16 mai 2024 – ora 19.00
Biroul Electoral Central a decis că în cazul alegerilor locale, primarii vor asigura panouri electorale distincte pentru alegerea primarului, consiliului local, preşedintelui consiliului judeţean şi Consiliului Judeţean, iar pe panouri vor putea fi aplicate doar câte un singur afiş de fiecare formaţiune politică sau candidat independent. Hotărârea BEC mai precizează că sunt interzise afişele electorale care combină culori sau alte semne grafice, astfel încât să evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat. Încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la desfăşurarea campaniei electorale atrage aplicarea sancţiunilor contravenţionale sau penale, după caz, mai precizează BEC.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 16 mai 2024, 19:24
Deputatul Dumitru Rujan, candidatul liberal la fotoliul de primar al Caransebesului bate oraşul la pas. El vrea să le demonstreze concetăţenilor că municipiul poate şi merită mai mult! Rujan le solicită votul pentru a avea posibilitatea de a transforma Caransebeşul în acel loc pe care şi-l doresc cu toţii. Voi pune cunoştinţele şi competenţele mele în slujba dumneavoastră, a tuturor, spune Dumitru Rujan.
Preşedintele PSD Caraş-Severin le-a transmis suporterilor rosso-neri să fie alături de echipă şi să privească optimist înainte pentru următorii ani. Silviu Hurduzeu speră ca peste doi ani, la centenar, din postura de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş – Severin, să poată sprijini acest club pe prima scenă fotbalistică a ţării. El a reamintit că în fostul său mandat de preşedinte de Consiliu Judeţean, a ajutat financiar cea mai importantă echipă de fotbal din Caraş – Severin.
Membrii Organizaţiei Reşiţa ai Alianţei pentru Unirea Românilor îşi vor intensifica activităţile electorale începând de săptămâna viitoare. Candidatul AUR pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ este Bogdan Gaiţă:
Programul AUR se bazează pe 3 piloni: Amenajare, Utilităţi, Responsabilitate. Echipa lui Bogdan Gaiţă este formată din oameni care nu au mai facut politică până acum.
Întreprinzătorii mici trebuie încurajaţi şi sprijiniţi de autorităţile locale, este de părere candidatul SOS la Primăria Reşiţa, Emanuel Pavel. În plus , casele de pariuri şi jocurile de noroc nu ar mai trebui lăsate să funcţioneze la parterul blocurilor:
Consultarea reşiţenilor este esenţială înainte de a fi derulate proiecte de investiţii. Candidatul Alianţei Dreapta Unită la Primăria Reşiţa, Andrei Rotaru, spune că priorităţile sunt diferite pentru fiecare zonă a municipiului:
Andrei Rotaru mai spune că în cadrul Primăriei este esenţială înfiinţarea comisiilor consultative de cartier.
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că susţine majorarea salariului minim pe economie, însă acest subiect nu ar trebui abordat în perioada campaniei electorale. El a precizat că o astfel de măsură trebuie discutată înainte cu toţi factorii implicati, de la sindicate la patronate şi Ministerul de Finanţe, astfel încât decizia să nu afecteze anumite segmente.
Ordonanţa de urgenţă privind organizarea europarlamentarelor simultan cu localele la data de 9 iunie este constituţională în ansamblul său, a decis Curtea Constituţională, care a repins sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii au explicat că actul normativ a stabilit un set de reguli comune şi omogene pentru buna desăfăşurare a alegerilor.