30 mai 2024 – ora 19.00
Remus Rof, candidat PSD pentru un nou mandat de primar al comunei Dognecea, a semnat astăzi la Ministerul Dezvoltării, contractul de finanţare pentru alimentarea cu apă şi statia de tratare a apei din comuna cărăşană. Proiectul are o valoare de peste 13 milioane de lei. Remus Rof i-a mulţumit deputatului Silviu Hurduzeu pentru sprijinul acordat , menţionând că liderul PSD este mereu aproape de locuitorii din Dognecea.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 30 mai 2024, 19:03 / actualizat: 31 mai 2024, 17:20
Aflat în plină campanie electorală, preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, liberalul Romeo Dunca, îşi continuă periplu prin şantierele din judeţ. Au fost finalizate lucrările de reparaţii la intrarea în localitatea Bolvaşniţa şi la Poiana Mărului. Urmează să finalizăm ieşirea din Doclin spre Surducu Mare, apoi drumurile de la Voislova, Gârnic, Târnova, Sicheviţa, Padina Matei, Şopotu Nou, Ocna de Fier şi multe altele. Pe mare parte din aceste drumuri nu s-a intervenit de zeci de ani. O facem noi, din economiile pe care am reuşit să le realizăm în ultimii ani, a transmis Romeo Dunca.
Promovarea obiectivelor turistice se află în programul electoral al candidatului SOS la Primăria Bocşa. Adela Maruşca spune că sunt multe atracţii în zona Bocşei care nu sunt puse în valoare:
Candidatul PSD la funcţia de primar al Reşiţei, Ionuţ Popovici şi-a făcut pagină de internet. Pe site-ul www.ionutpopovici.ro puteţi găsi totul despre el, la un click distanţă: pregătire, echipă, program, planuri şi o modalitate simplă de a sesiza orice problemă pe care o întâmpinaţi în Reşiţa.
Dumitru Rujan este candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului Caransebeş. Cu o experienţă substanţială de consilier judeţean şi deputaţ liberalul este pregătit să onoreze votul cetăţenilor şi să redea oraşului stima de sine între municipiile României:
Cristina Prună, deputat USR şi candidat din Partea Aliantei Dreapta Unită la Parlamentul European, s-a aflat astăzi în campanie electorală, în Caraş-Severin. Ea s-a întâlnit cu alegătorii şi candidaţii din Caransebeş şi Reşiţa, cărora le-a spus că va milita pentru reducerea taxelor şi pentru crearea facilităţilor pentru investitori:
Cristina Prună va promova în Parlamentul European interesele naţionale ale României şi temele liberale care pot duce Europa înainte.
După alegerile europarlamentare, care vor avea loc în 9 iunie, România va trimite 33 de reprezentanţi în forul legislativ european. Europarlamentarul Daniel Buda, candidat pe lista comună a PSD-PNL pentru un nou mandat , va milita în continuare pentru ca autorităţile locale şi regionale să aibă acces la fondurile europene necesare pentru modernizarea infrastructurii şi a serviciilor publice.
Ministerul de Externe organizează, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare, cele mai multe în Italia. Ca regiuni, cele mai multe secţii se află în Lazio, după care în Piemonte şi în Lombardia.