27 noiembrie 1918 – Unirea Necondiționată a Basarabiei cu România

Articol editat de Radio Resita, 26 noiembrie 2018, 17:08 / actualizat: 3 decembrie 2018, 11:09

”În urma unirii cu România-mamă a Bucovinei, Ardealului, Banatului şi ţinuturilor ungureşti locuite de români, în hotarele Dunării şi ale Tisei, Sfatul Ţării declară că Basarabia renunţă la condiţiunile de unire stipulate în actul de la 27 martie a.c., fiind încredinţată că în România tuturor românilor regimul curat democratic este asigurat pe viitor. Sfatul Ţării în preziua Constituantei Române, care se va alege după votul universal, şi rezolvând chestiunea agrară după nevoile şi cererile poporului, anulează celelalte condiţiuni din actul Unirii din 27 martie şi declară unirea necondiţionată a Basarabiei cu România-mamă.”

Astfel a sunat Declarația Sfatului Țării de Unire a Basarabiei cu Regatul României, în data de 27 noiembrie 1918, prin care s-a încheiat procesul de unire cu Țara, pornit în 27 martie același an, prin rezoluția aceluiași organ reprezentativ (în care 30% erau reprezentanți ai celorlalte etnii decât românii). Textul acestuia era inițial mai precaut (prevedea autonomie pentru a nu îngrijora minoritățile), dar evoluția istoriei îi convinsese deja că că unirea fără rezerve este cea mai bună soluție, în condițiile în care bloșevicii arătaseră ce viitor le pregătesc: anarhie, cruzime, persecuții și neo-imperialism rus.

Din păcate, monstrul sovietic nu a rămas pașnic prea mult, ci s-a întors în 1940, iar liderii care au realizat unirea au plătit actul de curaj, de mâna rușilor sau a comuniștilor din România după 1947. Ion Inculeț, semnatarul unirii ca președinte al Sfatului Țării, a murit în 1940 de inimă rea (a făcut atac de cord), Pan Halippa a ajuns în Siberia (”gustată” de Constantin Stere încă de pe vremea țarului), Daniel D. Ciugureanu a pierit în drum spre pușcăria de la Sighet, Ștefan Holban a pierit după muncă silnică în închisorile Jilava, Gherla, Botoșani.