[FOTO] Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) sprijină persoana adoptată să-şi cunoască originile şi propriul trecut.Credeți că aceste persoane adoptate ar trebui să-și cunoască părinții naturali ?
Radio România Reșița este radioul oamenilor. Din respect pentru toți ascultătorii noștri, managerul Laura Sgaverdea vă propune în fiecare după masă, de luni până vineri, de la ora 17:15, o temă importantă spre dezbatere la emisiunea „Ascultă cum te ascult”.
Articol editat de Radio Resita, 3 iulie 2017, 14:36
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) sprijină persoana adoptată să-şi cunoască originile şi propriul trecut şi furnizează părinţilor fireşti şi rudelor biologice ale acesteia informaţii vizând persoana adoptată, se prevede într-un act normativ adoptat de Executiv.
Este vorba despre o hotărâre de guvern pentru aprobarea metodologiei privind contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice, accesul adoptatului la informaţii vizând originile sale şi propriul trecut, precum şi accesul părinţilor fireşti sau al rudelor biologice ale persoanelor adoptate la informaţii referitoare la persoana adoptată. Este vorba, de exemplu, despre obţinerea de informaţii care atestă realizarea adopţiei, informaţii privind identitatea părinţilor fireşti, locul naşterii, numele şi prenumele anterioare adopţiei, istoricul personal, respectiv social, familial, medical şi traseul instituţional.De asemenea, persoana adoptată beneficiază de sprijin pentru căutarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice, facilitarea contactării părinţilor fireşti sau a rudelor biologice, organizarea şi pregătirea întâlnirii cu părinţii fireşti sau rudele biologice.
Întrebarea emisiunii „Ascultă cum te ascult”, de astăzi 3 iulie, este :
Credeți că aceste persoane adoptate ar trebui să-și cunoască părinții naturali ?
La numerele de telefon 0255.20.60.61 sau 0255.20.60.62 puteți răspunde la această întrebare.
Rămâneţi cu Radio România Reșița pe frecvenţele 105.6 FM şi 91,9 FM – 92,8 FM pentru ascultătorii din Clisura Dunării, sau pe radioresita.ro, ori pe telefon, indiferent că este fix sau mobil, sunând la numărul 0315.04.04.34, apel cu tarif normal, puteţi asculta oricând şi de oriunde Radio România Reşiţa.
Emisiunea se difuzează şi live pe pagina de facebook Radio România Reșița.