Catalonia: Separarea unilaterală de Spania, dacă Madridul blochează procesul

Secolul 21 modifică din temelii lumea pe care am cunoscut-o în ultimii 50 de ani ai secolului trecut. Deşi totul pare de neînţeleş ne aflăm în plin proces al sfîrşitului lumii. Astăzi, societatea ultimelor decenii ale secolului ixix, cum era el denumiţ s-a spart în bucăţi. Trăim într-o lume fracturată. Din haosul aparenţ o altă lume se naşte, în divergenţa dintre fondatorii regulilor de funcţionare a politicii şi hegemoniei internaţionale post 1945, cei care au pus bazele şi au menţinuţ prin tratate, ideea de: suveranitate naţională, independenţă teritorială sau intangibilitatea frontierelor. Lumea multi-polară stă să se nască, iar independenţa provinciilor este o „nouă modă în Europa naţiunilor”!
La 150 de ani de la aniversarea Unităţii Italiei, un sătuc din centru cu doar 550 de locuitori şi-a revendicaţ spre surpriza tututor, propria independenţă. Modelul comunei Filettino este principatul Monte Carlo, adică un ţinut autonom, cu legi şi Constituţie proprii. La Filettino a apărut deja o „monedă” proprie, numită „Fiorito”, precum şi o bancnotă, ambele în „valoare” de 20 de euro. În susţinerea „desprinderii” de restul Italiei, edilii locali invocă mai multe argumente. Pretenţiile primarului ­Luca Sellari îi vin ca o mănuşă turnată liderului Ligii Nordului, Umberto Bossi, care a relansat ipoteza înfiinţării statului Padania, întins în nordul bogat şi intens industrializat al Italiei. Nici Sicilia, care visează la rîndul său la propria autonomie, nu ar spune „nu” unei astfel de reîmpărţiri teritoriale, supranumită „Italia Mediteraneană”. În Germania, unele landuri „cîrcotesc” deschiş Belgia nu se simte foarte bine, în Spania „autonomiile” doresc INDEPENDENŢĂ. Criza a aprins gustul autonomiei economice şi în Ungaria sau în Grecia, iar despre România… ce să mai vorbesc! E o blasfemie să discutăm despre autonomie, acum cînd statele naţionale par să fi intrat în zodia falimentului? Eu spun că NU! Scoţia, ca şi Catalonia sau auto-proclamata Padania, vorbesc acum făţiş de independenţa lor. Şi pentru aceste regiuni, idealul european este un argument politic, deşi Europa nu este, neapăraţ în avantajul lor. Scoţienii, evocă din ce în ce mai făţiş un stat suveran.
În Europa de astăzi noţiunea de „autoritate publică” este discreditată, dar ceea ce place în schimb este „descentralizarea”, „apărarea limbilor locale”, „protecţia produselor locale” şi în sfîrşit „cooperarea regională”. Programul Euroregio şi euroregiunile au un succes imens! James Rosenau (Turbulence in World Politics. A Theory of Change and Continuity, Princeton University Presş 1990), citat de conf. George Cristian Maior, subliniază că procesul de globalizare implică simultaneitatea şi inter-cauzalitatea unor procese contradictorii – de integrare versus fragmentare, centralizare versus descentralizare şi regionalizare. Aceste polarizări creează tensiuni inerente între cupluri de procese: globalizarea relaţiilor implică în subsidiar anumite fenomene de localism/localizare, tensiuni între centru şi periferie, comunitarism şi cosmopolism, culturi şi subculturi, state şi pieţe, etc. Aşa cum amintea şi Ionel Nicu Sava, „globalizarea generează fragmentarea”. (Mario Balint)

