A fost lansată "Harta abuzului şi hărţuirii în şcolile şi universităţile din România", o iniţiativă a echipei de investigaţie Rise...
O femeie din Ilova a solicitat joi, 01 februarie 2024 în jurul orei 17.00 sprijin prin SNUAU 112 pentru transportarea la spital a fratelui său,...
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a chirurgului Gaşpar Marinică,...
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest a efectuat un control operativ la pensiune-restaurant Genesa...
Asociația Medicilor de Medicină Generală și Medicină de Familie din Caraş-Severin a renunțat la protestul anunţat pentru astăzi, 23...
Prima Adunare Generală Ordinară a Acționarilor Hidroelectrica SA după listarea istorică de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a avut loc luni,...
Polițiștii cărășeni au fost la datorie în toată această perioadă, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în...
Membrii Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate, vor intra miercuri, 27...
În Serbia, autorităţile au decis repetarea alegerilor legislative în 30 de secţii de votare, după proteste masive ale opoziţiei, care acuză...
O furtună a provocat moartea a nouă persoane pe coasta de est a Australiei, după cum au anunţat miercuri, 27 decembrie 2023 autorităţile,...
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au dispus miercuri, 20 decembrie 2023 măsura reţinerii pentru 24 de ore, a unui tânăr de...
În această perioadă, polițiștii Inspectoratului Judeţean de Poliţie din Caraş-Severin au intensificat acțiunile de prevenire și combatere...
Congresul american va încheia anul 2023 fără a valida pachetul de 61 de miliarde de dolari asupra căruia au insistat Kievul şi Casa Albă,...
Valoarea tichetelor pentru donatorii de sânge va crește la 280 lei de la 1 ianuarie 2024, a anunțat într-o postare pe Facebook ministrul...
La Timișoara continuă manifestările care marchează 34 de ani de când a devenit primul oraș liber de comunism din România. Sirenele vor...
Din cauza condiţiilor meteo, în mai multe zone din Reşiţa s-a format polei. Şoferilor li se recomandă să circule cu viteza redusă marţi,...
Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, organizează luni,...
În urma celor 26 de percheziții domiciliare efectuate marţi, 12 decembrie 2023, de către polițiștii Serviciului de Combatere a...
În perioada 20.11.2023 – 24.11.2023, angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin au continuat acțiunile...
AQUACARAS S.A., operatorul regional al serviciului de alimentare cu apă și canalizare în județul Caraș-Severin, oferă o nouă facilitate...