATOR-Banatul de Munte, care este organizație ce grupează tineri din tot județul Caraș-Severin. Scrie și în nume personal, cugetările ei, dar și din postura despre care am vorbit.”

Ce scriați la 18 ani?.

„La 18 ani nu scriam, am scris mai devreme. I-am mărturisit la un moment dat Anitei dorința mea de a mă reîntoarce în copilărie. Mi-amintesc că pe la 7-8 ani am scris primele mele poezii, de fapt am scris un caiet întreg de poezii. Părinții mei erau fascinați de acest dar al meu, dar nu știu ce s-a întâmplat că am pierdut repede acel dar și bucuria de a scrie, dar cred că într-o zi mă voi apuca din nou de scris, asta așa, ca o mică confesiune”.

Anita, ce crezi că vei face când vei avea vârsta pe care o are Părintele acum?

„Nu știu ce voi face, dar pot spune că aștept și accept ceea ce se va întâmpla, pentru că eu cred că undeva, Cineva știe ce trebuie să fac”.

Ce facultate vrei să urmezi?

„Am mai multe opțiuni, fiind clasa a XI-a am timp să mă decid. Mă tentează filologia și psihologia, încă nu știu exact”.  

Ce înseamnă pentru tine, o tânără de 18 ani, voluntariatul?Voluntariatul care, în România, acum începe să prindă contur serios.

„Pentru mine voluntariatul înseamnă a arăta tinerilor că se poate face și alt lucru decât activitățile pe care le fac ei”…

Implicarea…

„Da. Implicarea”.

Dăruind, vei dobândi.

„Să știți că Anita e modestă în exprimare și e bine că e așa, smerenia e o mare virtute. Eu vreau să vă spun că în ultimul an a făcut un efort uriaș (și am simțul cuvintelor când spun asta) ca să reușească să clădească, binînțeles, ajutată de noi, această asociație, această lucrare frumoasă a Bisericii, sunt  tineri extraordinari de frumoși, dar toate se clădesc pe o jertfă. Ne amintim de Balada Meșterului Manole și cred că fiecare lucrare de anvergură are o Ană zidită acolo. Din punctul meu de vedere, Ana aici este Anita pentru lucrarea aceasta a ATOR-ului, poate e prea puțin cunoscută, în curând vor împlini un an de zile de activitate. Deci este implicată foarte serios, mai ales că nu locuiește în Reșița și face o navetă obositoare, pe lângă școală. Dar cred că Dumnezeu îi va răsplăti această osteneală, această jertfă și și noi, ca Biserică, pregătim ceva pentru acești tineri, pentru că trebuie să le oferim ceva în schimb și gândim modalități de a-i stimula, de a-i motiva, de a-i păstra în Caraș-Severin și la Reșița”.

Așa cum a spus și doamna Laura Sgaverdea, noi vă așteptăm în studioul Radio România Reşiţa  să mediatizăm acțiunile, să vă cunoască ascultătorii şi cititorii noștri, pentru că tinerii care îndrăgesc radioul reşiţean  și părinții lor  își vor da seama că nu este totul pierdut, că atâta timp cât avem măcar un singur exemplu, suntem salvați. Maica Tereza spunea că ”cu o lacrimă de-a mea nu umplu marea, dar cu siguranță ea nu va seca”. Până la urmă,  faceți pionieratul, dacă mi-e permis să spun, în ceea ce înseamnă voluntariatul, mai ales voluntariatul ecumenic. Aveți  pe Dumnezeu în tot ce faceți.

„Da, chiar și salutul nostru, la fiecare întâlnire este ”Hristos este în mijlocul nostru, este și va fi”.

Aș vrea să te rog să transmiți tu celor din generația ta, copiilor – un mare filosof spunea că ”cea mai mare ratare e să nu mai fi copil”, deci ne păstrăm copilăria în suflet, indiferent de vârstă – ce mesaj, ce invitație le-ai face tinerilor, copiilor de 18 ani?

„Invitația la libertate. Invitația la a fi frumoși, la a ne cunoaște, la a cunoaște și altceva decât ceea ce le este prezentat în fiecare zi. Invitația de a veni alături de noi spre a cunoaște un  grup de tineri, de prieteni, o familie am putea spune, care ne întindem pe întreg județul, o familie care crește la umbra Bisericii și care are tot ce îi trebuie”.

