Asociația LOGS, principalul actor umanitar pentru refugiatii din Ucraina stabiliți în Timișoara, invită timisorenii cu inima mare, să se...
Ziua de 3 decembrie este, ca în fiecare an, un prilej de a conştientiza la nivelul întregii societăţi şi de a înţelege problemele specifice...
Adriana Petroi și dr. Stefan Bradic, lector universitar, specialist în literatura comparată. Un interviu despre poezia românească și...
Camera inferioară a parlamentului german a adoptat vineri un proiect de lege pentru accelerarea procedurilor de azil, informează agenţia...
Primăria Municipiului Timişoara a câştigat o finanţare de peste 80 de milioane de lei, prin PNRR, pentru achiziţia a 25 de mijloace de...
Românii sunt cei mai generoşi dintre europeni, în condiţiile în care 26% dintre participanţii la un sondaj au spus că vor dona şi anul...
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, recomandă părinţilor să achiziţioneze...
Trupa Imagine Dragons din SUA va veni pentru prima dată în România la cea de-a 8-a ediţie a Festivalului Untold 2023, ce va avea loc între 3...
De 1 Decembrie, Ziua Națională a României, românii primesc o veste care îi face și mai mândri de originea lor: ia cu altiță a intrat în...
Ninsoarea, viscolul şi ceaţa persistentă sunt principalele caracteristici climatice ale lunii decembrie, în timp ce valorile termice vor marca o...
Să arătăm că 1 Decembrie este, cu adevărat, ziua unităţii noastre, o zi a tuturor celor a căror inimă tresaltă în faţa...
Instituția Prefectului Județul Timiș, Consiliul Județean Timiș, Primăria Timișoara și Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” au...
De 1 decembrie, toate posturile Societății Române de Radiodifuziune sunt în sărbătoare – programe interactive, interviuri de excepție,...
Festivităţile oficiale dedicate Zilei Naţionale a României au început miercuri la Alba Iulia cu tradiţionalul ceremonial al depunerilor de...
Un autotren a căzut, marţi seara, de pe un viaduct situat pe DN 6, între municipiul Orşova şi Porţile de Fier I, de la o înălţime de peste...
Construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, care va începe anul viitor în zona Pilu - Grăniceri, din judeţul Arad, va costa...
Următorul turneu Metallica în Europa şi America de Nord, pentru promovarea noului album al trupei de heavy metal intitulat '72 Seasons', va...
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, marţi, la Palatul Cotroceni, pe secretarul de stat american Antony Blinken. Potrivit Administraţiei...
Curtea de Apel Bucureşti a decis, luni, ca fostul senator PSD Niculae Bădălău să fie arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, pentru...
Subprefectul de Timiş, Sorin Ionescu, a declarat, luni, că simbolurile naţionale trebuie respectate, subliniind că steagurile tricolore din...