Marţi, 6 august, între orele 8 şi 16, se va opri furnizarea apei în Bethausen, Cutina, Cladova, Leucuşeşti şi Belinţ, pentru spălarea şi...
Pe Valea Bistrei, în comuna Marga, valuri de tinereţe şi speranţă se contopesc cu peisajul de basm într-o înfrăţire a prezentului cu...
În Statele Unite, preşedintele Donald Trump a cerut ca drapelele arborate în clădirile oficiale să fie coborâte în bernă până joi, după...
Preşedinţia anunţă că, în acelaşi timp, Iohannis a semnat decretul prin care ministrul Culturii, Daniel Breaz, e desemnat ministru interimar...
România se află pe locul 2, la egalitate cu Portugalia, în ceea ce priveşte imaginea pozitivă faţă de UE. Potrivit unui nou sondaj...
Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Acvabanat a convocat în şedinţă toţi reprezentanţii localităţilor membre pe raza sa de competenţă....
Apicultorii ar putea primi în această toamnă un ajutor de minimis de 20 de lei pe familia de albine. Într-un proiect de Hotărâre publicat...
Cărăşenii, amatori ai pescuitului în apele de munte se plâng că sumele privind contravaloarea cotizaţiilor nu sunt pe măsura investiţiilor...
Banii nu aduc fericirea! O finanţare de aproximativ 2,6 milioane de lei, pentru un proiect de dezvoltare a zonei cascadei Bigăr, nu poate fi...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că...
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a anuntaþ luni, ca a solicitat inspectorilor-sefi de politie sa prezinte o evaluare...
Persoanele vârstnice care riscă să devină victime sunt în atenţia poliţiştilor cărăşeni. La nivelul Inspectoratului Judeţean de...
În duminica a 7-a după Rusalii, în Postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica din SĂLCIȚA a îmbrăcat haină de sărbătoare, aşteptând pe...
La Buziaş se va desfăşura luni, 5 august o instruire a personalului APIA din Regiunea de Vest, în vederea definitivării măsurilor ce prevăd...
Caraş-Severin •Plugova între orele 09:00 - 17:00 Timiş •Timisoara, Str.Moise Dobosan (p), Tibrului, Agricultorilor (p) între orele...
Echipele de control ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor Vest au acordat amenzi de 30.000 de lei și au închis două...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin anunţă 70 posturi vacante. Majoritatea sunt disponibile în...
Motto:” Marea artă este puterea credinţei, un fel de a descoperi şi a te bucura ca un copil”.Dan Grigore „România a dat lumii pe Clara...
Perechea Horia Tecău - Jean-Julien Rojer a fost învinsă de cuplul Raven Klaasen (Africa de Sud)/Michael Venus (Noua Zeelandă), cu 3-6, 6-3,...