Ruben Laţcău:”Continuăm să investim în transportul ecologic. Extindem flota de transport în comun la Timişoara”
Timișoara face pași importanți spre un viitor mai sustenabil, continuând investițiile în transportul ecologic. Municipalitatea își propune să extindă flota de transport public prin achiziționarea de troleibuze, autobuze electrice și tramvaie moderne, dar și prin reabilitarea infrastructurii existente.

Articol editat de Daiana Rosca, 17 februarie 2025, 13:53 / actualizat: 17 februarie 2025, 19:47
Planul de mobilitate: 150 de vehicule noi pentru transportul în comun
Viceprimarul Ruben Lațcău, prezent la Radio Reșița în cadrul emisiunii „Banatul în Direct”, a oferit detalii despre proiectele ambițioase ale administrației locale pentru dezvoltarea transportului public.
40 de tramvaie moderne – deja sosite la Timișoara.
44 de autobuze electrice articulate (18 metri lungime) – achiziție în derulare.
35 de troleibuze noi – primul troleibuz va ajunge în primăvara aceasta.
30 de autobuze electrice de mici dimensiuni (10 metri lungime) – în proces de achiziție.
Cerere de finanțare pentru încă 10-20 de tramvaie – termen limită: 7 martie.
„Este un plan amplu, dar nu e suficient. Pe lângă achiziția de noi vehicule, trebuie să investim și în infrastructura de transport public, astfel încât rețeaua să devină mai eficientă și să oferim timișorenilor alternative viabile la transportul cu mașina personală”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Reabilitarea și extinderea infrastructurii de transport public
În paralel cu extinderea flotei, administrația locală pune accent pe modernizarea și reabilitarea infrastructurii de transport. Unele linii vechi au fost dezafectate din lipsa investițiilor, însă municipalitatea lucrează pentru repunerea acestora în funcțiune:
„De asemenea, este nevoie de reabilitare infrastructurii de transport public, pentru că și în Timișoara, ca în Reșița, o parte din liniile de transport public vechi au fost dezafectate din cauza lipsei de investiții, linia trei din Freidorf a fost dezafectată, linia cinci Bogdăneștilor-Ronaț a fost dezafectată și anul trecut a reintrat în circulație după mai bine de 10 ani și intenția este nu doar să reabilităm liniile existente, dar să le și extindem”.
Linia 5 Bogdăneștilor-Ronaț – reintrată în circulație după mai bine de 10 ani.
Linia 3 Freidorf – urmează să fie reabilitată.
Extinderea liniilor existente – pentru a îmbunătăți accesul locuitorilor la transportul public.
Sursele de finanțare: fonduri europene și buget local
Dezvoltarea transportului ecologic la Timișoara este susținută atât prin fonduri europene, cât și prin investiții din bugetul local. Potrivit viceprimarului Ruben Lațcău, Primăria Timișoara alocă anual 250-300 de milioane de lei pentru investiții publice.
Impactul investițiilor:
Reducerea poluării – mai puține emisii de CO₂ în oraș.
Îmbunătățirea mobilității urbane – timp redus de așteptare în stații.
Creșterea calității transportului public – vehicule moderne și confortabile.