Miron Cristea, făuritor al Marii Uniri

Articol editat de Radio Resita, 8 octombrie 2018, 10:26

La 3 decembrie 1909 este ales episcop al Caransebeşului, fiind înscăunat la 8 mai 1910. Din această poziţie, Miron Cristea a susţinut puternic învăţământul confesional românesc din Banat. De asemenea, rolul său în înfăptuirea Marii Uniri din anul 1918 este absolut remarcabil, fiind unul dintre cei mai însemnaţi lideri ai românilor transilvăneni.

Începând cu data de 8 noiembrie 1918, Miron Cristea, în calitatea de Episcop de Caransebeş, a hotărât să nu mai fie pomenit în bisericile din eparhia sa numele împăratului Frantz Joseph, preoții urmând a se ruga „pentru înalta noastră ocârmuire națională” și „pentru Marele Sfat al națiunii române”.

A participat, apoi, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, aflându-se în fruntea delegaţiei românilor bănăţeni – în faţa cărora a înălțat o rugăciune, care „a stors lacrimi de bucurie din ochii tuturor celor de față „, aşa cum se afirma în presa vremii.

După citirea proclamației de Unire de la Alba Iulia, Episcopul Miron Cristea a ținut o înflăcărată cuvântare „Măritei Nații Române”, în care a afirmat: „idealul fiecărui popor ce locuiește pe un teritoriu compact trebuie să fie unitatea sa națională și politică. Am fi niște ignoranți, vrednici de disprețul și râsul lumii, dacă în situația de azi am avea alte dorințe. Numai din unirea tuturor românilor de pretutindeni vom putea răzbi… Oricât de tare ar fi zidul Carpaților, care, până acum, ne-a despărțit de frații noștri… ceasul deschiderii a sosit. Nu putem și n-avem lipsă să retezăm Carpații , căci ei sunt și trebuie să rămână și în viitor inima românismului…”.

A fost apoi şi membru al delegaţiei românilor transilvăneni care a prezentat actul Unirii la Bucureşti, în 14 decembrie 1918, alături de episcopul unit de Gherla, Iuliu Hossu, ei fiind prezenţi la istoricul moment de înmânare către regele Ferdinand a Actului Unirii.

La 4 februarie 1925, Miron Cristea  devine primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind instalat în noua demnitate la 1 noiembrie 1925, în acelaşi an fiind aprobat şi statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române.