Ascultă Radio România Reșița Live

Vârsta consumatorilor de droguri scade de la un an la altul

Fotografie-0046Fie că îl vedem sau nu, fie că doar întoarcem capul şi spunem că nu există, consumul de droguri în România reprezintă o realitate. Din nefericire vârsta de debut a scăzut an de an, afirmă şeful biroului regional Timişoara din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog – Mihaela Tomiţă. „Tinerii din ziua de astăzi, ca de altfel din toate timpurile, reprezintă o bucurie pentru noi; problemele lor însă sunt dintre cele mai sensibile, iar problema consumului de droguri este una alarmantă, o problemă la care trebuie să facem faţă cu toţii. Drogul nu distinge nici categoriile sociale şi din păcate nici de vârstă”.
Referitor la vârsta tinerilor la care aceştia apelează la droguri Mihaela Tocuţ a mai afirmat: ” Vârsta de debut a scăzut de la an la an, ajungem să întîlnim tineri, copii, care la vârste fragede intră în contact cu drogurile. Şi dacă ceva poate găsi soluţii în tot acest areal al politicilor antidrog, aceea este categoric, asistenţa socială.
În ceea ce priveşte posibilitatea ca municipiul de pe Bârzava să nu se confrunte cu o creştere a numărului consumatorilor de droguri şi de prevenire ca tinerii să nu alunece pe această pantă, reprezentantul regional al Agenţiei Naţionale Antidrog a afirmat în exclusivitate pentru Radio România Reşiţa: ” Reşiţa este un exemplu de bune practici în a găsi soluţii. Am traversat o perioadă de aproape un an şi jumătate în care nu am avut personal în centrul judeţean de prevenire şi consiliere antidrog, dar cu sprijinul autorităţilor şi al persoanelor implicate, am reuşit să creăm o punte şi prin intermediul meu şi al reţelei locale inter – instituţionale, acest centru şi-a păstrat vie prezenţa în rândul tinerilor”.
„Problemele apărute se rezolvă de la om la om; nicio situaţie nu este identică cu o alta; fiecare situaţie, fiecare copil, este un destin şi este o tragedie realmente atunci când ajunge în contact cu consumul de droguri” – a afirmat în exclusivitate pentru Radio România Reşiţa şeful biroului regional Timişoara din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog – Mihaela Tomiţă.

Vârsta consumatorilor de droguri scade de la un an la altul

Articol editat de Radio Resita, 1 aprilie 2014, 14:17

Fotografie-0040

Aproape 700 de reșițeni beneficiază de ajutoare de încălzire în acest sezon
Actualitate sâmbătă, 22 februarie 2025, 10:40

Aproape 700 de reșițeni beneficiază de ajutoare de încălzire în acest sezon

Persoanele singure și familiile cu venituri mici pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței până în luna martie inclusiv. Sprijinul...

Aproape 700 de reșițeni beneficiază de ajutoare de încălzire în acest sezon
Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate
Actualitate sâmbătă, 22 februarie 2025, 08:54

Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate

În 2024, polițiștii din Caraș-Severin au intensificat verificările privind regimul armelor, munițiilor, materialelor explozibile și al...

Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate
Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 17:10

Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată

Demarate acum patru ani, lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița se apropie de finalizare. Cu investiții de milioane de...

Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată
Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 17:09

Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest

Fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, Laura Bîlcea, va fi eliberată din arest, a decis, vineri, Înalta Curte de Casaţie şi...

Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 11:39

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice

Cartierele istorice ale Timişoarei sunt revitalizate prin investiţii strategice. Timișoara își consolidează astfel, statutul de oraș european...

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 07:33

Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu

Un accident cu maşina de poliţie a avut loc în Oţelu Roşu. Poliţiştii din autospecială au ajuns la spital. Când a avut loc accidentul...

Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 20:29

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei

Timișoara marchează trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei asupra Ucrainei printr-o serie de evenimente desfășurate între 20 și 24...

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 18:51

Masă gratuită pentru elevii din Reșița

Elevii de gimnaziu cazați în internatele școlare din Reșița vor beneficia de masă gratuită la cantinele școlare din oraș. Consiliul Local a...

Masă gratuită pentru elevii din Reșița