Viaţa are prioritate nu este un simplu slogan! 6 accidente în două zile, în Caraş-Severin
În ultimele 48 de ore, pe raza judeţului Caraş-Severin au avut loc şase accidente rutiere. O persoană a decedat, una a fost rănită grav, iar alte patru au suferit răni uşoare. Poliţiştii recomandă tuturor participanţilor la trafic atenţie maximă şi respectarea regulilor de circulaţie!

Articol editat de Radio Resita, 25 martie 2017, 15:14
Vineri, în jurul orei 22.30, pe D.N.57, la ieşire din localitatea Oraviţa, a avut loc un accident rutier. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii din Oraviţa au stabilit că un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitate, a condus o autoutilitară dinspre Oraviţa spre Răcăşdia. La ieşire din Oraviţa, conducătorul auto a acroşat cu partea dreapta-faţă a autoutilitarei un pieton în vârstă de 66 de ani, din Ciuchici, care a pătruns pe partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat decesul pietonului.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.