Ne întoarcem la începutul interviului și te întreb, când ai făcut interviul cu familia de artiști, domnul Schinteie fiind născut în Banatul de Munte, a transmis ceva bănățenilor de aici?

„În special tinerilor le-a transmis să rămână frumoși și să nu uite că bănățenii de munte sunt cei mai faini ! Aceasta a fost exprimarea domnului Matei Schinteie”.

Părinte, dumneavoastră ce transmiteți acestor oameni faini, dar și celor care nu sunt din Banatul de Munte?

„Eu le spun să-și păstreze speranța, să creadă în continuare, să-și păstreze nădejdea. Să rămânem calmi, lucizi, lucrurile nu sunt chiar cum trebuie în lume astăzi, dar îi chem, îi invit să cunoască și o altfel de față și a Bisericii, și a societății și a tinerilor. Anita a vorbit despre libertate, eu aș invita să cunoască adevărații tineri frumoși și liberi, pentru că ei nu sunt aceia care sunt arătați în diverse contexte în mass media, comerciale, ci sunt aceștia care stau mai ascuns, mai tainic, dar care lucrează și fac o lucrare foarte frumoasă. Ași auzit aici că ei sunt împliniți și fericiți cu ceea ce fac. Deci, se poate. Aș încheia și eu tot cu un cuvânt al Maicii Tereza de Calcutta, vis-a-vis de această lucrare, v-am vorbit despre centrele noastre de tineret așa, tangențial, v-am vorbit despre ATOR, nu sunt lucruri foarte mari, nu sunt lucruri de anvergură, dar tot cu un  cuvânt al  Maicii Tereza:Nu putem face lucruri uriașe, dar putem face lucruri mici, cu iubire uriașă. Acesta este și motto-ul nostru”.

Până la urmă, locuind aici, muntele este tăria noastră, Anita,pe tine  și pe  colegii tăi, dar  și pe Părinte  eu vă asemui acelei flori de colț. Nu crește la tot pasul,  e undeva acolo sus și ca să ajungi la ea, trebuie să faci efort. Voi sunteți asemenii florii de colț din Banatul de Munte și pentru asta vă respectăm și vă iubim.

                                                   „Vă mulțumim”!

Epilog: „Vrei un templu în care să te rogi ? Intră în inima ta şi roagă-te acolo”! Fericitul Augustin

Anca Bica Bălălău

Articol editat de Radio Resita, 30 mai 2017, 19:02

 Pentru că Radio România Reșița este radioul oamenilor, am avut bucuria de a avea în studioul nostru două personalități –  îmi place să spun – pentru că  au atins și se luptă pentru acest lucru, zi de zi, o calitate de a înălța sufletele și spiritele. Este vorba de părintele Mihai Ciucur de la Centrul de Tineret Moniom și de eleva din clasa a XI-a, Anita Radics. Motivul principal pentru care domniile lor  sunt prezente alături de noi este că, tânăra noastră invitată a primit la Concursul național de creație ”Icoana și Școala mărturisirii”, de la Preafericitul Patriarh Daniel, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii ortodoxe române, un premiu special. Bine ați venit!

 ”Căutați și veți afla, cereți și veți primi, bateți și vi se va deschide”.

„Bine v-am găsit”!

Părinte, ne faceți dumneavoastră un cuvânt duhovnicesc?

„Mulțumim, în primul rând, pentru șansa de a împărtăși cu ascultătorii Radio Reșița această bucurie a noastră, și nu-i doar bucuria bisericii, ci credem că  e bucuria tuturor bănățenilor și a românilor, în general, pentru că împărtășim aici o bucurie, o realizare a unei tinere remarcabile din Caraș-Severin. Ați amintit mai devreme care ar fi cadrul acestui premiu. Aș completa doar, că, în cadrul acestui concurs al bisericii organizat de Patriarhia Română, în fiecare episcopie, în fiecare eparhie din cele 29 de eparhii din Patriarhia Română, s-a acordat un astfel de premiu iar din partea Episcopiei Caransebeșului, Anita a avut cel mai bun portofoliu la acest concurs, portofoliu care a fost compus din două părți: una literară, respectiv un eseu (și cred că e momentul potrivit să spun că Anita e foarte talentată pe partea literară, scrie foarte bine) iar pe de altă parte, în plan artistic, portofoliul a conținut un interviu cu soții Matei și Maria Schinteie, el fiind bănățean de-al nostru, originar din Anina”.

