Regina Maria și pacea de la Buftea

Articol editat de Radio Resita, 10 octombrie 2018, 10:45

Istoricii au consemnat, post factum, cât de mult s-a luptat Regina Maria în anii războiului pentru cauza României. Însemnările din jurnal surprind această luptă și arată cât de puternică a fost convingerea Reginei în victoria finală a Aliaților, implicit a românilor, dar și în necesitatea morală de a lupta până la capăt.

În clipele în care țara părea să se afle pe un drum fără ieșire, cu armistițiul ca singură soluție, Regina Maria n-a încetat să spună că pacea ar fi, de fapt, o crimă pentru România și o insultă la adresa armatei:

„Eu, una, văd onoarea țării în loialitatea păstrată până la sfârșit;moral, țara s-ar putea ridica la înălțimi extraordinare, dar acum nu toată lumea se încrede implicit în victoria finală a Aliaților, iar ei NU ne-au ajutat cât ar fi putut, nu fiindcă n-au vrut, atâta încredere le acord, ci pentru că n-au înțeles și nici nu pot înțelege. […] Orice, numai nu o pace dezonorantă – împotriva ei protestează tot sufletul meu, fiecare picătură de sânge din mine! [însemnare din 25 ianuarie/7 februarie 1918].

În final, Regina Maria n-a mai avut ce să facă. Guvernul a încheiat tratatul de pace, cu toate că Regele, convins de soția sa, nu avea să-l semneze. Chiar și așa, situația era disperată. Visul pentru care România intrase în război părea pierdut definitv, însăși soarta dinastiei era incertă (cuvântul abdicare era pe buzele tuturor), iar în sufletul Mariei apăreau primele îndoieli:„M-a părăsit primăvara. Nu văd înaintea mea decât un drum întunecat și imposibil pe care încă nu m-am resemnat să apuc” [însemnare din 25 martie/7 aprilie 1918].

Din fericire evenimentele ulterioare aveau să demonstreze că Regina Maria a avut dreptate și Aliații au reușit să câștige războiul, fapt ce a permis realizarea Marii Uniri.