3 iunie 2024 – ora 11.00
Am intrat în ultima săptămână de campanie electorală. Astăzi, la postul nostru de radio va fi organizată, de la ora 14.10 cea de-a doua dezbatere cu candidaţii la preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Emisiunea poate fi urmărită live şi pe pagina de facebook Radio România Reşiţa. Pentru conducerea Consiliului Judeţean Caraş-Severin au fost validaţi 5 candidaţi. Este vorba de Silviu Hurduzeu, propus de PSD, Romeo Dunca de la PNL, Andrei Plujar de la Alianţa Dreapta Unită, Ilie Iova propus de AUR şi Daniel Axmann de la SOS România.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 3 iunie 2024, 15:50
Mădălina-Miruna Chiosa este în echipa liberalului Ioan Popa încă de la începuţ din 2016, fiind, mai întâi, consilier local, iar în ultimii patru ani, viceprimar. A coordonat cu succes Direcţia Generală de Învăţămânţ un domeniu de care este legată afectiv şi profesional. A venit în administraţie direct de la catedră, fiind profesor titular de limba şi literatura română, a reuşiţ împreună cu colegii săi, să modernizeze din temelii infrastructura educaţională din Reşiţa şi, acum, a hotărât să meargă mai departe, având o serie de obiective, tot în domeniul educaţiei, pe care doreşte să le îndeplinească în noul mandat.
Minciuna, manipularea, experimentele pe reşiţeni şi falimentul iminent al Reşiţei trebuie oprite urgent , atrage atenţia Ionuţ Popovici, candidat PSD, la funcţia de primar. El susţine că în lupta pentru şefia administraţiei locale nu este singur, ci are în spate o echipă de profesionişti care au dovedit că sunt cei mai buni candidaţi pentru Consiliul Local al municipiului de pe Bârzava. Alături de această echipă, Ionuţ Popovici a creat şi un program de guvernare, intitulat Zece Plus.
Petre Costea candidează din partea Alianţei electorale AUR pentru un nou mandat de eurodeputat. El spune că va promova, în legislativul european, interesele României şi suveranitatea naţională în context european:
Candidatul Partidului Umanist Social-Liberal pentru Parlamentul European, Daniel Ionaşcu, consideră că infrastructura naţională în raport cu cea europeană este stringenţă de nivel maxim. El afirmă că prima măsură pentru dezvoltarea acestei infrastructuri o reprezintă absorbţia de fonduri europene.
Europarlamentarul Dan Motreanu, candidat al Alianţei PSD-PNL la un nou mandaţ a declarat că PNL se află pe locul doi în opţiunile electoratului, potrivit unui recent sondaj de opinie şi a cerut o mobilizare exemplară pentru obţinerea unui rezultat foarte bun:
Candidatul Alianţei Dreapta Unită la alegerile europarlamentare, Cătălin Drulă, a criticat situaţia economică în care se află România, în acest moment:
Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, numărul total al candidaţilor pentru alegerile locale şi europene se apropie de 208 mii. Ca o curiozitate, cel mai tânăr candidat are 23 de ani, iar cel mai în vârstă, 100 de ani. Cetăţenii trebuie să ştie că pentru alegerile locale pot vota doar în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă, în timp ce pentru europarlamentare pot vota la orice secţie doresc. Pentru că românii vor avea de ştampilat cinci buletine de voţ unul pentru europarlamentare şi patru pentru locale, în cabine vor exista tuşiere, care pot fi utilizate la nevoie. În pluş în premieră, datele despre prezenţa la vot vor fi prezentate în timp real, online, în ziua alegerilor, pentru fiecare scrutin în parte, pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.