Am motive în plus să am emoții, pe lângă bucuria de a vă întâlni pe amândoi. Anita, felicitări pentru ceea ce ai făcut și mă bucur că-ți place literatura, mă bucur că apreciezi arta. Se spune că –și repet asta- cultura este al doilea teritoriu al unui stat. Tu ai reușit să găsești un bănățean de munte, un artist, care locuiește în Covasna și să-l promovezi, să-l faci cunoscut unui cerc mai mare de oameni. Cum a început acest proiect?

„Nu am fost foarte decisă dacă doresc să particip și anul acesta la concurs, pentru că am participat și anul trecut și am reușit să ajung la faza națională (la Patriarhie), precum și în urmă cu 6 ani, când de asemenea, am reușit să câștig acest concurs. Am participat însă și anul acesta datorită părintelui Mihai, datorită faptului că îl cunoșteam pe domnul Matei Schinteie, i-am urmărit activitatea pe facebook, am aflat despre el dintr-o tabără organizată de Patriarhie și am decis să-l cunosc mai bine”.

Iată că rețelele de socializare au și efecte foarte bune. Ce ți-a plăcut cel mai mult din ceea ce face familia Schinteie?

  „Mi-a plăcut foarte mult faptul că sunt pasionați, că își dedică viața pictării icoanelor”.

Pe sticlă? Pe lemn?

„În toate formele de manifestare”.

Faptul că Preafericitul Patriarh Daniel te –a premiat, ce stare ți-a dat, Anita?

„Mărturisesc că în data de 21 mai, la Liturghie, am trăit niște momente extraordinare, în care am lăcrimat. Sensibilitatea a fost atât de mare, încât a trebuit s-o exteriorizez cumva. A fost emoționant, chiar dacă era pentru a treia oară o experiență de acest fel și cred că ori de câte ori s-ar repeta, emoția ar fi la fel de mare”.

Unde înveți?

„Sunt din Măureni, învăț la un liceu din Gătaia, județul Timiș și am împlinit 18 ani”.

Părinte, mai au tinerii nevoie de modele?

„Mai mult ca oricând, deoarece criza de modele e una profundă. Se vorbește mult despre criza aceasta și se face puțin. Nu știu în ce măsură mai reușim noi, ca Biserică să propunem modele. Desigur, Biserica dintotdeauna, prin slujitorii ei, a fost model din multe puncte de vedere. Probabil că și astăzi se întâmplă la fel, dar nevoia lor de azi e mai mare ca oricând. Trebuie spus că proiectul acesta, concursul, se încadrează într-un proiect mai mare, ”Hristos împărtășind copiilor” se numește, este la nivel național, derulat de vreo 10 ani. Prin aceste proiecte, dorim să propunem modele autentice, reale, veridice, pentru că ofensiva modelelor venite din exterior este mult prea mare, e un tăvălug. Copiii sunt debusolați, părinții lipsesc foarte mult din viața lor, sistemul de învățământ nu reușește singur să suplinească aceste nevoi și iată că Biserica, în ansamblul ei și în mod particular, printr-o rețea de centru de tineret care există în Caraș-Severin încearcă să suplinească aceste lipsuri. Ce ar trebui să știe toți ascultătorii, că modele încă există. Important este însă, să le caute. Dacă rămânem la ideea că nu mai există modele, că e greu și că societatea e compromisă, atunci sigur că vom cădea într-o latură pesimistă. Sfânta Scriptură ne povățuiește: ”Căutați și veți afla, cereți și veți primi, bateți și vi se va deschide”.

Anita?

„Eu pot spune că, până nu demult, nu știam să-mi caut modele. Eram influențată de anturaj și tentată să fac aceleași lucruri ca și tinerii ceilalți. Mi-am dat seama că modelele trebuie să le caut în altă parte. Dar de aproape un an fac parte din centrul acesta al Episcopiei și zic că acum le-am găsit”.

Îți place să scrii, îți place literatura. Ai găsit și în zona aceasta niște modele? Ai poeți, scriitori preferați?

„Da, e chiar de aici, din Reșița, doamna Liubița Raichici este un adevărat model pentru mine”.

