Victimele comunismului vor fi comemorate la Reşiţa
Articol editat de Gerhard Chwoika, 9 martie 2015, 00:45
În fiecare an, data de 9 martie oferă răgazul şi prilejul reculegerii celor rămaşi în viaţă în memoria tuturor acelora care s-au sacrificat în lupta anticomunistă, pentru credinţa străbună şi apărarea valorilor eterne ale neamului românesc. Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi a Victimelor Dictaturii Comuniste din România Filiala Caraş-Severin organizează luni, 9 martie la troiţa din Parcul Cărăşana din municipiul Reşiţa un eveniment comemorativ dedicat victimelor anticomuniste. Evenimentul va avea loc de la ora 11.00.
(Hardy Cvoica)