În județul Mehedinți, ploaia și grindina de ieri au provocat pagube însemnate, cele mai afectate fiind comuna Burila Mare și satele Țigănași...
Guvernul a dat astăzi, aviz favorabil Legii salarizării unitare, la solicitarea Senatului, astfel încât proiectul să parcurgă un calendar...
Teatrul de Vest va prezenta publicului reşiţean, duminică, 7 mai, pe scena Palatul Cultural două spectacole: o premieră „Aventurile lui...
Consiliul Județean Arad a organizat astăzi o amplă consultare publică despre viitorul stațiunii Moneasa. Întâlnirea a fost moderată de...
Premierul Grindeanu a efectuat pe 4 mai, o vizită oficială în Israel, în cadrul căreia a avut întâlniri preşedintele statului israelian,...
Întreprinderile Mici şi Mijlocii vor beneficia de sprijin pentru acces la finanţare, prin garantarea de către stat a 50% din creditele pentru...
Mai multe echipaje ale Detașamentului de Pompieri Reșița au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la căminul studențesc al...
Guvernul României și Guvernul Statelor Unite vor colabora, prin intermediul unor puncte naționale de contact, pentru asigurarea schimbului de...
Remus Fișcă, invitatul emisiunii “Despre ele”, sâmbătă 6 mai, de la ora 15,15, este un boem, născut în zodia racului, a cărui poveste de...
Până în 2021, România va fi al doilea mare beneficiar al asistenţei financiare oferite de Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, urmând să...
Programul de convergență 2017-2020, aprobat astăzi prin Memorandum, confirmă menținerea angajamentului Guvernului României de aderare la Zona...
Grav accident de circulație la Ozzero, la sud de Milano acolo unde un autobuz plin cu zeci de elevi însoțiți de profesori s-a ciocnit cu un...
Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a adoptat legislaţia care va înlocui programul "Obamacare", implementat de fostul preşedinte,...
Suveranul Pontif a primit invitaţii oficiale şi din partea Bisericii Ortodoxe Române, după cele venite de la reprezentanţii statului, iar...
România şi Israelul trebuie să conlucreze pentru a aduce relaţiile economice dintre cele două ţări la nivelul extrem de ridicat la care se...
În cadrul celei de-a patra runde de negocieri de la Astana privind reglementarea conflictului sirian, cei trei garanţi ai...
Parchetul din Paris a deschis o anchetă în urma plângerii depuse de candidatul de centru la alegerile prezidenţiale, Emmanuel...
Motto:”E sânge de poet în inimile tuturor”.Thomas Carlyle În această seară de mai, de la ora 22, vă invit într-o călătorie...
Cel puțin 30 oameni au fost răniți în urma exploziei produse astăzi într-o fabrică de prelucrare a deșeurilor din Arganda del Rey, un oraș...
Drumul spre Șură, altădată cel mai îndrăgit loc de relaxare pentru reșițeni, a devenit un coșmar pentru șoferi. Iar lucrurile nu se vor...