Da, Liubița este un om special, greu să descrii în cuvinte, cum spuneai tu mai devreme, puterea sufletească, prietenia, altruismul ei. În perioada aceasta chiar este inițiatoarea unui frumos fetival internațional, ”Porțile poeziei”. Îți place să pui pe hârtie poezie sau proză?

„Mai mult eseuri”.

Ai scos vre–o carte?

„Nu, încă nu, mai am timp pentru asta”.

Părinte, ce facem, scoatem o carte?

„Toate la vremea lor. Anita mai trebuie să crească, să se definească, pe partea aceasta e foarte bine, scrie în revistele noastre diecezane. A scris de curând în Revista Caraș-Severineană și în revistele de profil, educativ și cultural și scrie și din postura (cred că e bine să se știe lucrul acesta) unei președinte de organizație de tineret. Anita Radici conduce la acest moment Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, ATOR-Banatul de Munte, care este organizație ce grupează tineri din tot județul Caraș-Severin. Scrie și în nume personal, cugetările ei, dar și din postura despre care am vorbit.”

Ce scriați la 18 ani?.

„La 18 ani nu scriam, am scris mai devreme. I-am mărturisit la un moment dat Anitei dorința mea de a mă reîntoarce în copilărie. Mi-amintesc că pe la 7-8 ani am scris primele mele poezii, de fapt am scris un caiet întreg de poezii. Părinții mei erau fascinați de acest dar al meu, dar nu știu ce s-a întâmplat că am pierdut repede acel dar și bucuria de a scrie, dar cred că într-o zi mă voi apuca din nou de scris, asta așa, ca o mică confesiune”.

Anita, ce crezi că vei face când vei avea vârsta pe care o are Părintele acum?

„Nu știu ce voi face, dar pot spune că aștept și accept ceea ce se va întâmpla, pentru că eu cred că undeva, Cineva știe ce trebuie să fac”.

Ce facultate vrei să urmezi?

„Am mai multe opțiuni, fiind clasa a XI-a am timp să mă decid. Mă tentează filologia și psihologia, încă nu știu exact”.  

Ce înseamnă pentru tine, o tânără de 18 ani, voluntariatul?Voluntariatul care, în România, acum începe să prindă contur serios.

„Pentru mine voluntariatul înseamnă a arăta tinerilor că se poate face și alt lucru decât activitățile pe care le fac ei”…

Implicarea…

„Da. Implicarea”.

Dăruind, vei dobândi.

„Să știți că Anita e modestă în exprimare și e bine că e așa, smerenia e o mare virtute. Eu vreau să vă spun că în ultimul an a făcut un efort uriaș (și am simțul cuvintelor când spun asta) ca să reușească să clădească, binînțeles, ajutată de noi, această asociație, această lucrare frumoasă a Bisericii, sunt  tineri extraordinari de frumoși, dar toate se clădesc pe o jertfă. Ne amintim de Balada Meșterului Manole și cred că fiecare lucrare de anvergură are o Ană zidită acolo. Din punctul meu de vedere, Ana aici este Anita pentru lucrarea aceasta a ATOR-ului, poate e prea puțin cunoscută, în curând vor împlini un an de zile de activitate. Deci este implicată foarte serios, mai ales că nu locuiește în Reșița și face o navetă obositoare, pe lângă școală. Dar cred că Dumnezeu îi va răsplăti această osteneală, această jertfă și și noi, ca Biserică, pregătim ceva pentru acești tineri, pentru că trebuie să le oferim ceva în schimb și gândim modalități de a-i stimula, de a-i motiva, de a-i păstra în Caraș-Severin și la Reșița”.

Așa cum a spus și doamna Laura Sgaverdea, noi vă așteptăm în studioul Radio România Reşiţa  să mediatizăm acțiunile, să vă cunoască ascultătorii şi cititorii noștri, pentru că tinerii care îndrăgesc radioul reşiţean  și părinții lor  își vor da seama că nu este totul pierdut, că atâta timp cât avem măcar un singur exemplu, suntem salvați. Maica Tereza spunea că ”cu o lacrimă de-a mea nu umplu marea, dar cu siguranță ea nu va seca”. Până la urmă,  faceți pionieratul, dacă mi-e permis să spun, în ceea ce înseamnă voluntariatul, mai ales voluntariatul ecumenic. Aveți  pe Dumnezeu în tot ce faceți.

