Profesorul Ioan Aurel-Pop despre semnificația Centenarului

Articol editat de Radio Resita, 25 octombrie 2018, 08:32

”Un prilej de rememorare pentru că istoria întotdeauna, spun eu, face parte din viaţă. Istoria nu este trecut. Este viaţa noastră. Şi atunci e un prilej de a cunoaşte viaţa noastră de acum 100 de ani şi de a o face cunoscută şi celorlalţi, care nu au specialitatea necesară ca să ajungă acolo. E un prilej de sărbătoare, dar eu aş numi-o “sărbătoare prin muncă”. Adică, ar trebui ca la 100 de ani să ne adunăm energiile şi să învăţăm din exemplul marilor bărbaţi care au făcut Unirea, să construim şi noi ceva. Impresia generală este că ei au fost mari şi noi suntem epigoni, vorba lui Eminescu. Şi s-ar cuveni să învăţăm din acest lucru. Şi să creăm o generaţie de tineri care să ducă mai departe acel mesaj “România nu are 100 de ani”. România are 1000 de ani, dar noi avem 100 de ani de când ne-am strâns la un loc într-un stat. Şi statul înseamnă cea mai importantă instituţie pentru un popor, care are nevoie de organizare şi statul organizează un popor. Are nevoie de adăpost şi statul ii ţine pe toţi fii la un loc. Şi are nevoie de scut, de pavăză, de apărare. Şi un popor care are un stat, e un popor viabil, un popor energic un popor care îşi poate pregăti viitorul. Cred că, dacă am învăţa câteva din aceste lucruri, Centenarul ar putea fi pentru noi, nu un prilej de a privi spre trecut ci de a ne îndrepta cu încredere spre viitor.”

„În acest an al Centenarului Marii Uniri se rostesc la noi foarte multe adevăruri legate de trecut. Se încearcă reconstituirea trecutului într-o manieră echilibrată, care să meargă la mintea și sufletul ascultătorilor sau cititorilor sau privitorilor. Dar sunt și foarte multe luări de poziție extreme. În fond, trăim într-o țară liberă și fiecare își poate spune părerea. (…) Între aceste două poziții extreme, două sunt semnificative. Una care ridică în slăvi gloria poporului român și care încearcă să-i convingă pe oameni că de 2.000 de ani suntem în permanență în unitate și continuitate, dar aceste voci care fac acest lucru sunt tot mai firave și mai puține și alta care vrea să-i convingă pe oameni că mare lucru nu am făcut noi de-a lungul timpului ca popor și nici în 1918, o realizare importantă pentru noi și pentru lume nu a fost în ceea ce ne privește. (…) Toate acestea creează foarte mare dezorientare. Și cei care fac acest lucru, de multe ori conștienți, seamănă vânt ca să culeagă furtună”.