Articol editat de Mirabela Afronie, 21 iulie 2015, 11:44

Separatiştii catalani au afirmat luni că sînt dispuşi să meargă pînă la declararea unilaterală a independenţei în cazul în care, după victoria lor la regionale, Madridul caută să blocheze procesul de separare a Cataloniei de restul Spaniei.
Dacă în acest proceş statul spaniol, prin intermediul deciziilor politice sau juridice, blochează <autoguvernarea> Cataloniei, guvernul sau parlamentul catalan, vom acţiona cu o declaraţie de independenţă, a declarat Raul Romeva, fost deputat european şi cap de listă a coaliţiei separatiste în rîndurile căreia se află, printre alţii, liderul conservator catalan Artur Mas şi Oriol Junqueraş din partea stîngii separatiste ERC (Stînga republicană din Catalonia). Jucăm totul sau nimic. Nu mai avem marjă de manevră. Este serioş a mai declarat el la Barcelona, unde a prezentat presei această listă pe care asociaţiile separatiste vor fi promovate în prim-planul scenei alături de politicieni.
Lista Împreună pentru da promite, dacă va cîştiga regionalele de la 27 septembrie, să execute o foaie de parcurs spre independenţă cu înfiinţarea unor instituţii ale statului, ca administraţia fiscală. Procesul, susţin partizanii săi, ar urma să se încheie cel mai tîrziu în 2017 în această regiune cu 7,5 milioane de locuitori, reprezentînd 20% din PIB-ul Spaniei.
Într-un interviu acordat luni jurnalului conservator ABC, ministrul justiţiei, Rafael Catala, nu a exclus posibilitatea suspendării autonomiei regionale, dacă procesul de separare este într-adevăr demarat. Această posibilitate există în Constituţie şi, în consecinţă, este una din alternativele la care putem recurge, a avertizat el.
La rîndul său, premierul conservator Mariano Rajoy a declarat joi că nu va exista independenţa Cataloniei, mai scrie AFP.

Secolul 21 modifică din temelii lumea pe care am cunoscut-o în ultimii 50 de ani ai secolului trecut. Deşi totul pare de neînţeleş ne aflăm în plin proces al sfîrşitului lumii. Astăzi, societatea ultimelor decenii ale secolului ixix, cum era el denumiţ s-a spart în bucăţi. Trăim într-o lume fracturată. Din haosul aparenţ o altă lume se naşte, în divergenţa dintre fondatorii regulilor de funcţionare a politicii şi hegemoniei internaţionale post 1945, cei care au pus bazele şi au menţinuţ prin tratate, ideea de: suveranitate naţională, independenţă teritorială sau intangibilitatea frontierelor. Lumea multi-polară stă să se nască, iar independenţa provinciilor este o „nouă modă în Europa naţiunilor”!
La 150 de ani de la aniversarea Unităţii Italiei, un sătuc din centru cu doar 550 de locuitori şi-a revendicaţ spre surpriza tututor, propria independenţă. Modelul comunei Filettino este principatul Monte Carlo, adică un ţinut autonom, cu legi şi Constituţie proprii. La Filettino a apărut deja o „monedă” proprie, numită „Fiorito”, precum şi o bancnotă, ambele în „valoare” de 20 de euro. În susţinerea „desprinderii” de restul Italiei, edilii locali invocă mai multe argumente. Pretenţiile primarului ­Luca Sellari îi vin ca o mănuşă turnată liderului Ligii Nordului, Umberto Bossi, care a relansat ipoteza înfiinţării statului Padania, întins în nordul bogat şi intens industrializat al Italiei. Nici Sicilia, care visează la rîndul său la propria autonomie, nu ar spune „nu” unei astfel de reîmpărţiri teritoriale, supranumită „Italia Mediteraneană”. În Germania, unele landuri „cîrcotesc” deschiş Belgia nu se simte foarte bine, în Spania „autonomiile” doresc INDEPENDENŢĂ. Criza a aprins gustul autonomiei economice şi în Ungaria sau în Grecia, iar despre România… ce să mai vorbesc! E o blasfemie să discutăm despre autonomie, acum cînd statele naţionale par să fi intrat în zodia falimentului? Eu spun că NU! Scoţia, ca şi Catalonia sau auto-proclamata Padania, vorbesc acum făţiş de independenţa lor. Şi pentru aceste regiuni, idealul european este un argument politic, deşi Europa nu este, neapăraţ în avantajul lor. Scoţienii, evocă din ce în ce mai făţiş un stat suveran.
În Europa de astăzi noţiunea de „autoritate publică” este discreditată, dar ceea ce place în schimb este „descentralizarea”, „apărarea limbilor locale”, „protecţia produselor locale” şi în sfîrşit „cooperarea regională”. Programul Euroregio şi euroregiunile au un succes imens! James Rosenau (Turbulence in World Politics. A Theory of Change and Continuity, Princeton University Presş 1990), citat de conf. George Cristian Maior, subliniază că procesul de globalizare implică simultaneitatea şi inter-cauzalitatea unor procese contradictorii – de integrare versus fragmentare, centralizare versus descentralizare şi regionalizare. Aceste polarizări creează tensiuni inerente între cupluri de procese: globalizarea relaţiilor implică în subsidiar anumite fenomene de localism/localizare, tensiuni între centru şi periferie, comunitarism şi cosmopolism, culturi şi subculturi, state şi pieţe, etc. Aşa cum amintea şi Ionel Nicu Sava, „globalizarea generează fragmentarea”. (Mario Balint)