Ascultă Radio România Reșița Live

Vigilenţă la frontieră. Gardul antiimigraţie dintre Ungaria și Serbia ar putea afecta județul Caraș-Severin

Ungaria va finaliza instalarea gardului menit să blocheze fluxul de imigranţi, la frontiera cu Serbia, până la 31 august, mai devreme decât se preconiza anterior. Gardul, de patru metri înălţime şi cu o lungime de 175 de kilometri, la frontiera dintre Ungaria şi Serbia, are menirea să împiedice imigranţii şi solicitanţii de azil să intre în Ungaria, un stat membru UE, de unde încearcă, ulterior, să ajungă în alte state membre ale Uniunii, prin Austria şi Germania. Cea mai mare parte dintre ei provin din Irak, Afganistan, Siria şi ţări africane. Anul acesta Ungaria a înregistrat deja peste 80.000 de cereri de azil, faţă de 43.000 câte a înregistrat în decursul lui 2014.

În prima jumătate a anului, la frontierele din vestul şi sud-vestul României au fost înregistrate 39 evenimente de treceri şi tentative de trecere ilegală a frontierei, cu 78 persoane implicate. Într-un număr de 9 evenimente au fost depistaţi 9 traficanţi de migranţi. Majoritatea cazurilor au avut loc pe raza judeţului Timiş.

(Sebastian Dragomir)

foto: ITPF Timișoara

Articol editat de Sebastian Dragomir, 2 august 2015, 10:00

Polițiștii de frontieră din vestul țării sunt tot mai vigilenți. Aceștia iau măsuri suplimentare de supraveghere a graniței cu Serbia pentru a combate migrația ilegală. Șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin, comisar șef Florin Bulgariu, spune că deocamdată este linişte, dar s-ar putea să fie liniştea de dinaintea furtunii. „Avem temeri serioase să credem că fluxurile migratorii vor afecta şi judeţul nostru, având în vedere şi măsurile adoptate recent de Guvernul ungar de a construi un gard la frontiera cu Serbia. Ne pregătim intens pentru a gestiona fluxuri migratorii serioase”.

Ungaria va finaliza instalarea gardului menit să blocheze fluxul de imigranţi, la frontiera cu Serbia, până la 31 august, mai devreme decât se preconiza anterior. Gardul, de patru metri înălţime şi cu o lungime de 175 de kilometri, la frontiera dintre Ungaria şi Serbia, are menirea să împiedice imigranţii şi solicitanţii de azil să intre în Ungaria, un stat membru UE, de unde încearcă, ulterior, să ajungă în alte state membre ale Uniunii, prin Austria şi Germania. Cea mai mare parte dintre ei provin din Irak, Afganistan, Siria şi ţări africane. Anul acesta Ungaria a înregistrat deja peste 80.000 de cereri de azil, faţă de 43.000 câte a înregistrat în decursul lui 2014.

În prima jumătate a anului, la frontierele din vestul şi sud-vestul României au fost înregistrate 39 evenimente de treceri şi tentative de trecere ilegală a frontierei, cu 78 persoane implicate. Într-un număr de 9 evenimente au fost depistaţi 9 traficanţi de migranţi. Majoritatea cazurilor au avut loc pe raza judeţului Timiş.

(Sebastian Dragomir)

foto: ITPF Timișoara

Pecica se transformă cu ajutorul fondurilor europene
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 07:24

Pecica se transformă cu ajutorul fondurilor europene

Pecica investește în spații verzi și calitatea vieții. Cinci zone publice vor fi reamenajate cu fonduri europene prin ADR Vest. Pecica intră...

Pecica se transformă cu ajutorul fondurilor europene
Papa Francisc a decedat în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 21:40

Papa Francisc a decedat în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a decedat în urma unui accident vascular cerebral care a provocat o comă și o insuficiență cardiocirculatorie ireversibilă, a...

Papa Francisc a decedat în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)
Moartea Papei Francisc – Timp de doliu şi reflecţie pentru lumea creştină
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 14:42

Moartea Papei Francisc – Timp de doliu şi reflecţie pentru lumea creştină

Moartea Papei Francisc reprezintă un timp de doliu şi reflecţie pentru lumea creştină, a declarat pentru ascultătorii Radio Reşiţa vicarul...

Moartea Papei Francisc – Timp de doliu şi reflecţie pentru lumea creştină
Papa Francisc a murit în a doua zi de Paşte la vârsta de 88 de ani
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 11:13

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paşte la vârsta de 88 de ani

Papa Francisc a murit pe 21 aprilie 2025, în Casa Santa Marta, la vârsta de 88 de ani. Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște, la vârsta de...

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paşte la vârsta de 88 de ani
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:46

Gara Băile Herculane intră în reabilitare

Gara Băile Herculane, considerată una dintre cele mai pitorești gări din Banat, se pregătește pentru o transformare majoră. CFR Călători a...

Gara Băile Herculane intră în reabilitare
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:01

A început seria a 4-a a biletelor de tratament pentru pensionarii din Caraș-Severin​

Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin a anunțat demararea celei de-a patra serii de bilete de tratament pentru anul 2025. Pensionarii...

A început seria a 4-a a biletelor de tratament pentru pensionarii din Caraș-Severin​
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:11

Săptămâna Luminată cu obiceiuri şi tradiţii multiple

Săptămâna Luminată, care începe imediat după Duminica Paștelui, reprezintă o perioadă sacră și plină de bucurie pentru toți...

Săptămâna Luminată cu obiceiuri şi tradiţii multiple
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 06:00

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului

Moldova Nouă modernizează centrul orașului cu 5 milioane de euro: 11 spații publice vor fi transformate prin fonduri europene. Un amplu proiect...