Mărășești și Oituz bătăliile în care s-a consacrat sintagma ”Pe aici nu se trece”

Articol editat de Radio Resita, 15 octombrie 2018, 08:04

Operaţiunea complexă, de apărare şi menţinere a liniei frontului punctată de 61 de riposte ofensive din partea românilor, era desfăşurată în condiţiile în care armata rusă, în plină disoluţie revoluţionară, îşi părăsea poziţiile.

Germanii şi austro-ungarii plasaseră lângă Mărăşeşti 12 divizii cu peste 1100 tunuri şi în 6 august a început atacul prin focuri de artilerie germană asupra luncii Siretului, apărată de ruşii care începuseră să se retragă din faţa trupelor inamice. Pe poziţiile lor au intervenit însă soldaţii români din Divizia 5 şi 9 Infanterie, în timp ce alte două regimente au oprit ofensivele pe direcţia Moara Albă- Furceni. Rezistanta ostaşilor românilor a fost neobişnuit de dîrză în decursul celor 14 zile de lupte de la Mărăşeşti, continuate apoi şi la Varniţa şi Muncelu. Au pierit în lupte 480 de ofiţeri şi 21.000 de soldaţi români, dar eroicele lor fapte de arme au intrat în istorie.

Concomitent cu bătălia de la Mărăşeşti s-a luptat şi pe văile Casinului, Slănicului, şi a Oituzului pentru a opri ofensiva germano-austro-ungară care urmarea pătrunderea în Moldova. Misiunea de la Oituz a fost încredinţată trupelor conduse de generalul von Gerock, iar disproporţia de forţe era destul de mare, în defavoarea românilor care acopereau şi breşa lăsată prin plecarea corpului de armata rus. Animaţi de deviza, „Pe aici nu se trece!”, lansată de generalului Eremia Grigorescu care a condus personal operaţiunile, ostaşii români au rezistat cu eroism în faţă diviziilor inamice, începând din 8 august şi până la 22 august. Pierderile Armatei a II-a în bătălia de la Oituz au fost însemnate, 1 800 morţi, 4 850 de răniţi şi 1 570 de dispăruţi, dar armata română a rezistat dovedind lumii, că „pe aici nu se trece !”.

Aşa povestea generalul Mackensen, şeful armatei germane, despre aceste lupte: “Domnule, dupa ce am luptat cu românii în 1916, am crezut cã a dispãrut armata românã, cã ea nu existã în 1917 când trebuia sã fac un nou efort şi sã cuceresc şi restul României. Dar când a început bãtãlia de la Mãrãşeşti, Mãrãşti, Oituz, mi s-a spus cã în faţa mea este armata românã despre care eu aveam convingerea cã dispãruse. Dar armata românã înviase din cenuşa ei ca pasãrea Phoenix. Rapoartele de front veneau năpraznice: <<Nu sunt români, sunt negri ca dracii şi viteji! N-au nici o haină pe ei! Sunt şi în pielea goală! Sau în cămăşi. Şi la baionetă nu putem să rezistăm!>>”.  „Pe mine m-a bătut la Mărăşeşti armata română, care a înviat ca o pasăre Phoenix, şi care a speriat armata germană!”

Pe 8 septembrie 1917 când au încetat operaţiunile militare, România pierduse în total 27.000 de oameni, iar Germania în jur de 47.000. Pe întreagă perioada a confruntărilor cu Puterile Centrale, România a pierdut însă 250.000 de soldaţi şi 430.000 de civili, aproape 10% din populaţia ţării.