[AUDIO] Zi de praznic la Biserica „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din Caransebeş
Miercuri, 15 septembrie Biserica „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, ce se află în curtea Centrului Eparhial din Caransebeș și-a sărbătorit hramul. Pentru slujitorii și credincioșii acestui sfânt locaș a fost anul acesta un moment deosebit întrucât la sărbătoarea hramului a fost alături de ei și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 15 septembrie 2021, 15:52 / actualizat: 16 septembrie 2021, 8:13
Părintele Episcop a săvârșit în această zi de praznic Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în cadrul căreia s-au împărtășit mulți credincioși cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La această sărbătoare s-au alăturat și autoritățile locale.
Toți cei care au luat parte la bucuria hramului s-au putut închina și la o părticică din moaștele Sfântului Iosif, ocrotitor al Banatului, aduse aici de la Catedrala Episcopală din Caransebeș împreună cu fragmente din moaștele Sfântului Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei, ce se păstrează în Catedrala Episcopală.
După Sfânta Liturghie credincioșii au primit și pachețele cu mâncare din partea parohiei.
Biserica „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din Caransebeș a fost ridicată cu scopul de a folosi nevoilor Seminarului Teologic, în anul 1976. Lucrările de construcție s-au finalizat în 1979 prin grija și strădania Mitropolitului Nicolae Corneanu. Iconostasul a fost realizat în anul 1978 din lemn sculptat și aurit. Sfințirea lăcașului de cult s-a săvârșit la 26 septembrie 1980, de către Preasfințitul episcop vicar Timotei Lugojanul.