„Da, chiar și salutul nostru, la fiecare întâlnire este ”Hristos este în mijlocul nostru, este și va fi”.

Aș vrea să te rog să transmiți tu celor din generația ta, copiilor – un mare filosof spunea că ”cea mai mare ratare e să nu mai fi copil”, deci ne păstrăm copilăria în suflet, indiferent de vârstă – ce mesaj, ce invitație le-ai face tinerilor, copiilor de 18 ani?

„Invitația la libertate. Invitația la a fi frumoși, la a ne cunoaște, la a cunoaște și altceva decât ceea ce le este prezentat în fiecare zi. Invitația de a veni alături de noi spre a cunoaște un  grup de tineri, de prieteni, o familie am putea spune, care ne întindem pe întreg județul, o familie care crește la umbra Bisericii și care are tot ce îi trebuie”.

Ne întoarcem la începutul interviului și te întreb, când ai făcut interviul cu familia de artiști, domnul Schinteie fiind născut în Banatul de Munte, a transmis ceva bănățenilor de aici?

„În special tinerilor le-a transmis să rămână frumoși și să nu uite că bănățenii de munte sunt cei mai faini ! Aceasta a fost exprimarea domnului Matei Schinteie”.

Părinte, dumneavoastră ce transmiteți acestor oameni faini, dar și celor care nu sunt din Banatul de Munte?

„Eu le spun să-și păstreze speranța, să creadă în continuare, să-și păstreze nădejdea. Să rămânem calmi, lucizi, lucrurile nu sunt chiar cum trebuie în lume astăzi, dar îi chem, îi invit să cunoască și o altfel de față și a Bisericii, și a societății și a tinerilor. Anita a vorbit despre libertate, eu aș invita să cunoască adevărații tineri frumoși și liberi, pentru că ei nu sunt aceia care sunt arătați în diverse contexte în mass media, comerciale, ci sunt aceștia care stau mai ascuns, mai tainic, dar care lucrează și fac o lucrare foarte frumoasă. Ași auzit aici că ei sunt împliniți și fericiți cu ceea ce fac. Deci, se poate. Aș încheia și eu tot cu un cuvânt al Maicii Tereza de Calcutta, vis-a-vis de această lucrare, v-am vorbit despre centrele noastre de tineret așa, tangențial, v-am vorbit despre ATOR, nu sunt lucruri foarte mari, nu sunt lucruri de anvergură, dar tot cu un  cuvânt al  Maicii Tereza:Nu putem face lucruri uriașe, dar putem face lucruri mici, cu iubire uriașă. Acesta este și motto-ul nostru”.

Până la urmă, locuind aici, muntele este tăria noastră, Anita,pe tine  și pe  colegii tăi, dar  și pe Părinte  eu vă asemui acelei flori de colț. Nu crește la tot pasul,  e undeva acolo sus și ca să ajungi la ea, trebuie să faci efort. Voi sunteți asemenii florii de colț din Banatul de Munte și pentru asta vă respectăm și vă iubim.

                                                   „Vă mulțumim”!

Epilog: „Vrei un templu în care să te rogi ? Intră în inima ta şi roagă-te acolo”! Fericitul Augustin

Anca Bica Bălălău

Nota redacției:

Artistul Matei Schinteie este originar din Anina, Caraș-Severin și locuiește în Covasna.

Matei şi Maria-Kornelia Schinteie au deschis în anul 2000 propriul Atelier de pictură icoane la comandă în Staţiunea Covasna din judeţul cu acelaşi nume. De atunci au pictat icoane pentru creştinii din toată ţara, iar prin ortodocşii români şi turiştii străini, lucrările lor au ajuns şi pe alte meridiane- Australia, Danemarca, Serbia, Ungaria, Germania, Austria, Elveţia, Franţa, Belgia, Olanda, Irlanda, Spania, Anglia, Canada, U.S.A, Bolivia, Brazilia, Noua Zeelandă, Afganistan, etc. Lucrările lor pot fi văzute în biserici, mânăstiri şi schituri de pe tot cuprinsul ţării.
Icoanele pictate de ei se află în casele creştinilor şi în chiliile multor monahi şi monahii pentru Slava Lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor.